Lasă-mă să-ți devin muză

uitate prin caietul de chimie.

Îmi place să-ți umblu prin gând, să-ți fiu muză și să mă așezi prin versurile tale, de parcă-ți sunt doar dorință, nu realitate. Sunt aici să te inspir, să scrii despre mine, să mă aduci în viața ta, luându-mă de mână pe cărările carierei tale.

Prima melodie spui că e de dragoste, dar eu știu că e pentru mine. Am știut din prima clipă de când versurile ce-ți ieșeau printre buzele palide îmi șopteau numele cu frică să nu le auzi. Îmi șopteau întâi, apoi îmi strigau cu ardoare să te iubesc, căci meriți. Să te țin aproape, căci nu mai găsesc pe altcineva ca tine. Să te țin în brațe, căci brațele mele doar pe tine te vor.

Așa-mi urlau versurile tale de dragoste. Așa-mi cântai. Lejer și totuși emoționat, calm și totuși tremurând, cu zâmbetul pe buze și totuși plângând în adâncul inimii tale. Plângeai de durere că nu găsești pe nimeni pentru care să cânți.

Idiotule! Luke, idiotule. Îți sunt aproape. Scrie despre mine. Scrie cât de mult te iubesc. Cântă-mi nopțile și ia-mă de mână să zburăm în așternuturi.

~

Mai îndrăgostit ca atunci nu am fost niciodată. De nimeni.

Și-ți jur, Luke, că nici soarele nu răsărea mai frumos ca tine în mintea mea. Apăreai dimineața și poposeai acolo, cu fața lipită de conștiinta mea, cu mâinile-mi propteai inima și plămânii, iar cu gleznele îmi atingeai rotula și mă ajutai să mă mișc.

Tu, Luke... Tu ești acolo cu foile, cu pixul și scrii. Dar nu-ți cer decât să te mai uiți din când în când spre scaunul din față. Muza ta nu e departe de tine. Muza ta sunt eu. Scrie despre mine.

~

Ah, Dumnezeule, Luke... Azi mi-ai spus "Samuel, cred că mi-am găsit inspirația" și m-ai privit atât de adânc în ochi, încât picioarele mi-au fugit spre scări și au dorit să curgă precum o cascadă. Nici nu te-am ascultat, nici nu m-am mai gândit că poate fi vorba de altcineva, nu de mine, și-am pășit pe fiecare treaptă până în grădina școlii.

Și, Luke, mă crezi că am plâns de fericire? Îmi urla sufletul de drag să mă știu în capul tău ca o opera de artă, ca un simplu om care îți udă florile imaginației cu apa propriei prezențe. Nu m-am îndrăgostit de tine atunci, ci mi-am dorit să te iubesc. Cred că am reușit.

Ca mai apoi să-mi spui că inspirația ta e o floare. Nu, Luke, nu poți să scrii despre o floare. O floare nu se compară cu mine, o floare miroase într-un singur fel în fiecare anotimp, eu mă schimb. O floare nu îți zâmbește, o floare nu îți va putea vorbi niciodată așa cum fac eu. Mai ales o floare de măr. De atunci urăsc florile de măr și merele cu totul. Sunt ba prea acre, ba prea dulci, și nu te merită pe tine, al meu Luke.