Gânduri încurcate

O zi din viata mea

  Capitolul 1

   Traim intr-o tara frumoasa, pacat ca doar putini dintre noi stim asta, putini suntem cu adevarat umani. Restul? Niste zombi usor de manipulat. Nu inteleg, pe ei nu ii doare cand se uita la stiri si vad toate acele lucruri oribile care se intampla? Pe langa toate acele crime. Padurile noastre care de secole au fost numite cele mai frumoase acum sunt taiate si date altora pur si simplu.
   Si problema nu e numai la paduri.
   Sa fii adolescent in aceste vremuri e ciudat. As fi preferat sa traiesc macar cu o suta de ani in urma. Nu imi trebui tehnologie, nu face decat sa polueze si sa creeze tot mai multi zombi.
   Zombi, asa numesc eu oameni care sunt inca adormiti si vad doar putinele parti bune care au mai ramas, le vad si eu pe alea, dar sunt mult prea mult umbrite de partile rele.
  
   Culoarea din viata a disparut, totul e alb negru, rau si bine, un ying yang deformat cu partea yang mai mare.

   Oricum, eu sunt o persoana dintr-un colectiv. La scoala mea eu nu contez, doar pentru ca nu aduc omagii scolii. Stiu sa cant la chitara, si am avut cateva spectacole, dar aste nu conteaza.... Unde e medalia? Unde diploma? Daca nu ai asa ceva, nu esti important.
   De ce nu ai note bune?
   Ei bine, pentru ca ce ne invata la scoala - inafara de matematica, fizica, chimie, biologie si limbile - sunt minciuni. Mai ales istoria. Sigur, sunt chiasti adevarate, dar incomplete.
 
   Sunt clasa a unsprezecea la un lliceu destul de bun, am profil uman, desi nu imi pasa. Colegi mei sunt destul de misto, dar nu cum m-am asteptat. Ei au venit aici ca sa scape de matematica, nu ca sa isi dezvolte talentul la scris sau filozofat.
  
   E luni dimineata, ceasul imi suna cu disperare, nu vreau sa ma trezesc, dar trebuie. Desi somnul mie usor si visele frumoase, trebuie sa infrunt o alta zi plina de lucruri reale.
  
   Mi-am facut exercitiile de dimineata si m-am spalat pe dinti. Nu ma machiez, inca, avem profesori noi si trebuie sa dau o buna impresie. Mi-am aranjat parul ca deobicei, l-am periat si mi-am facut carare intr-o parte, aveam o culoarea interesanta, naturala, aproape alba, si nu sufar de nimic, pus si simplu sunt mai alba, si pielea imi este alba, si am un ten frumos, desi imi apar des cosuri.

   M-am imbracat lejer, o bluza larga neagra, lunga si niste colanti tot negru cu tinte la genunchi.

   Nu obisnuiesc sa mananc dimineata, numai in zilele de luni si miercuri, cand am ore grele. Am mancat rapid un bol cu cereale, mi-am luat jacketa, cizmele ca de armata, ghiozdanul si am pornit spre statia de autobuz.

   Dimineata trebuie sa te grabesti sa ajungi in statie repede, multa lume foloseste bus-ul, din lipsa de bani, doar ca, cei de la conducere sunt dobitoci, iar dimibeata ne pun in circulatie autobuzele mici, iar atunci cand mai nimeni nu le foloseste, le pun pe cele mari.

   Conducere de rahat.

   Am trecut pe langa un cersetor, deobicei eu le dau bani, dar acesta era prefacut. Isi tinea mana indoita pe sub bluza ca sa para ca nu o are. Prefacuti. Ii urasc. Iar politia nu le face nimic prefacutilor, doar celor care chiar au nevoie. Am fost martora chiar si atunci cand politai au batut un om nevinovat care cersea pentru o amarata de moneda cu care sa isi cumpere paine. Eu cand pot le cumpar direct ce le trebuie, este o batranica pe care o vad des, o mai ajut, si deja ma saluta cand ma vede.

   Autobuzul a ajuns, ne-am inghesuit ca sardinele si ne-am calcat unii pe alti in picioare ca sa prindem un loc. Am avut noroc, m-am asezat chiar langa aparatul care ne composteaza biletele. L-am facut si apoi mi-am bagat castile in urechi, am setat o alarma pentru mai tarziu ca sa stiu cand ajunge busul la statia mea si am inchis ochii.

   Cand am ajuns sa ascult o piesa misto, mi-a sunat alarma semn ca autobuzul e aproape de statia mea. Autobuzul s-a mai golit, dar marea majoritate coboram la statia mea, in centru.