Gânduri încurcate

Plimbare

Capitolul 2

   Era prima dată când am fost trimisă la director, deci nu mi-a scăzut nota la purtare dar nu am scăpat, l-au chemat pe tata exact aşa cum credeam, dar era atât de amuzat că eu l-am bătut pe profesor încât la un moment dat a început să râdă şi apoi m-a scos la pizza.

   Pedeapsa mea era naşpa, urma să fiu scoasă la careu. Adică se aduna toată şcoala în curte, forma un cerc şi în interior stăteau cei care au făcut lucruri rele, iar directorul spunea ce au făcut. Unii s-ar simţi mândri să ajungă acolo, dar eu nu sunt acel gen.

   Totuşi, pedeapsa e mult prea simplă pentru unul ca mine, sau poate directorul nu ştie... poate am noroc... Poate, sau poate mi se pregăteşte ceva mai rău..

   Acasă nu am mai mâncat nimic, mi-a ajuns pizza victoriei de la tata. Am salutat-o pe mama şi m-am dus la mine în cameră.
   Camera mea e mişto, trebuia să fie un dormitor de două persoane, dar eu l-am luat, aşa că părinţi mei au luat sufrageria. Pereţi sunt portocali, tavanul alb. Pe pereţi am postere cu tot felul de trupe şi beculeţe de crăciun. Am un covor moale pe care obişnuiesc să adorm dacă pun laptopul pe jos sau citesc. Am o bibliotecă cât un perete şi un pat de două persoane care e şi canapea. Mobila mea e venghe, de mahon.
  
   M-am plictisit să stau în cameră ca o sinistrată, aşa că m-am hotărât să ies afară la o plimbare, singură. Vremea era plăcută şi simţeam mirosul de ploaie. E toamnă, frumzele copacilor încet să îşi schimbe culoarea, nori se adună tot mai mulţi iar vremea călduroasă devine tot mai rară făcându-i loc celei reci.
   Oraşul în care trăiesc e interesant. E înconjurat de pădure şi doar un drum ne leagă de restul ţării. Oraşul este în inima Transilvaniei şi este poreclit Oraşul lui Dracula - se zvoneşte că aici au început legendele despre vampiri.
   Doar ca orice oraş există şi o parte nasoală. Nu foarte departe există un sanatorium, un spital de nebuni. Dar nu nebuni din ăia destul de normali care pot fi trataţi, ci nebuni în cămăşi de forţă, criminali, pedofili, schizofrenici. Dar aici este locul în care sunt trataţi şi cei depresivi, asta dacă nu cumva mai şi înnebunesc din cauza celorlalţi.
   Nu aş vrea să ajung într-un asemenea loc.... Mie milă de cei care sunt acolo - înafară de criminali şi pedofili - poate că unul din cei diagnosticaţi cu schizofrenie e defapt unul care a avut curajul să le spună celorlalţi ce vede....

   Am ajuns aproape de pădure, într-un fel de parc, un loc în care ar trebui să se ţina picnicuri, dar nineni nu o face, cu mulţi ani în urmă aici s-a spânzurat un băiat care era caracterizat ca fiind emo, doar pentru că suferea de pe urma lucrurilor rele din jurul său. Noi cei treziţi trebuie să fim puternici şi să nu ne lăsăm doborâţi. Oricum, acel loc e acum într-un fel interzis, nu ai voie să faci lucruri fericite, e mult prea multă durere acolo... Încă se poate vedea frânghia pe care a folosit-o acel băiat...

   După ce am trecut de locul încărcat de durere şi disperare am ajuns pe o stradă goală. Era încă zi, nu aveam de ce să mă tem până când în faţa mea a apărut brusc cineva.
  
   Era băiatul pe care l-am văzut la durecţiune şi avea o privire seducătoare, şi părea puţin beat.

   -Uite pe cine am găsit, pisicuţa care zgârie, spuse el apoi zâmbi şi am simţit că mă topesc.

   -Uite băiatul care aştepta la director dar nu a mai intrat, am spus eu cu aroganţă în voce.

   -Şiiii, din nou pisicuţa zgârie. Apromo, eu sunt Caim, îmi întinse mâna şi făcu cu ochiul.

   -Eu sunt Alice, am spus şi i-am strâns mâna fină, puternică, dar nefiresc de rece.

   -Nu prea arăţi a Alice, arăţi a Rebeka sau Lexie, nu ştiu de ce....

   -Păi, şi tu ai un nume interesant..

   -Mama mea e schizofrenică, a vrut neapărat să ma cheme aşa, dacă tata nu ar fi lăsat-o m-ar fi sugrumat.

   -Aaa, interesant.... am spus uşor stânjenită, deşi nu aveam motive.

   -Deci, din câte observ, şi tu ai vederea, doamne, începeam să cred că sunt ultimul deşteptat.

   -Cum... cum ţi-ai dat seama că sunt ... că pot să văd?

   -E o poveste lungă, poate o să ţi-o spun odată.

   -Dar... am început să spun dar el dispăru şi apoi se lăsă ceaţa.