Gânduri încurcate

Speranţa a murit

Capitolul 8

   Rănile au dispărut complet.. Chiar şi cele vechi... Nu a mai rămas nici o urmă, nici măcar urme de sânge.

   Dar am început din nou să mă rănesc, dar de data asta nu atât de adânc, iar când m-am plictisit m-am rezămat de perete şi am inchis ochii gândindu-mă la prieteni mei.. de cei de la şcoală, de părinţi..

   Cine ştie cât de ingrijoraţi sunt acum... Nu am lipsit niciodată de acasă fără să le spun.

   După un timp am simţit prezenţa unei noi persoane în încăpere.... era Caim.

   Am început sa ţip cât de tare mă ţineau plămâni, poate şi mai tare... dar el şi-a pus mâna peste gura mea şi nu m-a lăsat să ţip.

   -Şşş! a spus el. Nu îţi fac nimic... linişteşte-te...

   M-a luat în braţe dar m-am zbătut până m-am eliberat şi am fugit în cealaltă parte a camerei - dacă poate fi numită o cameră....

   El a stat pe loc o vreme... eu nu mai puteam de groază, mă uitam la pereţi, trebuie să existe o intrare, altfel ei nu ar putea să intre şi să iasă... dar Chase a spus ca ei nu sumt oameni... deci nu au nevoie de uşi...

   O să mor...

   O să mă omoare Caim...

   Dar nu vreau. Vreau să trăiesc, să am o familie, mulţi prieteni, un loc de muncă, copii... Nu pot muri... Nu pot fi omorâtă!

   -Alice...

   S-a apropriat de mine şi mi-a atins obrazul încet ca să mă calmeze....Apoi mi-a mângâiat părul uşor şi m-a luat din nou în braţe. De data asta am stat... Aveam nevoie să simt atingerea cuiva, chiar dacă era a lui... Nu contează, el e cald şi moale, nu rece şi dur ca pereţii de aici.

   -Ţie nu ţi-aş face rău, îmi şopti Caim la ureche.

   -Oricât de mult aş vrea să te cred... nu o pot face... am spus şi m-am desprins de el.

   S-a uitat la mine cu o faţă confuză apoi şi-a aţintit privirea în pământ...

   -Tu nu eşti ca ceilalţi pe care vreau să îi omor... Pe ei vreau să îi văd ucişi pentru că ei au fost împotriva mea când am fost judecat pentru păcatele săvârşite... Să cazi nu e prea plăcut... Dar e şi mai rău când ajungi jos de tot... La prima cădere.. pur şi simplu cazi, dar când devii un diavol... atunci treci prin focul Iadului şi îţi distruge ce a mai rămas din aripi după cădere... Nu la toţi li se distrug aripile bineînţeles... Ale lui Chase sunt întregi. Mie dor de aripile mele, mie dor să zbor. Nu îmi plac coarnele şi coada asta tâmpită, spuse iar apoi le făcu să apară. De aproape par mult mai ... înfricoşătoare.

   M-a străbătut un fior în momentul în care coada lui mi-a atins piciorul, s-a încolăcit în jurul lui iar apoi Caim s-a apropriat de mine. Şi-a lipit fruntea de a mea, respiraţia mi-a devenit sacadată... m-am uitat în ochii lui şi nu mi-a plăcut ce am văzut.

   Viclenie.

   Prefăcătorie.

   Minciună.

   Şi-a lipit trupul de al meu, din nou m-a strabătut un fior, dar nu am rupt contactul vizual. Şi el se uita în ochii mei, şi zâmbea, deşi mie îmi era frică. Mi-a prins mâna întra lui, apoi şi-a atins buzele de ale mele. Nu mă puteam mişca, aş fi fugit, dacă aş fi avut unde... Mă minţea, se vedea în ochii lui, dar ceva îmi spunea să îi fac jocul...

   Când a văzut că nu reacţionez la atingerea buzelor lui m-a sărutat apăsat şi umed. Şi-a pus o mână în jurul taliei mele şi m-a tras mult mai aproape de el, mai aproape nici că se putea.

   Dar mâinile lui au început să urce, şi nu spre sânii mei, ci spre gâtul meu... mi l-a prins cu ambele mâini şi a rupt sărutul, s-a uitat în ochii mei, a zâmbit şi a început să strângă încet şi tot mai puternic. Icneam de fie are dată când nu aveam destul aer... mă sufoca..

   Din partea opusă a camerei s-a auzit un bubuit, peretele s-a spart puţin, iar printre crăpături intră Chase.

   L-a luat pe Caim de pe mine şi la aruncat afară, apoi amândoi au dispărut.

   Am stat la pământ până mi-am recăpătat suflul apoi m-am ridicat şovăind.

   Gaura din perete a rămas.

   Pot să ies de aici.

   Dar... Ce voi face afară? Precis mă vor găsi...

   Există un singur lucru pe care l-aş putea face.