Un nou început

Capitolul 10

La cca. 1000 de m se putea vedea linia de finish.. Observasem ca acel băiat cu R1 începuse sa încetinească doar pentru ai face pe ceilalți sa creadă ca îl pot întrece.. Dar era în zadar, la doar 200 de metri de finish acesta a ambalat motorul și a trecut ca vântul uimindu-i pe ceilalți.. La încheierea acestei curse aveam chef sa ma duc la acel băiat sa aflu cine e.. Am luat-o pe Amanda de mana și am pășit spre el.. În câteva secunde acolo au apărut extrem de multi oameni care îl admirau.. Alții voiau sa facă poza împreună cu el și motorul.. Alții voiau doar sa ii plimbe odată.. Cert era ca fiecare avea cate o treaba cu câștigătorul.. Ma îndepărtez ușor cu Amanda iar aceasta a început sa tipe la mine:

   - Mãi fetito, nu ești normală. Ce voiai sa faci lângă acel tip?
   - Oare ce as fi putut face? Voiam sa îl salut și sa îl felicit..
   - Cum sa nu.. Îți cam place, chiar dacă nu știi nici măcar cum îl cheamă...
   - Nu e adevărat doar ca sper sa îl mai revăd..

După o scurta conversație, decidem sa mergem într-un local pentru a mai vorbii și pentru a bea o cafea.. La aprox. 20 de minute de noi se afla un local tare drăguț în care obișnuia Amanda sa vina cu fostul ei prieten.. Ajunse acolo, Amanda comanda ceva și începem sa discutam diverse.. După un interval scurt de timp.. În local își face apariția Mihai. Vechiul Mihai.. Pe care nu îl prea mai suportam... Acesta își face loc lângă mine începând sa ma întrebe:

  - Ce faci puștoaico? Ai fost la cursa?
   -  Da.. Erai printre spectatori?
  -  Am concurat..
*îi puteam observa nervozitatea*
   - Ah.. Iartă-mă.. Singurul pe care l-am văzut este acel băiat cu R1. *pe un ton sarcastic*
   -  Ok.. Csz.. Ne mai vedem.
*și a plecat nervos*

   - Mă fetito.. Ce ai avut cu el? *râzând*.
   - Nimic, i-am spus doar adevărul. Singurul pe care l-am văzut a fost doar tipul cu R1.
  - Era de așteptat.

După vreo 2 ore de stat în local decid sa ma duc acasă.. Nu de alta dar în următoarea zi avea sa fie ziua mea. Într-un fel sau altul eram nerăbdătoare dar și trista ca nu mi-o puteam petrece cu prietenii din România. Acasă o vad pe mama din nou cu vecinul nostru. Deja ma enerva rău.

  - Sofi, avem o veste sa îți dam..
   - Amândoi?
   -  Da. Noi ne iubim și am decis sa ne petrecem restul zilelor împreună. Ce părere ai?
  - Ce sa zic.. Ma bucur pentru voi sa fiți fericiți.
  - Mulțumim draga.. Mai am sa îți zic ceva.. Noi ne vom muta singuri într-o casa la vreo 4 ore de aici, deci aceasta casa îți va rămâne doar ție.
  -  Serios? Totul va rămâne al meu? Doamne, ma bucur atât de mult.. *  plec fericita și râzând în camera mea*

Acolo făceam ca nebuna.. Eram mult prea fericita ca voi rămâne singura.. De mult îmi doream asta.. În sfârșit venise momentul sa iau viața în serios..