Jungkook voia doar să cânte.
Wendy voia doar să îl scoată din acest blestem.
Să îl vindece de o boală incurabilă.
S-au gândit prea mult unul la celălalt, încât trupurile li se reflectau asemeni unor fantasme transparente.
Șatenul înmărmuri. Nu puteau fi în aceeași lume, împreună.
Era prea periculos.
Însă blonda era fericită. Îl putea vedea, deși reprezenta doar un desen.
În viața reală a existat, cândva, undeva.
Într-un timp și spațiu nedeterminat.
Dorea să îl atingă.
Voia să îl simtă.
Avea o privire mult prea tristă.
Jungkook aștepta să fie dezmierdat de o altă palmă străină.
Iar ea se evaporă, asemenea unui praf de stele.
Lăsându-l din nou singur și cu o altă sumedenie de întrebări.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
CITEȘTI
Șoaptă
Short StoryIar pe oglinda aburindă scria cu litere mari, însă atât de dezordonate, un semn de recunoștință: " Mă voi întoarce ". 21.12.2016 : #39 în proză scurtă
