Șoaptă

7.

- Ești nebun, rosti fără a percepe, realizând unde se afla abia când palma îi ajunsese pe pielea obrazului celui roșcat.

     Chipul i se roti la contact cu degetele fine, Wendy strângând într-un pumn carnea caldă.

- Mda...Acum ce va urma? îl întrebă cu speranță în vocea-i ironică.

- Te voi lăsa aici, de una singură.

- Și eu care credeam că mă vei lovi înapoi, sunt ușurată.

  Începuse să râdă.

Jimin o privea ca pe o ființă cu dezabilități mintale.

- Urmează să îmi spui că sunt frumos și că vrei o relație cu mine? i se adresă cu o sprânceană ridicată.

- Exact, glumi în continuare.

- Ești de a mea!

  Încolăcindu-și brațul în jurul gâtului tinerii femei, aceasta încă era cuprinsă într-un râs în hohote, lacrimi amenințând să cadă.

Era atât de tristă.