Noaptea a lăsat ca felinarele să lumineze artificial străzile golite și întunecate ca și sufletul împovărat al roșcatei.
Trupu-i obosit i se afla întins pe întreaga suprafață a patului din dormitorul ei, câteva lacrimi croindu-și drum spre așternuturile parfumate. Deși dormea.
Voia să vorbească cu Zico și să îi confirme că ștersese întradevar jocul ironiei și al durerii.
Se mișca fără vlagă, fără puteri, fără a avea un strop de dorință în a mai trăi.
Insă pe oglinda aburindă scria cu litere mari, dar atât de dezordonate, un semn de recunoștință: " Mă voi întoarce ".
Involuntar, chipul șatenului i se reflectă în amintiri, cuprinsă într-un plâns în hohote, cedând.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
