Filele erau îndoite și cu siguranță, pătate: cu lacrimi.
Nu îmi aparțineau, îmi erau străine asemenea numelui de pe agenda maronie și mucegăită.
Apăruse o oglindă între cei doi pereți ai holului casei uitate într-un colț al orașului.
Am avut curajul să o privesc, să mă reflectez. Deși era seară, miezul unei nopți cancerigene.
Mi s-a arătat. Cel cu ochi căprui și fața pătată cu lichidul supraviețuirii.
Doar am început să plâng.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
CITEȘTI
Șoaptă
Historia CortaIar pe oglinda aburindă scria cu litere mari, însă atât de dezordonate, un semn de recunoștință: " Mă voi întoarce ". 21.12.2016 : #39 în proză scurtă
