Ciudații [Andy Biersack fan-fic] // pauză

Cine dracu e Dr. Liesten?

După ce mi-am mai limpezit mintea, am ieşit tiptil din camera mea, ca să aud ce vorbesc ai mei. Spre surprinderea mea, vorbeau. Şi aveau voci îngrijorate. De ce? Oricum ei mă cred o sinucigaşă. Dar totuşi merită să îi spionez. M-am dat mai încolo, ca să nu mă poată vedea şi am început să îi ascult.

-Ce ne facem cu ea? Trebuie să o ducem undeva! am auzit-o pe mama plângându-se.

-Nu ştiu... Am să mă duc la liceu la ea să văd dacă e ceva...

Ce? Ce să facă? Sunt moartă. Dacă o să afle? Oh vai, mor aici! Tremur de frică. Dacă o să se întâmple ceva? Dacă mă vor certa că nu le-am zis?

-Nu cred, dragă! am auzit-o pe mama din nou.

-Se poate.

-Nu cred. Trebuie să o ducem neapărat la psihiatru! 

-Dar nu vrea! l-am auzit pe tata nervos.

-Linişteşte-te, o să o ducem noi.

 Când am auzit acele cuvinte, am simţit un fior rece pe şira spinării. Mi-a venit să gând să fug în camera mea, mare prostie. Am lovit fără să vreau cu mâna în vaza de lângă scări. Nu am apucat să o prind, aşa că a făcut contact cu pământul. Atunci s -a auzit un zgomot în toată casa.

-Fuck! am spus în sinea mea.

Părinţii s-au uitat pe scări şi m-au văzut. Au rămas cu o faţă surprinsă când m-au văzut. Oare de ce?

Pentru că ai rimelul întins pe faţă, idioato?

Iar tu?!

Da baby.

Ştii, nu mă ajuţi deloc. Ce ar trebui să fac acum?

Fugi!

-Ce? am întrebat eu cu voce tare.

Părinţii se uitau îngrijoraţi la mine, iar eu stăteam şi mă holbam la ei.

Eşti foarte inteligentă, Faith!

Lămureşte-mă, de ce mai înainte mi-ai zis să fug?

Pentru că se va întâmpla ceva rău. Rău de tot.

Huh? Sigur nu te înşeli?

Sigur.

Ce?

Dar nu am apucat să mai spun ceva, că am văzut-o pe mama urcând spre mine. Nu ştiam ce avea de gând, aşa că am preferat să mă dau câţiva paşi înapoi. Ea a scos o seringă din haină. Apoi am simţit o durere groaznică în mână. Ce mi s-a întâmplat? De ce mi-a făcut asta? Oare voi avea vreo boală? Ah, mi-e frică. Unde mă aflu? De ce e ceaţă pe aici? Am ajuns deja în iad? 

Am simţit cum corpul meu a fost prins de două braţe puternice. Apoi mi s-a rupt firul.

*Peste câteva ore*

Auzeam cum vorbeau nişte oameni în camera în care mă aflam. Unde mă aflu? Am încercat să îmi deschid ochii, dar nu puteam. Argh, mama va plăti pentru asta!  

Mai taci idioato! Vezi ce se întâmplă dacă nu mă asculţi?

 Da' ce am făcut?

Nu m-ai ascultat!

Nu te-am ascultat.  daata viitoare am să te ascult. Nu am chef să mă cert cu tine acum, aşa că pa!

În sfârşit am scăpat de vocea aia enervantă. Am încercat de data asta să deschid ochii şi am reuşit. Am văzut o lumină albă care m-a făcut să îi închid la loc.

-S-a trezit! am auzit o voce necunoscută de femeie

-Bun! am auzit altă voce, dar de bărbat.

-Unde sunt? Unde mă aflu? am întrebat speriată.

-Într-un loc în care te vei vindeca de boala pe care o ai! am auzit acea voce enervantă.

-Poţi să îmi spui cine eşti şi ce vrei?

-Sunt Dr. Liesten. Părinţii tăi m-au apelat. De ce îţi faci rău singură?

Am tăcut. În faţa ochilor mei revedeam acele amintiri urâte. Am început să tremur şi să plâng. Mă durea că mi se întâmpla asta, din cauza fricii.

-Hei, ce s-a întâmplat? 

Apoi am simţit o mână caldă pe umărul meu. Doctorul ăla ciudat era tânăr, avea în jur de treizeci de ani. M-am uitat în ochii lui şi am spus cu tremur în voce:

-N-nu p-pot s-să s-spun...

-Ce să îmi spui? Ştii, dacă îmi vei zice, totul se va termina cu bine pentru toţi! Pentru mine, pentru părinţii tăi şi mai ales pentru tine!

Idioato, spune-i!

Bine!

-Mai târziu... Atunci voi putea fii mai lucidă. E bine aşa?

-Bine.

Apoi a ieşit din cameră. Avea un fizic atrăgător. Oh, doamne! La ce mă gândesc? Faith, revino-ţi! Am început să studiez camera în care mă aflam. Era albă. Şi era un geam care îmi permitea să văd ce se întâmplă afară. Am văzut-o pe ticăloasa de mama care asculta veştile doctorului. M-am apropiat de fereastră, cât să ascult despre ce vorbesc, şi am auzit doar câteva cuvinte:

''-Fata dumneavoastră îmi va zice peste câteva ore ce i se întâmplă, până atunci aveţi răbdare!''

Oare voi reuşi să îi spun ceea ce am pe inimă?...

_

Dacă sunt greşeli gramaticale, scuzaţi. Capitolul ăsta l-am scris pe fugă. Vă pup nebunilor. ☺