Ciudații [Andy Biersack fan-fic] // pauză

Operația dificilă

Era 17:00 pm. Nici nu știam ce să fac până își mișcă el fundul sexy până aici. Hm, de când gândesc așa?

Iară te gândești la curul lui?

Nu, mă gândesc la dick-ul lui. Ești cea mai „genială” conștiință.

Hai taci.

Du-te dracului.

Te-ai înjurat singură. Ești conștientă, nu?

Dacă mă faci de râs, de față cu el, nu știu ce îți fac, conștiință târfă.

Nu ai ce să îmi faci. Și cum naiba aș putea să te fac de rahat în fața lui. Adică, helău, sunt conștiința ta, eu îți spun de cine ar trebui să îți placă, fată.

Dacă te mai aud vreodată cu apelativul ăsta, jur că te ucid cu mâna mea.

Mda, cum? Bei clor de ciudă ca să îți topești mațele în tine?

Doamne, mor cu tine. Ești mai imposibilă decât imposibilul.

Cât e ceasu'?

Bă, e ora nouă.

La cât trebuia să vină?

Chiar, la cât?

Nu îmi vine să cred că sunt conștiința unei proaste ca tine. Serios, Faith, cum naiba poți uita lucrurile importante?

Vaco, încă mai am bilețelul. Și ești conștientă că noi două ne certăm?

Nu ne certăm, doar vorbim, iar eu am mereu dreptate. Ah da, bilețelul îl ai în enșpe' mii de bucățele, fiindcă tu ești o javră fără inimă.

M-ai rănit sentimental. Oricum, cred că am să mă sinucid dacă mă mai fuți atât de mult la cap.

Nici în iad nu ai să scapi de mine. Muahahahahah.

Pa, trebuie să vină.

Ce? Mă lași deja?! Ce fel de persoană ești?

Sunt felul de persoană care își urăște conștiința. Hai pa.

Sincer, mă așteptam să îmi răspundă, dar iar a dispărut ca un vampir șchiop în noapte. Am de gând să mă târăsc până în baie,să mă spăl pe dinți, dar este atât de departe...

Pinky a sunat. Uitasem că l-am programat să sune la zece. I-am frecat un șut de a sărit de pe noptieră. M-am dus la „victimă” să văd dacă mai trăiește. Era în stare critică. Era în comă! Nu mă întrebați de ce mi-am botezat ceasul Pinky. Chiar nu vreți să știți de ce. Bine, i-am pus numele Pinky doar pentru că e roz, cu floricele mov pe el, cu husă de blăniță roz și pufoasă. Ce, nu ați mai auzit de oameni ce adoră blănița roz? Știu, sunt ciudată.

Dintr-odată sunetul unei bătăi în geam mă făcu să tresar și să îmi rup șirul de gânduri. Afară era lună plină, iar razele ei luminau balconul. Am zărit o talie de bărbat, înalt. Și-a lipit moaca de geam să vadă dacă sunt în cameră. Hai mă, chiar atât de invizibilă sunt?

În fine, m-am ridicat de pe jos și m-am dus la geam. Mi-am lipit și eu mecla de geam, ca să semăn cu el. Amândoi am pufnit în râs. După câteva minute de schimonoseală la geam, mi-a arătat ușa. Am deschis-o încet, pentru că scârțâia ca dracu' dacă o deschideam dintr-o dată. Se uita ciudat la mine și la mișcările mele de ninja cu dureri menstruale. Nu, nu sunt pe stop.

Am deschis ușa, iar lumina lunii a stricat toată atmosfera. Adică, propoziția mea idioată a stricat toată atmosfera.

-Aaa, mă orbește!