Inițierea - Da, să trăiți!

1 - Pregătiri afurisite

Mi-am deschis brusc ochii la auzul glasului ei ridicat, mult prea ridicat pentru această oră şi, implicit, pentru acest context.
"Trezirea, Bellamy!" a țipat disperată, văzând cum buza de jos îi tremura din cauza acestui fapt.
Era în fel de... tic al ei, pe care din nefericire l-am moștenit şi eu.
"Cum ai putut uita că astăzi trebuie să vii cu mine la Dna Ella, să rezolvăm cu toate actele ca mâine sa poți pleca la academie, cum?!" a întrebat începând să se agite mai rău ca un cola în plin amestec.
M-am făcut mai comodă, sprijinindu-mă cu coatele pe pat, astfel încât să o observ mai bine.
"Eşti aşa o... aşa o copilă, câteodată! Neserioasă, imatură, alintată chiar şi la cei 19 ani ai tăi!" a început să-mi enumere calitățile, sperând să mă demoralizeze.
Însă ce nu știe ea este faptul că, din contră, mă face să mă simt mai bine când îmi începe astfel diminețile. Este o plăcere pe care mi-o asum. La fel şi faptul că nu-i fac pe plac când pe mine mă amuză teribil întreaga situație.
"Sper ca, odată cu această academie unde tu domnișoară vei învăța cum să te comporți, să te aducă pe drumul cel bun! Căci parcă ești rătăcită în lumea aia imaginară a ta!" mi-a reproșat cu dezgust, privindu-mă cu ochii reci. "Cu ce am greșit când Dumnezeu mi te-a dat pe tine, cu ce?!" a spus acidă şi, totodată, al naibii de sinceră.
Vedeam în ochii ei sinceritatea pură când a spus acele cuvinte. Eram doar un eșec pe care este obligată să mă crească, ştiam prea bine asta, dar nu mi-am imaginat niciodată că am ajuns în acest stadiu în care ea să regrete că m-a născut.
Cuvintele ei mi-au oprit şi cel mai mic amuzament.
"Ai greșit tu, când ți-ai desfăcut picioarele în fața distrusului ăluia!" am țipat ieșită din minți, privind femeia din fața mea care mă privea cu ochii mari, șocată de vorbele murdare ce mi-au ieșit pe gură.
"Tu..tu...tu, cum îți permiți sa vorbești aşa cu mama ta?!" m-a amenințat serios, venind în dreptul patului meu.
"Dar tu... mamă, cum dracului îți permiți să mă tratezi ca pe un nimic? Crezi că nu am observat până acum cât de mult mă detești, din simplul fapt că m-am născut din vina aşa zisului job pe care îl practicai atunci?! Sau crezi că voi sta mereu să înghit cuvintele tale jignitoare şi josnice pe care mi le adresezi, deşi sunt fiica ta?!" i-am tăiat-o enervată de nevinovăția pe care şi-o însușea.
M-am ridicat rapid din pat, luându-mi câteva haine din dulap lăsând-o pe femeia care mi-a dat viață cu înjurăturile aduse la adresa mea. Am intrat în baie, în ciuda crizei pe care a făcut-o când a văzut care îmi este planul.
Am trântit hainele undeva pe gresia teribil de rece a băii, trântindu-mă apoi şi eu, aproape de unul din pereți.
Speram din tot sufletul ca oribila femeie să fi plecat din camera mea, sau să plece până termin aici. Se vedea clar ca stelele noaptea cheful ei de scandal, însă ca de fiecare dată, nu se aștepta să îi răspund cu aceeași monedă.
Ce-i drept, mă saturasem al naibii de tare de tot. De tot ce-mi spunea, replica, adresa, reproșa fără pic de inimă! De parcă nu eram fiica ei, pe care ar fi trebuit s-o iubească şi s-o îndrume la mai bine, mereu.
Ea este singura care poate să mă jignească, singura căreia îi dau voie să facă asta, dar până la o anumită limită pe care a întrecut-o de mult timp. Mă mir, la naiba, cum de i-am dat voie să îmi vorbească aşa în toți acești ani. Nu-s nici pe departe cea mai calmă persoană posibilă, sunt în multe feluri de la dură, oribilă, arogantă până la serioasă, calculată... dar niciodată calmă când vine vorba de jigniri. Astfel că, acționez într-un mod mai... agresiv, pe care ei nu i l-am arătat niciodată. O respect prea mult, chiar dacă nu merită.
M-am ridicat leneșă în picioare pentru a-mi începe rutina zilnică.

*

"Vreau ca din acest moment să începi să îți faci bagajele pentru plecarea ta de mâine dimineață, vreau să nu mai văd un lucru în casa asta de-al tău, poate doar în camera ta. Şi mai vreau ca mâine dimineață să mă trezești ca să te pot duce la autocar. Ai înțeles?" mă privea cu indiferență, cu brațele încrucișate la piept şi cu capul ridicat, vrând să mă intimideze.
"Da, să trăiți!" i-am spus ironică, afișând un zâmbet dezgustat înainte să mă reped către scările care erau singura mea scăpare de morala acestei femei.
O fi ea în toate felurile, dar la detectat ironiile mele care o sunt deobicei adresate ei, este al naibii de bună. Cât şi nebună.
Ajunsă în camera mea, am început să caut toate bagajele în care aveam să-mi pun hainele şi tot ce îmi mai trebuia.
Mi-am dat ochii peste cap deşi nu era nimeni să mă vadă. Uram că m-am lăsat pe mâna scorpiei ăsteia astfel încât viitorul meu avea să fie unul în cadrul armatei.
Cum dracu' să devin eu ce naiba voi deveni după ce absolv, fiind o femeie în toată firea? Este măcar permis femeilor să ajungă ofițeri ,sau cum se numește acel grad înalt afurisit?!
Am oftat resemnată, sper doar ca nimeni să nu mă calce pe coadă, cu atât mai puțin să se laude cu aşa zisul grad pe care-l are.