Am urcat în taxiul care venise destul de repede spre mirarea şi mulțumirea mea. Ba chiar şoferul se oferise să mă ajute cu cele nu mai puțin de 6 bagaje ale mele. Până la urmă face asta pentru bani, nu?
Priveam fără emoție cum am plecat din fața casei pe care, sper, să nu o mai văd o lungă perioadă de timp. Sau cel puțin pe stăpâna casei.
Că tot veni vorba de ea, am zâmbit subit amintindu-mi de micuța mea greșeală din această dimineață. Oare cât de tare se poate enerva scorpia aceea văzând că nu am trezit-o când am plecat? Sper că nu atât de mult încât să-mi facă o vizită prea curând la academie.
Am decis sa stau pe telefon până aveam să ajung la locul de unde pleacă autocarele către academie. Este un drum destul de lung.
Unul din mesajele ce le aveam primite era de la minunata mea prietenă Melanie.
《Hello heey! Tu nebuno, când trebuie să pleci spre închisoare? Nu am mai vorbit de ceva timp. Ai multe sa-mi zici.》
《Aloo! Răspunde naibii odată!》
《De fapt, îmi dai mesaj mâine. Sau mă suni, poate ne vedem.》
Uitasem cât de ocupată am fost în ultima vreme numai din cauza scorpiei, astfel încât am și uitat de bruneta mea nebună.
Am decis sa o sun, chiar dacă ceasul indica nu mai mult de 5:38.
"Neațaa, nebuno. Dormeai?" am întrebat-o părând cât mai nevinovată.
"Nuu, mă dădeam cu mașina sub apă salutând peștii care-mi făceau din aripioare. Evident că dormeam!" a mormăit aceasta evident deranjată.
"Scuze, voiam sa te anunț că deja am plecat la 'baza mamă'". am spus chicotind, referindu-mă la academie.
"Deja?! Fir-ar, voiam sa ne vedem azi! Dar e ok, cred că îți voi face o vizită cât de curând. Scorpia ce face?"
"De fapt, habar nu am. Nici nu am trezit-o azi dimineață ca să mă ducă, am luat un taxi. Iar ne-am certat ieri."
"Nimic nou. Păi, eu te las căci îmi este somn. Te iubesc şi mă suni când poți!"
"Desigur, somn ușor scumpo!"
Am închis apelul cu un oftat. Era greu să mă obișnuiesc cu faptul că Melanie nu va fi lângă mine. Ea a preferat medicina, urmându-şi părinții care erau foarte mândrii de ea. Şi eu eram, bruneta avea să fie un medic minunat, având în vedere că face ce îi place.
După încă câteva minute bune, taximetristul m-a anunțat cu un zâmbet sincer pe față că am ajuns. Cred şi eu că îi face plăcere să scape de mine.
I-am oferit banii ceruți, plus încă ceva pe lângă că a fost un bun ascultător tot drumul, astfel acesta ajutându-mă din nou cu bagajele până la autocarele care aveau să mă ducă spre închisoare. I-am făcut cu mâna bărbatului, întorcându-mă apoi spre marea de plozi care se aflau peste tot. Absolut. Peste. Tot.
Dumnezeule! Cum să fie atâția?! Cât de crud poți fi cu copilul tău, pentru că eu una nu cred că au vrut să vină aici din proprie inițiativă. Adică serios, trebuie sa fii bătut în cap ca să vii aici fiind conștient de programul strict şi regulile stricte care le-am citit pe net, ce-i drept. Eu una habar nu am cu ce se mănâncă asta. De bătut... ştiu al naibii de bine cum stă treaba, de cursuri... cât de greu poate fi să înveți toate războaiele care au fost şi tacticile făcute? Iar faza cu programul, nu pariez că mă voi descurca la fel de bine.
Mirarea mi-a venit când am văzut şi fete pe aici, şi încă câte! Serios, la ce fețe au ar fi trebuit sa meargă la podul de lângă casa mea. Se potriveau perfect cu peisajul...
Observam și câteva grupulețe, se pare că numai eu voi fi singură printre infumurații ăştia.
Un râset răsunător, vrând să pară amuzat dar pentru mine era al naibii de clar că era fals, m-a făcut să-mi îndrept atenția către un grup format din 4 băieți şi două fete. Se distrau copios pe seama unei glume făcute de blonda din acel grup care avea capul pe umărul unui brunet masiv, toți având zâmbete amuzate pe față. Însă unul dintre ei mi-a atras atenția.
Brunet, înalt şi lucrat, tipul afișa un rânjet care voia a fi... ceva. El voia să pară bine dispus, însă privind mai atentă la întregul lui chip mi-am dat seama că era oricum numai bine dispus nu. Purta o mască, chiar şi în fața prietenilor săi. Căci asta mi se părea că erau.
Am pufnit dezgustată. Nu știu de ce, dar atitudinea falsă şi complet nesimțită a acelui tip mi-a provocat silă. Eu aş da orice să fiu în acest moment cu Melanie.
Se pare că micul meu gest a fost observat şi de cei 6. Serios, acum şi-au găsit sa nu mai râdă?!
Ce-i drept, acest grupuleț a căror atenție le este asupra mea, este la vreo 4 metrii de mine, astfel că au putut să mă audă foarte bine. Mă priveau curioși, mai mult sau mai puțin, însă eu, fiind eu, i-am privit încruntată înainte să-mi întorc atenția către altceva.
Şuşoteli. Asta se auzea acum din partea lor. M-am împotrivit instinctului de a mă întoarce către ei şi a le adresa câteva cuvinte frumoase, ocupându-mi următoarele momente cu telefonul care îmi vibrea de zor în buzunar.
Urechile mi-au fost distruse într-un singur moment, când cineva care presupun că voia să facă un anunț, a sfârșit prin a-mi provoca un disconfort imens la nivelul capului cu sunetul al naibii de asurzitor făcut de megafon.
"Ah, da, scuzați asta." a răsunat o voce joasă, în același timp impunătoare.
Aproape că mă bufnea râsul minunatei scuze inventată pe loc, însă mi-am mușcat imediat limba la vederea unei prezențe bărbătești la câțiva paşi în fața mea.
"Cadeți, îmi pare bine să vă văd în număr tot mai mare în fiecare an, onorat fiind cu prezența voastră. Încep prin a vă spune că, chinul vostru începe încă de pe acum..." a spus bărbatul masiv, provocând câteva chicote din partea viitorilor mei colegi care se pare că orice glumă seacă îi amuză. "... Mulți dintre voi ați mai trecut prin asta, însă sunt nevoit să le spun celor care habar nu au despre ce vorbesc. Chinul va consta în cele 19 ore în care vom merge către academie, fără nicio pauză pe parcursul traseului. Aşa că, mai aveți 10 minute la dispoziție să faceți ce credeți că va veți abține în următoarele ore, de asemenea fiecare își va găsi un loc în autocarul la care este repartizat. Bagajele vor fi puse de băieții de aici care vor fi mai mult decât încântați, deci voi fetelor va puteți duce liniștite spre îndrumătorii care vor fi în acest loc pentru a-i putea întreba care este autocarul vostru. Mi-a părut bine, cadeți!" a spus acesta, imediat găsindu-şi o alta activitate de făcut.
Îți bați dracului joc de mine?! 19 ore închisă într-un autocar cu câțiva dintre înfumurații ăştia, fără pauză de mâncare sau la naiba, de baie? Cu ce naiba am greșit în viața asta?!
Văzând ca sunt singura care stătea în același loc, m-am îndreptat către un tip care era îmbrăcat într-o salopetă de soldat şi cu un caiet în mână, presupunând că este unul dintre îndrumători; evident nu înainte să-l anunț pe tipul care avea să-mi bage bagajele la locul corespunzător că dacă mi le pierde, s-a zis cu el.
"Umm.. Bună ziua." am mormăit atrăgându-i atenția bărbatului care la vederea mea imediat şi-a etalat cel mai frumos zâmbet al lui.
Cred că relațiile între ce naiba sunt ei şi cadeți sunt strict interzise, nu?
"Bună cadet, cu ce te pot ajuta?"
Începe cu zâmbetul ăla, este oribil.
"Vreau sa ştiu care este autoca..."
"Cum te cheamă?"
Ca pe mama, duuh!
"Bellamy Rollet." i-am răspuns plictisită.
"Ok.. autocarul 3." mi-a spus zâmbind, după ce mi-a găsit numele pe caietul din mâna sa.
"Mulțam'." i-am răspuns ironică, plecând numaidecât de lângă el.
După numai câțiva paşi, mă simțeam privită. Nu, greșesc, fundul meu se simțea în centrul atenției. Nu am îndrăznit să privesc în spate, sperând să urc mai rapid în autocar, injurându-l de zor pe acel soldat, sau ce naiba era el.
"Pedofilul dracului..." am spus nervoasă, urcând în autocarul propus.
Nu mi-am dat seama cât de tare am vorbit până nu am urcat în autocar observând că toată atenția posibila era asupra mea.
Am privit în jur, văzând că majoritatea dintre persoanele care au urcat deja erau fete, şi vreo 4-5 băieți așezați la mama dracului în spate, şi care se pare că au auzit și ei cuvintele mele de bine.
"Ce? Nu știți ce înseamnă?!" m-am rățoit la ei, așezându-mă nervoasă pe un scaun pe la mijlocul autocarului.
Fetele şi-au văzut în continuare de ale lor bârfe, în timp ce băieții nu scoteau niciun sunet.
Gândindu-mă mai bine la ce am văzut, mi-am dat seama că patru dintre băieți erau cei din grupulețul vesel.
Nu trebuiau să pună bagajele sau ceva?
Am pufnit, din nou, scoțându-mi din ghiozdanul pe care îl pregătisem cu câteva provizii pentru drum, laptopul. Mi-am conectat căștile, băgându-le apoi în urechi şi hotărând să vizionez un film. Sau mai multe, având în vedere timpul în care vom ajunge la închisoare.
CITEȘTI
Inițierea - Da, să trăiți!
Romance"Eşti atât de... rece!" "Asta pentru că nu vreau căldura altora. Pot să mi-o creez şi singur." "Mereu o să ai nevoie de căldura altora, mereu. Până şi cele mai mici viețuitoare au nevoie de soare."
