Inițierea - Da, să trăiți!

6 - Schimb de replici

"Bun, acum că m-ai urmărit tot drumul ca o fantomă, ce-ai zice să pleci în căutare de comori?" i-am spus arțăgoasă brunetului, acesta ridicând o sprânceană.
"Ți se pare că am față de pirat?" m-a întrebat amuzat.
"Ți se pare că am chef de tine?" l-am întrebat la rându-mi, nervoasă.
"Nu-mi pasă, ai auzit ce a zis Matthew așa că nu mai comenta şi intra odată în cabană." mi-a spus pe un ton dur și răgușit.
"Să fim serioși, nu arăți ca şi cum ți-ar păsa prea mult de ce ți se zice." am spus ironică.
"Poate, dar fă naibii ce ți-am zis şi intră!" mi-a ordonat răspicat acesta, făcându-mă să tac și să înghit în sec.
Ceniz arăta că scos din sărite, astfel că, înghițindu-mi cuvintele ce-mi pișcau limba, am intrat în cabana mea cu fantoma pe urmele mele.
Nu aveam de gând să mă cert cu cineva, cu atât mai puțin cu el. Nu mă simt deloc în siguranță lângă el, aşa că nu mă risc de pe acum.
"Treci aici să-ți bandajez mâinile, sunt distruse." mi-a spus calm, părându-mi că şi-a calculat cuvintele înainte, cât şi tonul vocii.
"Se mai întâmplă. Și nu, nu am nevoie de ajutorul tău." i-am spus indiferentă, căutându-mi haine pentru un duş fierbinte.
"Nu a fost o întrebare. Vino aici." a spus de data asta pe un ton mai hotărât.
"Am vrut s-o iau ca pe o întrebare, nimeni nu-mi comandă mie ce să fac cu atât mai puțin tu. Aşa că, ce ar fi să îți reglezi tonul în timp ce eu merg frumuşel să fac un duş, iar când mă întorc poate te faci nevăzut? Mie mi se pare o idee excelentă." am spus zâmbind ironic în timp ce am intrat în baie, lăsându-l pe Ceniz cu nervii întinși la maximum.

Am ieșit relaxantă din baie, sperând din tot sufletul că Mister Fake nu se mai află în cabana mea, făcând pe bona, dar norocul nu ține cu mine de această dată.
"Oh, încă ești aici, speram că te vei certa în timp cu oxigenul şi mda, poate mureai între timp. Dar azi n-am noroc." am rostit deloc surprinsă când trupul zvelt al lui Ceniz era trântit pe unul din cele două paturi, pe patul meu.
Abținându-mă din greu să nu comentez şi în urma acestui gest deloc drăguț al lui, am scos uscătorul de păr din micul dulap de lângă patul meu, mergând liniștită apoi spre oglinda dintr-un colț al camerei.
"Iar eu speram ca între timp gura ta aia mare să-şi dea seama că poluează când vorbește." a mormăit iritat Ceniz, atenția lui fiind în continuare asupra telefonului său.
"Măcar eu poluez când vorbesc, nu când încă trăiesc." i-am spus arțăgoasă, dând drumul imediat la uscător pentru a tăia din tensiunea care era evidentă.
Nu după mult timp în care nici măcar jumătate din parul meu era uscat, ochii cercetători ai lui Mister Fake mă analizau prin oglinda din fața mea, fiorii la fel ca acei lilieci nenorociți şi-au făcut simțită prezența. Îl priveam şi eu, nemaifiind atentă la părul meu.
Era frumos. Ceniz era un bărbat arătos şi extrem de... misterios, rece, ceea ce mă intriga şi mă distanța în același timp. Era o combinație între frumos şi periculos pentru sănătatea mintală a celei care avea să-l descopere. Mă gândesc acum că poate este aşa din cauza acestei academii, a meseriei pe care o va urma şi în care seriozitatea şi încrederea în sine sunt foarte importante. Sau poate aşa a fost din totdeauna. Nu vreau să trag concluzii doar pentru că am văzut în el o parte din mine, sau că am văzut ce vrea cu disperare sa ascundă, nu-mi permit să fac asta. Dar pot să am o primă impresie despre el, şi aceea ar fi că acest bărbat cu un nume ciudat dar care i se potrivește pe de-a-ntregul, este o persoană rece doar la exterior, căci la interior tânjește după afecțiune. Însă e tare, orgoliul îl ține tare.
"Nu te mai holba, nu este tocmai frumos." m-am adresat bărbatului care se holba fără nici o problemă la mine, vrând să înțeleagă că mă deranjează, deşi nu asta era principala problemă.
În ciuda protestestului meu, Ceniz continua să mă privească de pe marginea patului meu, liniștit şi extrem de tăcut. Ochii aceia de un negru profund îmi lăsau părți ale corpului încinse, parcă acei ochi mă ardeau. Era o senzație ciudată, plăcută şi nemaiîntâlnită în cazul meu.
"De ce i-ai spus lui Blake că nu ai venit aici din proprie inițiativă? Sau că îți este silă de acest loc, de cei care ne aflăm aici?"
Întrebarea bruscă a lui Ceniz m-a făcut să-mi cadă  foehnul din mână. Nu puteam să realizez pe moment ce întrebări a pus, m-am oprit la ultimele cuvinte din prima întrebare. Mă deranja faptul că Blake i-a spus ce am discutat cu el, dar cel mai mult mă deranja întrebarea care ținea strict de viața mea personală pe care la naiba dacă vreau să i-o spun cuiva.
Am ridicat uscătorul de jos, oprindu-l şi scoțându-l din priză. M-am întors cu fața la Ceniz, care mă privea impasibil.
"Nu înțeleg de ce ai pus această întrebare prostească deoarece, după cum cred că ti-a spus Blake, nu voi răspunde la nimic ce ține de viața mea personală, iar aceste două întrebări fac referire la ea. Faptul că am venit aici, nu demonstrează că vreau să mă împrietenesc cu cineva sau mai mult, să mă destăinui cuiva. Nu vreau ca cineva să fie interesat de mine sau de viața mea, la fel de mult cum vreau doar să fiu lăsată în pace de cei ca voi. Crezi că este greu de observat faptul că tuturor le e teamă de voi? Sau că grupulețul tău îmi inspiră numai silă? Sunteți niște persoane cu care nu vreau să am de-a face, aşa că din acest moment mă voi preface că nu te cunosc sau că am vorbit vreodată." am spus pe un ton clar, fiecare cuvânt fiind rostit tare pentru a mă face pe deplin înțeleasă.
Îl priveam pe cel din fața meu cu o oarecare admirație, dar foarte mică, datorită faptului că a fost destul de tupeist încât să vrea să afle mai multe despre mine, deşi îmi e foarte clar că Blake l-a avertizat şi în privința asta. Îmi plac persoanele cărora nu le este frică de consecințe, dar nu atunci când îmi încalcă vorbele.
Ceniz era oarecum surprins de cuvintele mele, fapt demonstrat prin mimica sa şi sprânceana ușor ridicată. Nu pot spune dacă era deranjat sau nu, pentru că până la urmă l-am jignit indirect, însă în acest moment chiar nu-mi pasă.
Urăsc când cineva vrea să ştie mai multe despre mine. Urăsc mai ales atunci când cineva insistă pe acest subiect. Dar urăsc cu toată ființa mea când cineva continuă să mă streseze cu privire la absolut tot. Iar Ceniz exact asta făcea acum.
"Totuși nu înțeleg cum de o tipă aşa de... firavă ca tine, are o aşa tărie de caracter. Observ că ai trecut prin multe, pot vedea şi că vrei să îți ascunzi trăirile postând o figură dură, dar văd şi că nu mai ai mult şi vei răbufni, nu știu cum, când sau unde, dar te anunț că nu mai ai mult. Ştii... nu vreau să crezi că-mi pasă de tine sau ceva, dar locul ăsta nu e pentru tine, şi îți zic asta ca un fel de avertisment. Ești prea slabă pentru locul ăsta. Te văd pe adevărata tu, nu pe cea care vrei sa pari. Lovești bine, oh da, dar doar atât. Ești slabă, Bellamy. Dar nu laşi să se vadă asta pentru că știi ce s-ar întâmpla dacă s-ar vedea." a terminat Ceniz pe un ton care nu trăda nimic.
Eu îl priveam șocată. Cuvintele lui... cuvintele lui au făcut ca ceva în mine să explodeze, şi asta de nervi.
"Ce ai spus tu adineauri este doar propria ta părere despre mine, bazată doar pe ceea ce ai văzut până acum. Nu mă cunoști, aşa că te rog frumos ca de acum înainte sa taci. Eu sunt slabă?! Te-ai uitat la tine cât de josnic ca persoană ești? Ești atât de fals încât îmi provoci silă! Chiar şi de față cu prietenii tăi, omule! Asta se numește să fii slab, să nu fii sincer nici măcar cu ei. Ești atât de rece, atât de arogant, atât de fals... tu măcar ai inimă? Sau știi ce-i aia?! Vii aici să mă judeci, să mă 'avertizezi', dar tu nu ești mai presus cu absolut nimic! Nu mai da sfaturi când tu nu ești în stare să le respecți, falsule! Pretinzi că mă cunoști după doar câteva ore, dar habar nu ai cum sunt cu adevărat. Doar gura este de tine, Ceniz, iar eu urăsc acest aspect la o persoană... o persoană cu inimă, nu că tu ai fi una din ele."