My Little Game🇷🇴

Level 6

  Eram prea apropiat... Prea mica distanta dintre noi. Prea mica distanta dintre trupurile noastre(aceea fiind 0). Prea mica distanta dintre fetele noastre. ... Vreau spatiu. Asta nu e in regula. Suntem prea aproape... prea prea aproape. Inca nu e cazul!... Nu pot actiona impulsiz. ... Trebuie sa respect regulule... Dar nu pot sa fac niciun pas grezit. Am ajuns prea departe. ... Nu pot da inapoi...  

* Loading... *

'Trebuie sa fac ceva! ' imi spun inca privindu-l in ochi. ' Ce as putea spune? ... Trebuie sa profit de situatia asta cumva!'

- Cum adica? intreb incercand sa par confuza, desi stia la ce se refera. Ofteaza inainte de a isi lasa capul pe spate. Eu mi-am indepartat mainile de pe obrajii lui si le-am pus pe pieptul lui.

- La fel ca si tine, cand am ajust prima oara in locul acesta, tot ce mi-am dorit au fost prieteni. spune trist. La un moment dat, chiar am facut rost de cativa amici si ne intelegeam de minune. 

-Si ce s-a intamplat? spun analizandu-i chipul. 

- S-au dovedit a fi doar niste badarani care se foloseau de inteligenta mea. Le faceam temele, ii ajutam la teste si alte multe chestii. Cand mi-am dat seama de acest lucru, m-am detasat de ei. Initial, au spus ca oricum nu aveau nevoie de un tocilar ca mine in grupul lor, dar dupa ce si-au vazut rezultatele scolare s-au intors la mine si, in loc sa isi ceara scuze, au inceput sa ma agreseze. Atat verbal cat si fizic. Asta a fost momentul in care am devenit antisocial. ofteaza apoi isi ridica capul pentru a ma privi. Stiu cat de greu este sa iti faci prieteni. Stiu cum e sa fi respins de cineva cand tot ce vrei e doar un prieten. 

Ma uitam in ochii lui. In adancul lor puteam sa vad pe altcineva. Era un baietel. Un simplu copil stand ghemuit in adancul sufletului lui, fara sa-si ridice privirea. Era frica lui... nesiguranta, insecuritatea ...  le puteam vedea acolo...adanc ascunse in interiorul sau. 

-Aparentele inseala, nu-i asa? spun punandu-mi capul din nou pe pieptul lui, urechea mea, presata in dreptul inimii. 

- Asa se pare. spune incepand sa.mi maseze spatele.

Ne cufundam in liniste. Niciunul nu spunea nimic, niciunul nu se misca. Dinspre hol nu mai venea niciun sunet. Bataia inimii lui rasuna ca un ecou in urechile mele. Parfumul lui era dulce iar pieptul parca era cel mai confortabil lucru din lume. Era placut. Era linistitor. Era... bine.

* skip => *

 -Anastasia? ... Hei! aud o voce soptita.

-Mmmmhh? intreb pe jumatate adormita.

-Hei... repeta incepand sa-mi mangaie parul, ferind suvitele ce-mi cadeau pe fata. Trezeste-te! imi sopteste in ureche. 

* flashback open *

-Anastasia? ... Haide! aud o voce blanda. 

-Nu vreau.... marai printre asternuturile pernei. 

-Trebuie sa te trezesti, iubire! o mana incepe sa-mi mangaie capul.

- Nu vreau. afirm intorcandu-ma cu spatele. 

-Dar trebuie sa te trezesti! Haide! mana incepea sa-mi mangaie spatele.