Ne-am intalnit intr-un parc. Nici nu stiam cum sa reactionez. Nu era clara situatia dintre noi.
Cum a ajuns, ne-am sarutat. Nu am stiut daca sa fac asta sau nu,dar asa s-a nimerit.
Vroiam sa ma cunoasca asa cum sunt eu defapt, nu sa par ca sunt ceva ce nu sunt.
Ne-am plimbat, am vorbit, am povestit. Imi placea de el. Era copilaros ca si mine, chiar daca era cu doi ani si ceva mai mare. Ne-am dat in leagan ca doi copii mici si a fost atat de amuzant. Nu ma mai dadusem de mult in leagan.
Ma luase in brate si era atat de bine acolo! A fost superb. Distractiv. Nu stiu cum am reusit, dar din cauza lui mi-am pierdut si un cercel si sunt sigura ca asta s-a intamplat atunci cand ma lua in brate sau ne alergam.
Sa va zic ce a facutt?
Ne plimbam , si pe langa noi a trecut o ,,curva'' cu un carucior cu un copil. Spun ca era curva pentru ca ea era in colanti,iar mie imi era frig si cu geaca pe mine! Totusi era sfarsitul lui octombrie! Cum sa faci jogging pe vremea aia + cu copilul in carut?? Serios? Eu cred ca era in calduri.
Sii.. sa revenim. El s-a uitat dupa ea, iar ca recompensa a primit o palma de la mine. Nici eu nu ma asteptam la asta, dar el? A fost din instinct, nu stiu de ce. Cred ca nu am suportat sa se uite dupa altele de fata cu mine.
Stiu ca baietii se uita dupa toate panaramele, dar nu inteleg ce castiga daca fac asta? Va zic eu. Nimic. Raman doar cu uitatul.
Poate ca mi-a demonstrat intr-un fel ca Ella avusese dreptate,dar aveam de gand sa il tin strans pentru a nu se mai intampla asta.
Am plecat spre casa si aveam in minte toate momentele petrecute cu el. Nu stiam ce sa inteleg. Daca suntem impreuna sau nu.
Am continuat sa vorbim, vorbeam non-stop,de parca eram dependenti unul de altul. Am hotarat sa incepem o relatie, dar dupa o saptamana am luat o alta decizie.
Hotarasem ca e mai bine sa ne despartim, chiar daca durea enorm , poate ca asa era mai bine.
Stiam ce ma v-a astepta in viitor , certuri cu parintii, rudele. Relatia noastra era pentru mine ceva interzis,ceva ce nu stiam daca pot duce pana la capat,daca pot infrunta atat de multi oameni apropiati mie,care mai mult ca sigur vor fi contra noastra, contra relatiei dintre noi.
Spre surprinderea mea, a plans o data cu mine. Nu se prefacea, plangea pe bune si destul de rau. Simteam cum inima mea se rupe in mii de bucatele si totul se naruie in jurul meu. Nu stiam daca iau decizia corecta,dar amandoi stiam ca aceasta relatie nu v-a fi agreata de multe persoane.
Si el suferea, nu stiu cat, dar faptul ca lacrimile lui curgeau pentru mine imi demonstra ca sentimentele lui erau sincere si il durea ca vroiam sa ma indepartez de el.
Aveam de gand ca totul sa se termine in momentul acela,decat mai tarziu si sa doara inzecit. Chiar si acum durea enorm, oare ar fi putut durea si mai rau mai tarziu?
[ Stiu ca este foarte scurt si imi cer scuze. O data cu frigul si zapada asta, inspiratia mea s-a cam ascuns. ]
