Secretul Vrajitoarelor

Capitolul 3

Nu am dormit deloc în această noapte "minunată". Phoebe încă nu a apărut, mama ei este distrusă, tatăl ei la fel. Într-un final le-am spus că ultima dată am văzuto în stația de autobuz, nu a ajutat cu nimic. Am aflat si de ce a fugit. Părinții ei au auzit de relația cu Robert și au "interziso", ea clar îndrăgostită până peste cap a fugit de acasă crezând că face ce trebuie...
Azi...este ziua mea. Este prima dată după mulți ani când îmi sărbătoresc ziua fără Phoebe.
Dupa ce m-am ridicat din pat, m-am imbrăcat și m-am dus în baie, m-am spălat pe față și pe dinți, când m-am uitat din nou in oglindă, era reflexia unei fete de vârsta mea, nu eram eu, m-am speriat si am spart oglinda, din instinct. Chiar se întâmplă ceva ciudat în casa asta și nu îmi dau seama ce.
Azi este sâmbătă, nu mă duc la școală, ce bine, după noaptea asta albă, nu cred că aș fi rezistat la școală.
Dintr-o dată imi sună telefonul, era un număr ascuns, de obicei nu răspund la numere anonime dar acum sunt curioasă.
-La multi ani Sophia, spune vocea din cealaltă parte.
-Mersi.. dar cine esti? întreb.
-Nu mă recunoști dulceață?
Atunci mi-am dat seama cu cine am de-aface, era Phoebe! Doar ea îmi spune așa, în acel moment am înlemnit, nu știam ce să zic și ce să fac.
-Alo? Sophy? Mai esti? întreabă Phoebe.
-A-a-alo, d-d-a sunt, sunt aici, răspund eu, t-tu unde ești?
-Într-un loc mai bun draga mea, nu îți face griji, spune ea liniștită de parcă era ceva normal să fugi cu unu' de-acasă.
-Părinții tăi sunt foarte îngrijorați, hai înapoi, spune-mi unde ești te rog, spun eu.
-Trebuie să închid, nu încerca să descoperi de unde te sun, cartela asta o voi distruge, la fel si acest telefon să fiu sigură, pa, spune Phoebe fără să mă lase să spun si eu ceva.
Mi-am luat un hanorac, albastru cu Nemo, peste tricoul de pijamale, rapid, să nu îmi fie frig, și am fugit la casa părinților lui Phoebe, fără să spun cuiva ceva pentru că pierdeam timpul degeaba.
-Doamna si domnul J! Sunteti acasă? strig eu din curte.
-Sunt, ce s-a întâmplat draga mea? răspunde doamna J.
-Phoebe... m-a s-s-sunat!
-O Doamne! Ce a spus? Vine acasă? întreabă ea îngrijorată.
Am intrat în casă și i-am povestit tot, ea a dat vestea și poliției, ei au încercat de pe ce număr m-a sunat Phoebe dar era prea târziu...
Am ajuns acasă într-un final, le-am spus părinților mei ceea ce s-a întâmplat. Mă așteptam să mă certe, dar se pare că m-am înșelat.
-Sophia?! strigă mama din baie.
Probabil a văzut oglinda spartă, ups...
-Da mami?
-Ce s-a întâmplat aici?! strigă ea.
A venit tata la noi, a văzut că ne certăm și a plecat spunând că are treabă în oraș.
-M-am speriat, era altcineva în oglinda aia, e-eu...
-Să nu te mai prind că mai vizionezi filme de groază! strigă mama. A și am nevoie de banii tăi strânși, v-om cumpăra o oglindă nouă.
Incredibil... banii ăia îi aveam strânși pentru ceva ce chiar este nevoie nu pentru oglinzile ei, mă pot uita și în telefon dacă tot e nevoie. Acum pe bune!

* * *
Spre seară, mi-am invitat câțiva prieteni la mine, chiar si pe Anisia, să nu înțelegeți greșit...mama m-a înnebunit să o chem. Si ne-am uitat la un film, Before I Fall, voiam la ceva de groază dar...mama mi-a interzis... evident că nu mă opresc din a le viziona, le voi vedea pe ascuns, dăăă.
Dupa ce au plecat toți am mers la mine in cameră.Pe pat am gasit o carte, coperta avea un desen cu o pentagramă,cu un biletel pe carte, pe el scria:
"Salut Sophia, vreau să îți spun la mulți ani, te rog să citești această carte cu mare atenție și să nu mai spui la nimeni, este secretul nostru,vei avea nevoie de ea și îmi pare rău pentru toate zgomotele provocate și de acel mail, am observat că te-ai cam speriat. Încercam doar să vorbesc cu tine, dar când te vedeam mă emoționam si plecam.
Numai bine, străbunica ta Isabella Davis"
După ce am citit, m-am dus direct la mama, nu i-am spus despre carte si bilețel, dar am intrebat-o cum se numesc străbunicii mei.
-De ce vrei sa știi așa ceva? Întreabă mama foarte suspicioasă.
-Am un proiect la scoala, spun eu încercând sa fiu convingatoare.
-Ei bine, pe bunica mea o chema Isabella Davis, iar pe bunica tatalui tau, Elisabetha Smith, Spuse mama.
-Bine, multumesc mult mamă, trebuie sa merg in cameră, spun eu.
Asta este foarte, foarte ciudat, nu prea cred ca mama sau tata mi-ar face o farsă asa de mare si nimeni din cei chemați la mine nu aveau de unde știi cum se numea strabunica mea.
-Aratate odata sau dacă nu duc cartea și biletelul la politie! Spun eu convinsa ca acel cineva care ma tot enerveaza de un timp sa se arate.
Și da...nu duceam nici o carte și nici un bilet la poliție, dacă mă duc, mă duc degeaba, dar trebuia să zic și eu ceva.
La un moment dat, văd cum o foaie plutește în aer si un pix miscându-se pe ea, ca și cum cineva invizibil ar scrie.
"Dacă mă arăt, promite-mi că nu zbieri și nu faci nimic prostesc."
-Promit. Spun eu pe un ton calm
Am clipit, iar in fața mea apare o fată, fata care a apărut în oglindă.
- Unde te-ai ascuns? Și cum ai apărut așa de repede? Cine ești? Și, și foaia zburătoare cu pixul si oglinda.. spun eu infricosata.
- Mă numesc Isabella Davis, sunt străbunica ta, am 18 ani de mult mult timp, de fapt sunt o fantomă... spune ea încrezătoare.
- Cum este posibil așa ceva?
-Draga mea, stai jos si iti explic tot ce vrei. Dar promite-mi ca nu mai spui la nimeni, Spune ea cu un zambet pe buze.
M-am asezat pe pat, asteptând să îmi spună.
_______________________________
Cum vi se pare cartea până acum? Am editato sperând să fie mai bună ca data trecută. Părerea voastră contează mult.