Secretul Vrajitoarelor

Capitolul 5

Duminica a trecut repede, nu s-a întâmplat nimic special, am continuat să citesc din carte. Părinții lui Phoebe s-au trezit de dimineață cu ea în cameră, dormea în pat. În seara asta voi merge să vorbesc cu ea, nu a venit azi la școală, probabil i- fost rușine sau....crică. Nu îmi vine să cred că a venit înapoi, mă simt de parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă. Mă întreb de ce l-a lăsat pe Robert, ce i-a făcut?
În timp ce mă gândesc la Phoebe, mă cheamă mama jos, și sunt cam "obligată" să merg, mai e puțin până la Halloween și vreau să merg la petrecere.
-Da mamă? întreb eu punându-ma pe fotoliu.
Mama dar și tata se uitau seriosi la mine, mă simțeam vinovată, chiar dacă știu că nu am făcut nimic rău.
-Trebuie să vorbim, spune tata.
Apoi se lasă un moment de liniste. Mama se uita la tata si invers, erau puțin speriați.
-Este vorba despre Phoebe? întreb eu.
-Nu, draga mea, începe mama, trebuia să îți spunem de mai mult timp dar nu am știut cum...
Mie teamă de ceea ce vor să îmi spună.
- Eu si mama ta, Sophia...nu vreau să te superi pe noi sau ceva dar...
-Azi trebuie să semnăm actele de divorț, continuă mama, amândoi ne-am refăcut viața și nu mai putem continua așa.
-Dar l-a mine v-ați gândit? întreb eu mai mult zbierând.
- Normal, vei rămâne aici, când vrei poți veni la mine, spune tata.
Nu am mai spus nimic, m-am ridicat de pe fotoliu și am fugit în cameră plângând. Nu am vrut să plând de față cu ei.
-Am auzit tot, îmi pare rău, spune străbunica mea. Trebuia să îți spun.
-De ce nu ai făcut-o? Puteam schimba situația asta.
-Ba nu, nu puteai, ei și-au găsit pe altcineva de mult, mult timp.
Nu îmi vine să cred! Chiar nu pot! Familia mea...ce mă fac acum? Fără tata nu îmi va fi bine, dar nici fără mama! Trebuie să aclu motivul despărțirii și să aplic vraja "obliviate", să le sterg din minte ceea ce au greșit și evident pe cei cu care i-au înlocuit fără să îmi spună! Mă simt atât de groaznic, nici nu am observat că erau triști de ceva timp! Eram preocupată cu magia si nu îi prea băgam în seamă...
Mă bucur totuși pentru familia Johnson, Phoebe s-a întors acasă, ce surpriză minunată!
Știu că nu e corect, dar după ce am aflat că părinții mei divorțează, nu mai am chef să ies din casă, nici măcar pentru Phoebe. Nu vreau nici să fac magie.
-Phoebe are nevoie de tine, și tu de ea Sophia, spune străbunica.
-Vreau doar să fiu singură să realizez ce se întâmplă, nu poate fi adevărat!
A dat să mă îmbrățiseze, dar s-a oprit când și-a adus aminte că nu poate.
-Îmi pare tare rău Sophia, chiar îmi pare, dar nu putem schimba nimic, să nu te simți vinovată de ceva, așa trebuia să fie.
Nu i-am mai spus nimic, nu are rost, m-am întins în pat, am închis ochii și am început să îmi imaginez cum ar fi dacă părinții mei nu ar divorța și am fi o familie fericită.
Pentru un moment am fost fericită, dar mi-am adus aminte că e doar în capul meu, nu pot schimba nimic, străbunica mea are dreptate. Abia de pot spune niste vrăji simple, și oricum, poate era mai rău dacă reușeam să schimb ceva.
Dintr-o dată, aud pe cineva intrând în cameră, așa că închid ochii să pară că dorm.
-Sophia, știu că nu dormi, sunt eu, Phoebe.
Am deschis ochii si am sărit din pat să o îmbrățisez.
După două minute am început să vorbim.
-Unde ai fost? Cum de te-ai întors? Ce ai făcut? întreb eu.
- M-am trezit într-o casă părăsită departe de oraș, nu eram singură, mai era cineva. Nu știu cine. M-a întrebat dacă sunt vrăjitoare sau dacă știu una. iar apoi nu îmi amintesc nimic, am impresia că cineva mi-a șters memoria înainte să mă întorc acasă.
-Phoebe, îmi pare rău, spun eu.
Propoziția "m-a întrebat dacă sunt vrăjitoare sau dacă știu una" îmi sună în minte de o mie de ori, nu mă simt bine, știu că mă caută cineva. Am senzația neplăcută că acel cineva este Felix.
-Și Robert? Unde a fost în tot acest timp? întreb eu.
-A fost aici, încercând să afle unde am dispărut, a spus că v-ați întâlnit de câteva ori și m-ați căutat.
-Aa, ăă da, sigur.
Nu cred că sunt singura vrăjitoare din viața lui Phoebe.
După ce am condus-o acasă, m-am întors în camera mea și am așteptat-o puțin, cum nu a apărut, am luat o lumânare mare, am făcut un cerc cu sare, am intrat în cerc, și am spus de cinci ori " Isabella Davis non opus est loqui!" Focul a început să ardă tot mai tare și străbunica mea a apărut.
-Ce a fost asa important încât mai chemat?
-Vino lângă mine, în cerc, spun eu pentru a mă asigura că ea este ci nu un spirit malefic.
A intrat în cerc fără nici o problemă.
-De ce faci asemenea incantații? Un cuvânt greșit și chemi un spirit malefic! Ai înnebunit?!
-Dar am aflat ceva...Robert este! El este...
-Prostii! mă întrerupe ea.
-Nu am încredere în el deloc, spun eu măturând sarea de pe jos.
-Dar ți-am spus că trebuie? Nu dragă, asta este alegerea ta, spune ea.
Pun pariu că știe cine e strănepotul lui Felix Moore! Doar că vrea să aflu singură.
- A si draga mea? Nu mă mai chema așa, aveam treabă și am apărut aici dintr-o dată fără să mă aștept!
-Am înțeles, nu o mai fac, spun eu.
Este prima dată când o văd nervoasă, mă sperie puțin, dar dacă îi spuneam că mi-a plăcut să fac incantația asta? Chiar sunt norocoasă.