Secretul Vrajitoarelor

Capitolul 2

Două zile pana la ziua mea. Nu mai am rabdare! Timpul a trecut asa de incet, m-am certat cu Phoebe, practic m-a lasat balta din cauza unui baiat. Ca de fiecare data. Și să nu mai spun că acum trei zile, când ne-am trezit, am plecat la scoala și după prima oră a fugit, am iertat-o, apoi m-a lăsat balta pentru Robert, de atunci nu mai vorbesc cu ea.
Dintr-o dată s-a auzit ceva din bucatarie, asta este ciudat, doar eu sunt acasă. Asta poate însemna ori că nu am pus bine un pahar sau o farfurie și a căzut, ori că sunt fantome. Dar cum fantomele nu exista merg pe prima optiune.
Când am ajuns în bucătărie, nici o urmă de pahar sau farfurie spartă, toate erau așezate la locul lor, de parca nimic nu s-ar fi întâmplat. Puteam să jur că am auzit ceva.
După ce am ieșit din bucatarie m-am grăbit să plec la scoala, am dat să o sun pe Phoebe dar m-am răzgândit înainte să pornesc apelul.
Când orele au început, și-a făcut apariția în mod neașteptat și Phoebe, dar nu ne-am băgat în seamă. La ultimile două ore iar a chiulit, nu o mai recunosc și nu îmi vine să cred cum o ajuns din cauza acelui băiat. Dar dacă îi spun, probabil până nu se desparte de Robert, nu va mai vorbi cu mine. Așa că o las in pace. Și da, știu că nu îi bine să o las în pace dar ea este foarte încăpățânată.
După ce orele s-au terminat, m-am dus direct acasă, părinții mei incă nu și-au făcut apariția, mi-am luat inima in dinți si m-am dus să investighez bucătăria. Credeam ca nu m-am uitat cum trebuie, sau nu am văzut de frică în această dimineață, dar tot nu am văzut nici de data asta ceva. Am căutat și pe la cel mai mic colțișor al bucătăriei.
Când am dat să mă aplec să mă uit sub mobilă, ceva s-a auzit din dormitorul meu. Asta este foarte ciudat, ori cineva își bate joc de mine, ori am înnebunit.
Ca o curajoasă ce nu sunt, am iesit din bucătarie, pe hol aveam senzația că nu sunt singură și că cineva mă urmărește. Am urcat scarile si m-am dus in camera mea ca o spioană ce îmi doream să fiu când eram mică. Din nou nimic! Toate erau așezate la locul lor, ca înainte să plec de la școală.
În concluzie am înnebunit, cred că mă afectează grav filmele horror.
După ce am cinat, urc în cameră și mă trezesc cu Phoebe la geam, îl deschid să intre și atunci observ că nu era singură, era și cu Robert.
-Sophy, îmi cer scuze pentru tot, ștou că ți-am cerut prea multe și la ce nesimțită sunt îți cer din nou ajutorul, spune Phoebe răspunându-mi la întrebarea pe care voiam să i-o adresez.
Am rămas fără cuvinte, chiar nu știam ce să zic. Adică ce? Își aduce aminte de mine doar când are nevoie de ajutor? Ce sunt eu aici?
-Am nevoie...de fapt nu, Robert are nevoie de...
-Uau stai ușor, să înțeleg că ai intrat în camera mea cu el, cu un necunoscut și vvrei să îl ajut? întreb eu enervându-mă.
-De fapt, cand aveam nouă ani eram să dau cu bicicleta peste tine, în parc, mai vazut deci, nu sunt chiar un necunoscut, spune Robert.
-Sophia, te rog, lasă-l să doarmă la tine în noaptea asta, nu are unde altundeva, spune Phoebe.
-Ăăă de fapt are unde dormi, la el acasă, poate?
-Sophy, Sophia, Sophirel, te rog! Este ultima dată când îți cer ceva, mă imploră Phoebe.
-Pot dormi sub pat sau în dulap, spune el.
-O să mut niște haine din dulapul meu imens, mâine după răsărit vreau sa dispari de aici, spun eu.
-Multumim mult Sophia, spune Phoebe.
* * *
M-am pus sa dorm, nici o sansa, toata noaptea m-am gândit că am ascuns un necunoscut în dulap și se audeau zgomote la parter, mă mir că Robert nu le-a auzit, s-au cel puțin așa cred.
* * *
Alarma telefonului a început să sune, dar când să deschid ochii s-a oprit. Aveam prostul sentiment că Robert nu a plecat, deschid ochii și mă trezesc cu el în fața mea.
-Ce cauți aici? Trebuia să pleci acum două ore, spun în șoaptă ca să nu mă audă părinții.
-Stai calmă Sophy, voi pleca imediat, doar mă minunam la cât de frumoasă ești când dormi, spune el zâmbind.
-Termină cu prostiile și pleacă, spun eu.
De ce azi ai mei pleacă la servici mai târziu? De ce nu mâine? Dacă ai mei îl văd pe Robert aici... nu e de bine.
Îl văd pe Robert îndreptându-se spre ușa camerei și fug rapid în fața lui.
-Ce faci? Ieși pe geam, spun eu.
-Ești mai drăguță când ești nervoasă, știai? întreabă el întinzând mâna să o pună pe fața mea.
Noroc că sunt rapidă și îl împing înainte să îmi atingă fața.
-Ieși imediat pe geam, spun eu.
-Dar vreau să mai stau! zbiară el.
Atunci rapid îi pun mâna pe gură.
-Taci odată, ai mei te vor auzi, șoptesc eu.
Într-un final a ieșit pe geam, în sfârșit a plecat! Nu scapă, îi voi spune lui Phoebe ceea ce s-a întâmplat aici!
Mergând spre școală dau de Phoebe si Robert în stația de autobuz.
-Ce faceți voi aici? Este prea aproape școala ca să mergeți cu autobuzul, spun eu.
-Îl așteptăm pentru mine, spune Robert.
S-au lăsat trei minute de tăcere, timp în care mă uitam urât la Robert.
-Sophia, vreau sa vorbim ceva, spune Phoebe.
Ne-am dus la aproximativ zece metrii departe de Robert si am început să ne certăm.
-Nu este vina mea că mă uitam așa la el! Tipul s-a dat la mine în dimineața asta! strig eu arătând cu mâna spre el.
-Este imposibil să cred! Și știi de ce? Pentru că el a spus că tu te-ai dat la el, și știi ce? Îl cred!
-Foarte bine! Credeți iubitul nu pe cea mai buna prietena a ta!
-Este logic! El îmi vrea binele și tu ești geloasă! strigă ea.
Îl vedeam pe Robert cum îl bufnea râsul, Phoebe nu observa deoarece stătea cu spatele la el.
-Eu geloasă?! Din totdeauna l-am urât! Nu vezi în ce hal te-a schimbat? Și de cât timp îl cunoști? De aproape un an, dar pe mine? De o viață! Dar tu tot alegi să îl crezi pe el!
-Îl iubesc, spune ea calmându-se.
-El pe tine nu! Dar știi ceva? Ce am avut de spus, am spus, acum du-te la el și rămâi cu el, dar când vă despărțiți... nu ai ce căuta la mine, spun eu plecând.
Mergând spre școală observ că un băiat se holbează la mine, iau telefonul și mă prefac că scriu cuiva. Băiatul este înalt, păr șaten închis și ochi căprui. Nu știu dacă este de la mine din școală, nu l-am mai văzut până acum.
* * *
Orele s-au terminat rapid, și îmi dau seama că Phoebe m-a mințit, azi nu a dat deloc pe la școală. Am prostul sentiment că nu doar Robert a plecat cu autobuzul.
Imediat ce ajung acasă, mama mă strigă în salon.
Atunci observ că apare la știri despre dispariția lui Phoebe.
"În această dimineață o tânără domnișoară a dispărut, nu știm dacă este vorba de o răpire sau că a fugit de acasă deoarece părinții ei credeau că ea a plecat la școală. Telefonul l-a lăsat acasă. Aici putem observa o poză recentă a fetei, ochi căprui, brunetă, 1,65 înălțime. Când a plecat de-acasă purta păpuci roșii, blugi negrii, o bluză albă cu scris pe ea, o vestă neagră si un rucsac colorat. Dacă o vedeți sunați la numărul afișat, vă mulțumim pentru că ne-ați ascultat, vă dorim în continuare o după-amiază frumoasă."
-Știi ceva despre asta? mă întreabă mama.
De fapt da, și-a găsit un prieten care nu știu ce i-a făcut, cred că a vrăjito într-un fel, a făcut să se îndragostească de el și au fugit amândoi, foarte simplu.
-Nu mamă, nu știu, nu am văzuto nici la școală, nu îmi vine să cred...spun eu.
-Știi unde s-ar putea duce sau cum să o contactezi? întreabă mama din nou.
-Dacă are telefonul acasă cum vrei altcumva să dau de ea? În ultimul timp a fost foarte secretoasă! strig eu.
-Dacă știi ceva, te rog...
-Mamă, o întrerup eu, dacă știam ceva îți spuneam.
Am mers în cameră gândindu-mă la ce iar putea face Robert. O idee proastâ deoarece m-am enervat foarte tare. M-am uitat la poza cu mine si Phoebe din ramă, zâmbeam, poza asta a fost făcută acum doi ani. Nu știu ce s-a întâmplat că dintr-odată a căzut singură, s-a spart.
-Totul este în regulă aici? întreabă mama intrând în cameră. Mergeam spre dormitorul meu și am auzit că ceva a căzut.
Nu am spus nimic, am înlemnit pur si simplu, mă uitam la rama spartă de pe jos.
-O Doamne, Sophia, știu că esti supărată pe Phoebe dar asta nu înseamnă că trebuie să faci asta, spune mama în timp ce adună cioburile de pe jos.
Abia după ce a ieșit mama din cameră am reușit să "mă adun".
Ceva ciudat se întâmplă în casa asta și nu știu ce.
Mai întâi cioburile, apoi certurile dintr părinți, tot aici aflu ca Phoebe a dispărut, chiar dacă nu prea are nici o legătură, și acum asta! Eram departe de ramă să o pot atinge! Am văzut cum rama a căzut singură!
M-am pus în pat, am adormit și m-am trezit la cină. Evident că nu am mai putut să dorm până după miezul nopții și am ales să citesc puțin.
_____________________________________