Enigma

5.

Aştept să iasă din vestiar. Când iese, e îmbrăcată într-un costum de baie violet, cu sutien fără bretele. Contrastul dintre culoarea pielii ei şi cea a costumului e foarte evident. Părul îi e legat într-un coc dezordonat, ochii îi sclipesc de entuziasm, zâmbetul ei frumos încă înfloreşte pe chipul său angelic, brațele lungi şi subțiri îi stau leneş pe lângă corpul ei perfect. Sânii îi urcă şi îi coboară la fiecare inspirație şi expirație. Picioarele ei lungi şi bine sculptate i se mişcă energice. Atât de frumoasă. Îmi e greu să-mi iau ochii de la ea.

-O să-ți cadă sutienul în apă. Zic entuziasmat.

-Ha, eşti aşa un măgar. Spune fals afectată.

-Haide.

Mergem spre piscină, ea s-a aşezat pe un şezlong, iar eu am intrat în apă. Am înotat puțin, apoi m-am apropiat de marginea unde se află Raven.

-E foarte bună apa, nu vrei să vii?

-Nu încă.

Am ieşit şi eu din apă şi m-am apropiat de ea. M-am aşezat pe sezlongul alăturat. Mi-am aruncat ochii în telefonul ei pe care îl butona de zor. Se uita peste niste poze cu ea şi nimeni altul decât Dean. I-am luat telefonul din mână ş i l-am închis.

-Derek, dă-mi-l înapoi.

-Îți faci rău, nu te mai uita.

-Derek, mi-l dai? Vreau...

-Eu vreau să te întreb ceva, Rave. Spun întrerupând-o.

-Spune. Mă îndeamnă ezitând.

-Miercuri avem absolvirea, vreau să călatoresc. Joi voi pleca şi... Vreau să vii cu mine. Am totul planuit.

-Să plecăm?

-Da, tu şi eu.

-Derek, asta e...

-Ştiu că e nebunesc şi că probabil ai tăi nu vor fii de acord din prima, dar te rog. Voi vorbii eu cu ei dacă vrei să vii. Am visat de când mă ştiu la călatoria asta. Să încep de la capătul lumii, iar la sfârşit să mă întorc acasă cu o mulțime de amintiri. Nu va avea nici un farmec calatoria mea fără buna mea prietenă. Te rog, Raven.

-Nu pot lăsat totul aici şi să plec în lume cu tine. Familia şi prietenii mei sunt aici.

-Înțeleg. Tu ai o viață aici. S-a ridicat şi a venit lângă mine pe şezlong. Şi-a sprizinit fruntea de umărul meu. Spune-mi să nu plec. Îşi ridică privirea pentru a mă putea privii. Spune-mi că vrei să rămân şi anulez tot.

-Nu îți pot cere asta. E visul tău.

-Ce rost au visele dacă nu le poți împărții cu cei dragi? Îmi sărută umărul, apoi îşi îndreaptă spatele.

***

Ceremonia de absolvire s-a sfârşit, a urmat petrecerea de după, dar nu am asistat la ea. Am plecat acasă. Trebuie să îmi termin ultimele pregatiri. Am sperat totuşi că îmi va spune că va veni, dar nu a mai dat nici un semn. Totuşi, am pregatit tot ce i-ar fi trebuit în călătoria noastră. Ziua s-a sfârşit şi a venit noaptea. Stăteam în living pe canapea şi încercam să adorm, dar în zadar. Soneria începe să sune. Probabil Xender iar şi-a pierdut cheia. Mă ridic şi mă apropii leneş de uşă. O deschid, nu e Xender. E Raven, cu un rucsac foarte mare în spate aşteaptă reacția mea. Dar când o văd, aici, în fața mea, zâmbesc. Sare în brațele mele, iar eu o țin strâns. Închid uşa în timp ce o țin în brațe. Îi sărut fruntea apăsat apoi mă uit în ochii ei.

-Mi-ai făcut cea mai frumoasă surpriză.

-Dormeai?

-Încercam. Hai în cameră. Mă duc sa opresc televizorul in living.