Enigma

7.

Deschid ochii greoi. Mâna încă îmi e cuprinsă de cea a lui Raven, dar de data asta nu doarme, ci scrie un mesaj. Îi mângâi mâna şi îşi întoarce rapid capul spre mine. Aproape că îi simt fericirea şi țipatul de bucurie ce vrea să iasă când mă vede treaz. Se ridică şi vrea să meargă spre uşă dar o trag, cu toată forța pe care o mai am, lângă mine în pat.

-Mi-ar fii placut mai mult să dormi lângă mine decât pe scaunul ăla.

-M-ai speriat de moarte. Să nu mai faci asta niciodată. Nu mă mai lasă să comentez pentru că mi-o taie rapid. Ne întoarcem acasă.

-Nu! Exclam alarmat. Mai avem Africa, America de Sud și după ne întoarcem acasă. Nu putem renunța acum.

-Derek, asta îți face rău.

-Nu sunt încă pregătit să renunț.

-Derek, eu mă întorc.

-Dacă tu te duci acasă, eu voi termina călătoria singur.

-Vrei să continui fără mine?

-Tu vrei să te intorci, dar nu te gândeşti că în mai putin de două luni ne întorceam acasă.

-Suntem plecați de opt luni.

-Regreți că ai venit cu mine?

-Singurul lucru pe care îl regret în călătoria asta e că nu am avut mai multă grija de tine, cum ai avut tu de mine. Dacă aveam mai multă grijă nu ajungeam aici.

-Nu e vina ta.

-Derek, vreau să ne întoarcem acasă, dacă se mai întâmplă asta undeva în pustietate? Nu te pot lăsa singur să plec după ajutoare, şi nu pot nici să stau lângă tine să te privesc cum îți e şi mai rău.

-Voi fii bine, nu se va mai întâmpla asta.

-Dar dacă...

-Suntem pregătiți pentru orice, avem tot ce ne trebuie în bagaje.

-Tu eşti pregătit pentru orice, eu nu ştiu ce să fac dacă se întâmplă din nou.

-Mă oboseşti prea mult. Xender e de acord să ne continuăm călătoria. Vrei să te întorci sau să continui cu mine?

-Nu te las singur.

-Mulțumesc!

Câteva săptămâni mai târziu lipsa banilor începe să se simtă, dar ascund asta față de Raven. Suntem atât de aproape de a ne termina călătoria. Am pus deoparte banii pentru biletele de avion. Mai avem doar doua zboruri până acasă. Într-o seară când Raven era la baie am început să număr banii observând că nu mai rămăseseră decât 100 de dolari de cheltuit în afară de cei de bilete. A ieșit şi m-a surprins numărând banii. M-a întrebat cât mai aveam, dar doar am privit-o. 100 de dolari şi două zboruri. S-a așezat lângă mine, am pus banii la locul lor. Nu o mai puteam privii, voiam să îi ofer tot ce voia, dar banii noştrii se duseseră aproape de tot.

-Derek, uită-te la mine! Am privit-o precum un părinte își privește copilul când vrea să îi ia ceva, dar bugetul nu îi permite. Eu eram părintele, iar Raven era fetița mea căreia voiam să îi iau tot ce dorea.

-Mai avem decât 100 de dolari.

-E-n regulă, aproape am ajuns acasă.

Şi aşa am rămas, cu e în regulă, deşi pentru mine nu era. Raven începuse să cumpere mâncarea cea mai ieftină, eu aproape nu mâncam deloc. Voiam să aibe ea tot. Stând întinşi pe o pătura la marginea Mării Caraibelor priveam cerul integrându-ne cu peisajul.