Enigma

11.

Am mers și am văzut și apartamentul de care îmi spusese Ian. Era foarte drăguț și aș fi putut să mi-l permit. Era destul de aproape de centrul orașului și puteam ajunge ușor la facultate. Sunt destul de multe locuri apropiate unde se angajează. Am bătut palma cu proprietarul. Deși mă alesesem cu un apartament foarte bun, eram destul de supărat cu privire la Raven. Mă tot gândeam că îi era teamă de mine, teamă că voi face ceva nesăbuit, ceva ce nici eu nu aș ierta. Am mers pe jos până într-un părculeț unde câțiva copii se jucau fericiți. Râdeau, alergau, construiau, se distrau. Cândva și noi vom avea un copil, nu unul care va ajunge ca mine, într-un orfelinat și adoptat de alții, un copil pe care îl voi crește, îl voi iubii și îl voi proteja cu prețul vieții. Privind atent copiii, nu am observat când Wendy, o fată cu care am făcut istoria împreună, s-a așezat lângă mine.

-Te interesează copiii?

-Să știi că da. Am spus zâmbind cu jumătate de gură. Mi-aș dori un băiețel.

-Și dacă ar fi fetiță?

-Sunt înnebunit după fetițe, dar știu că aș muri de un milion de ori în clipa în care obrăjorii ei trandafirii ar fi pătați chiar și de o singură lacrimă.

-Și dacă băiețelul tău ar plânge?

-Nu, el nu va plânge. El va fi curajos precum un cavaler, își va salva prințesa și va avea grijă de regina mea când eu nu voi mai putea.

-Pot fi eu regina ta?

-Hmh? Am întors capul spre ea și a fost cea mai proastă mișcare pe care am făcut-o vreodată, pentru că atunci buzele ei s-au lipit de ale mele. O secundă mi-a luat și am sărit ca ars în picioare. Wendy, eu am iubită, mai mult decât iubită, sunt la un pas să mă căsătoresc! Spun aproape luând-o razna de nervii care mă cuprinseseră.

-Îmi cer scuze, am... Am înțeles greșit.

-Bineînțeles că ai înțeles greșit. Își pune mâna pe piciorul meu și își înfige ușor unghiile în piciorul meu, dar mă retrag.

-Nu vrei o amantă atunci?

-Ești dusă, femeie!

Am spus și am plecat cât ai clipi. Am plecat spre un supermarket și am făcut câteva cumpărături, apoi am mers la florărie și mai târziu acasă. Am început să strig după Raven, dar nu era de găsit. Am plecat spre casa ei, dar nici aici nu era nimeni. Părea că dispăruseră dintr-o dată. Când m-am întors acasă am urcat în dormitor și am observat că toate hainele ei dispăruseră, inelul era așezat pe noptieră și niciun bilet sau mesaj care să fi dat vreun indiciu despre dispariția ei bruscă. Am sunat-o dar îmi intra ocupat. Am mai apelat-o de câteva ori, apoi i-am dat câteva mesaje, apoi am sunat-o pe mama ei care mi-a răspuns destul de repede.

-Nu mai suna, Derek. Raven nu vrea să te mai vadă și nici nu o căuta, ai rănit-o și tu suficient. Rămâi cu prietenul tău și lăsa-ți-mi fata în pace.

Spune, apoi îmi închide telefonul în nas. I-am trimis un mesaj lui Dean prin care l-am chemat la mine. M-am întins în pat și am început să mă gândesc ce am făcut atât de rău încât s-o rănesc pe Raven încât să plece fără să vrea să mă mai vadă.

***

Uneori un prieten gata să te asculte e ce ai nevoie la momentul respectiv. Să stai și să îi spui ce te frământă iar el sa încerce să te ajute.

-Ți-a făcut și ție cum mi-a făcut și mie, concluzionează Dean după ce îi povestesc cele întâmplate.

-Da, Dean, dar tu măcar ai știut motivul, eu... Nu cred că ar fi plecat din cauza certei, nu a fost doar atât. Ceva îmi scapă. Îmi iau fața în mâini și oftez. Am nevoie de ea, Dean, sau voi... voi renunța să mai simt orice.

-O vom găsi împreună și veți clarifica lucrurile, dar știi că dacă nu va vrea, nu o vei putea obliga să se întoarcă la tine. Spune bătându-mă pe spate prietenește.

L-am aprobat. Dacă Raven nu va mai vrea să fie cu mine, dacă ăsta a fost sfârșitul nostru? Dacă am văzut-o pentru ultima dată? Mi-am trecut o mână prin păr frustrat și am intrat în casă pentru a lua o știclă de whiskey. I-am arătat-o lui Dean și am spus pe un ton nostalgic:

-Hai să uităm tot azi.

A râs scurt, apoi mi-a făcut semn entuziasmat să mă așez pe iarbă lângă el. Am deschis sticla și înainte să mă așez am luat o gură mare din lichidul amăriu. M-am strâmbat când am simțit arsura ce îmi marcase gura și gâtul. Am împărțit sticla de la unul la altul până am ajuns să stăm pe podeaua din living la a doua sticlă depănând amintiri.

-Când ne-am împrietenit am crezut că sunt gay. Spun privind în gol cu ochii mijiți.

-Ai crezut?

-De fapt, am fost al naibii de gay. Am spus râzând. Știi când ți-am pus mâna pe fund și am zis că e din greșeală? M-a aprobat. Am vrut al naibii de mult să-ți pun mâna pe fundul ăla nenorocit. Am început amândoi să râdem foarte tare.

-Și acum sper că nu mai vrei, a comentat punându-și mâinile peste pantaloni.

-Am pus deja, zic țuguindu-mi buzele.

-Ești groaznic, omule! A spus împingând sticla spre mine.

-Uneori mă întreb cum de am putut să ne îndepărtăm atât de mult.

-Îți raspund eu, amice. Iubim aceași femeie. Și acum ne apropiem de noi din nou pentru că pe amândoi ne-a părăsit exact la fel, brusc și fără vreo explicație.

Mai iau o gură din lichid înainte să mă ridic și să îmi privesc prietenul cât de serios pot. Mă privește de jos curios de ce urmează să se întâmple.

-Nu o vom căuta, niciunul. O vom lăsa în trecut pentru că, pentru noi contează viitorul și nimic altceva. Și niciodată nu vom mai lăsa vreo femeie să intervină între noi.

Mă aprobă zâmbind în colțul guri, ca mai apoi să arunc sticla pe geam spargând astfel și geamul și sticla. M-am uitat puțin panicat, dar când l-am privit pe Dean amândoi am bufnit în râs și nu ne-am oprit nici când George a venit la noi și a văzut geamul spart, cealaltă sticlă goală aruncată prin living și mirosul îngrozitor de băutură sau de țigări. Noi ne-am înveselit și am continuat să râdem până am adormit pe podea.