Fighting with the angels

Capitolul 6

   Primul meu instinct a fost desigur sa-mi folosesc puterile impotriva rapitorilor mei, insa credeti ca a fost posibil? Totusi ma aflam in iad, iar raul cu care ma confruntam era de mii de ori (poate chiar mai mult) de puternic. Desi cuvintele imi erau aspre si hotarate, ma indoiam ca va mai dura mult pana cei doi ma vor obliga sa fac ceva impotriva rationamentului meu. Am avut dreptate, caci demonul renunta imediat la zambetul cuceritor. Incepea. Iar eu nu ma puteam impotrivi.

  - Haide. Suntem asteptati. S-a terminat cu joaca, adauga Blake, devenind foarte serios.   

   Mi-am indreptat spatele, incercand sa par stapana pe mine, dar in realitate imi era foarte frica. Pana la urma, cate persoane din lumea asta aveau ocazia sa-l intalneasca pe diavol in persoana? Eram atat de ghinionista! Totusi ma intrebam cum arata. Oare era urat cu niste coarne ce ii ieseau din craniu, precum ne imaginam noi, muritorii? Cu siguranta erau doar povesti, insa ma indoiam ca era mai bland decat ma asteptam eu. 

   Am urmat-o in tacere pe Cheryl, desi imi doream sa ma fi lipit de podea pentru a nu mai face un pas in plus. Dupa ce am parasit camera, tot ceea ce am lasat in urma a disparut si in am fost lasati in intuneric. Uram intunericul... Gura mi s-a umplut de saliva si a trebuit sa fac un efort semnificativ pentru a o inghiti. Bataile inimii mi s-au accelerat intr-o secunda, de parca tocmai as fi inceput sa alerg la maraton. Dar pe intunericul asta unde as fi putut sa fug? Vreau acasa!  

  - Continua sa mergi, l-am auzit pe frumosul demon spunandu-mi. Nu mai este mult. 

   Ochii mi se umplusera de lacrimi si incercam sa nu ma panichez. In gand incepusem sa ma rog lui Dumnezeu sa trimita pe cineva dupa mine. Imi veneau in minte ceea ce ma invatase Rachelle cand ii indepartasem prima oara pe demoni si ma gandeam sa incerc. Merita sa ma straduiesc putin. Poate ca ar merge... Concentrare si... Incercare nereusita. Din nou.

   Nu cred ca ar fi contat daca tineam ochii inchisi sau nu. Nu puteam sa vad nimic oriunde as fi privit, ma aflam pe un culoar fara sfarsit, iar sufletul meu era din ce in ce mai agitat. Era atat de de frig ca dintii mi se loveau unul de altul, involuntar. Strigate indepartate ajungeau la urechile mele si imi intensificau frica. Chinurile despre care vorbea Biblia si biserica erau adevarate. Apoi vocea lui Blake se auzi din nou:  

  - Am ajuns. Noi te asteptam aici. Mai ai de mers doua minute si ti se va deschide o usa, imi sopti Cheryl. 

   Acum urma sa se intample...lucrul care ar fi speriat pe oricine. Simteam ca o sa lesin de emotii, mai ales ca mergeam singura. Oare cum o sa fie? Oare ce o sa se vorbeasca cu mine? Imi doream sa fi fost doar o gluma proasta sau un vis urat si sa ma trezesc cat mai repede. Dar nu am avut noroc. Intr-adevar, usa s-a deschis si o voce, de mi s-a ridicat parul de pe maini, mi-a rostit numele. In clipa aceea, parea cel mai groaznic nume pe care il auzisem vreodata si cel mai rece glas cu toate ca nu il puteam vedea:

  - Caroline. Bine ai venit, fata mea.

   Nu m-am putut abtine sa nu comentez. Fata lui? S-o creada el. Nemernicul! Daca as fi fost in toate mintile probabil ca mi-as fi tinut gura, dar un curaj supraomenesc m-a facut sa rostesc plina de indignare:

  - Nu sunt fata ta! Ce doresti de la mine, aghiuta? Nu te-ai saturat sa ma tot cauti?

   Simteam ca urma sa explodez. Am tresarit cand vocea calma de mai devreme si-a marit tonalitatea cam mult peste limitele normalului. Dar ce era normal pentru aghiuta? Voi afla curand.

  - Cum indraznesti? Nu sti cu cine stai de vorba? tuna el, nervos peste masura acum.

   Din nou gura ma lua pe dinainte. Ar trebui sa invat sa ascult inainte de a vorbi. M-as fi scutit de niste senzatii infricosatoare cu siguranta. Frigul pe care il simteam se intensifica.