Fighting with the angels

Capitolul 2

                                                                       Capitolul 2 

   Femeia se uita la noi cu zâmbetul pe buze, amuzată parcă de situația în care ne aflam. Pentru câteva secunde am păstrat tăcerea, urmărindu-i reacțiile cu interes. Era extrem de frumoasă pentru un demon, cu un păr des, blond, ce curgea în valuri până la jumătatea spatelui. Iar ochii...de un albastru ireal, curat și profund. Părea o siluetă superficială de pe podium pe care toți o invidiază pentru corpul perfect și grație. Chiar și eu. Bineînțeles, eu aș fi preferat o persoană urâtă fizic, în care să se oglindească răutatea sufletului. O înfățișare care să mă sperie, să mă motiveze să îi țin piept, să lupt, să strig, să lovesc înapoi cu aceeași monedă. Nu o înfățișare de înger.

   Curând m-am trezit din visare, conștientă că nu aveam timp de pierdut. Până la urmă cât de des întâlnești un demon? Niciodată spre foarte rar. Și nu putea fi de bine. I-am adresat apoi următoarele cuvinte cu o voce neutră.

  - Îmi pare rău, Brittany, dar nu avem timp de musafiri. Poate cu altă ocazie, altă dată. Ne pare bine de cunoștință. Pa.

   Sperând să putem pleca de acolo imediat, m-am întors și am mărit pasul, trăgând-o pe Lisa după mine, care încă nu își revenise. Demonul părea foarte nervos ultima dată când am privit-o, așa că nu doream să mai fiu prin preajma ei în următoarele 5 minute. Picioarele mele desculțe plângeau după confortul unei perechi de pantofi, fiind pline de zgârieturi și noroi. Pentru că nu am ascultat-o pe Lisa acum aveam de suferit. 

  - Doar nu crezi că a vorbit serios, m-a întrebat Lisa atunci când nu am mai zărit-o pe Brittany, deoarece era ascunsă de tufișuri. 

   Trupul îi tremura, poate și de frig, dar în special de frică. Am cugetat câteva secunde, apoi i-am răspuns. 

  - Mă tem că da. Haide, să intrăm în casă. Cred că suntem în siguranță acolo. Simt asta.

   Am început apoi să fugim, cu speranța că vom avea suficient timp. Bineînțeles că nu.  

  - Nu atât de repede, rosti tânăra fată, blocându-ne trecerea. Am încercat să fiu politicoasă, dar m-ați luat peste picior. O să trec la planul B. 

  - Adică? am rostit amândouă în  același timp.

   Asta este tot ce îmi amintesc pentru că următoarea secundă când am deschis ochii eram întinsă în holul principal al casei pe covorul persan de culoare arămie, legată la mâini și la picioare. Din fericire, gura îmi fusese lăsată liberă.

  - Lisa! Mă auzi? Lisa? 

  - Ajunge, Caroline! strigă blonda plină de mânie. Prietena ta draga este în lumea visurilor. Cât despre tine...Mă așteptam să te trezești abia peste două ore. 

  - Ghinion. Cine ești și ce dorești de la noi? 

  - Ți-am zis deja. Sunt Brittany.

   Nemernica zâmbea în continuare, atât de senină de parcă era învățătoarea lu' soră-mea și eu venisem să urmăresc serbarea de sfârșit de an. Ce ipocrită! Eu stau legată și ea are timp de dulcegării. Ce naiba! S-a întors lumea cu susu-n jos? Deja mă scotea din sărite din cauza personalității sale.   

  - Asta știu, am ridicat eu tonul. De ce mă urmărești? 

  - Am fost selectată să duc la îndeplinire o sarcină foarte importantă a Lordului și te implică direct pe tine. Nu eu te-am ales. 

  - Cine este acest lord? 

  - Diavolul, stăpânul meu. 

   Nu m-am putut abține și am început să râd. Dracu' era lord? Atunci eu eram Zâna Măseluță, iar Brittany, ei bine, ea putea fi liniștită Cenușăreasa. Puțin cam modernă, cam plină de ea, dar mergea.