Vieți schimbate

Capitolul 1

Seara s-a terminat în același mod în care s-au terminat toate serile din ultimii cinci ani. După ce au luat masa împreună cu întreaga familie, arătându-și iubirea unul față de celălalt, l-au condus pe cel mic în camera lui unde i-au citit o nouă poveste, apoi s-au retras în dormitorul comun doar pentru a juca rolul soților îndrăgostiți și fericiți.

- În seara asta nu vreau să rămân singură.

Probabil viața putea să fie cu adevărat minunată dacă amândoi aveau aceleași sentimente. Iubire, ură, repulsie, plăcere... Nu are importanță care sentiment. Important era ca amândoi să simtă la fel. Doar că  sentimentele lor sunt total diferite. Unul iubește, iar celălalt urăște. Unul este fericit, iar celalalt este trist. Unul trăiește, iar celălalt supraviețuiește.

- Nici eu nu vreau să rămân cu tine.

Vocea lui este la fel de goală precum îi este chipul. Frumusețea cu care a fost înzestrat de mama natură este umbrită acum de o mare tristețe.

- Credeam că timpul...

- Știi foarte bine că nimeni și nimic nu mă va face să te iubesc.

Regretul sesizat în vocea lui aduce mai degrabă a resemnare. Este ferm convins că timpul nu va șterge niciodată greșeală pe care a făcut-o în noaptea aceea. Noaptea care i-a schimbat viața. Noaptea care l-a pedepsit pentru totdeauna. Noaptea în care a fost condamnat la nefericire. Noaptea care l-a transformat în gheață. Noaptea care i-a zdruncinat existența.

- Și cu toate astea tu ești soțul meu.

Vocea ei veselă îi accentuează starea în care se află. Fericită. Împlinită. O stare în totală contradicție cu starea lui.

- Sunt doar tatăl copilului tău.

Bărbatul se oprește pentru câteva clipe lângă ușa care desparte cele două dormitoare. De obicei părăsea imediat camera ei în care era obligat să intre pentru a ajunge în camera lui. Nimeni din familie nu trebuie să știe că ei nu dorm împreună. Nici părinții lui, nici mama ei, și mai ales frații lui.

- Suntem căsătoriți la naiba!

Furia din vocea ei nu poate ascunde satisfacția care îi luminează chipul perfect. Dacă nu era o femeie superbă poate că el nu ar fi greșit. Dacă răutatea din sufletul ei nu era atât de evidentă poate că el ar fi putut să o iubească.

- O hârtie nenorocită nu mă poate obliga să fiu soțul cuiva. Îți consumi viața degeaba stând lângă mine.

- Într-o zi te vei plictisi de patul tău rece și îl vei căuta pe al meu.

- Nu, mulţumesc! Prefer să dorm în stradă.

- Niciodată nu voi accepta divorțul...

Au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit înainte de a trânti ușa în urma lui. Nu voia să mai asculte nimic. Nu mai suporta pălăvrăgeală ei. Nu avea chef să audă aceleași cuvinte blestemate pe care ea nu omitea niciodată să i le amintească. Sistemul antifonic cu care și-a garantat liniștea, la doar două zile după căsătoria nedorită, îl ajută acum să-și mențină calmul și să-și încarce bateriile după o zi epuizantă în care a făcut tot posibilul să uite de coșmarul în care zace de cinci ani. Atunci când a luat decizia să se căsătorească cu femeia care era însărcinată cu copilul lui nu s-a gândit prea mult la sentimente. Era mult prea furios pe ea. Pe intenția ei de a scăpa de micul intrus care urma să-i modifice pentru totdeauna corpul perfect.

A ajuns la timp și astfel a împiedicat-o să-i ucidă copilul. Emoția de a fi tată pentru prima oară l-a determinat să uite în clipa aceea de el. A uitat de visele și dorințele lui. Și-a abandonat viața singuratică pe care o trăia dedicându-se integral noului statut de viitor familist.