O altă zonă plină de mister dar și de energii negative este Mănăstirea Doamna Chiajna, de lângă București. Mănăstirea a fost ridicată sub domnia lui Ipsilanti și a fost finisată de domnitorul Nicolae Mavrogheni. A primit acest nume, după fiica lui Petru Rareș, Chiajna.
Curios este faptul că mănăstirea are forma unei cetăți. Ea a fost atacată de turci, aceștia au crezut că este cetate și i-au dat foc. Nu a mai fost reconstruită, astăzi putând fi văzute doar niște ruine, arse, distruse de vreme și pline de mister. Locul este dezolant și înfricoşător. Mănăstirea are o lungime de 48 de metri iar zidurile au peste 18 metri înălțime. Se spune că biserica nu a fost sfințită, pentru că turcii i-au dat foc chiar înainte de a fi terminată.
Localnicii evită acest loc, fiind convinși că acolo se petrec lucruri bizare.În anumite nopți, se aud clopote bătând cu toate că biserica nu mai are clopotniță. Clopotnița s-a prăbușit în 1977, cu ocazia cutremurului. Misterul locului este amplificat și de faptul că în 1967, lângă biserică a fost descoperit cadavrul unui tânăr, care a fost ucis chiar în acel loc. Altă întâmplare nefericită s-a petrecut în 1990, când doi studenți care veniseră să viziteze biserica, au dispărut.
Localnicii povestesc că în interiorul ruinelor, în anumite nopți, sataniștii se strâng pentru anumite ritualuri. Pe unul dinte ziduri a apărut un chip de fată. Mulți spun că este vorba despre chipul Ancuței, fiica doamnei Chiajna. Chiajna ar fi ordonat moarte fiicei sale, pentru că aceasta se căsătorise cu un tânăr, nedorit de familie.
CITEȘTI
Urban Legends
HorrorLegende urbane de oriunde si de orice fel. ??????? P.S. Nu cititi pe intuneric