Pe strazi( Volumul 1)

Capitolul 14

M-am uitat la camera in care ma conduse Adam si inca cateva fete.

Erau mai multe saltele asezate pe podea, si acoperite cu paturi jerpelite si vechi.

-Adam, unde m-ai adus? am soptit, uitandu-ma ametita in jur.Nu mai inteleg nimic.

-E un fel de orfelinat. imi explica el, conducandu-ma spre un scaun care abea se mai tinea intreg.Doar ca aici nimeni nu vine sa te adopte.

Pe cateva saltele erau asezati cate doi copii mici, care dormeau dusi, cu jucari de plus in brate.Pareau relaxati, si fericiti.

-Toti sunt frati aici, Teo. continua el, zambindu-mi.Toti au grija unul de celalat.

Nu imi puteam da seama ce il facea sa vorbeasca cu atata usurinta despre tot ce era aici ca fiind o casa.

Era doar o cladire veche, peretii erau mucegaiti, duhnea a alcool si tigari.

-Mai sunt vreo doua fete insarcinate aici. adauga, privindu-ma piln de mila.Poate o sa te intelegi cu ele.

-Adam, baiete, de ce nu o duci in cealalta camera? spuse barbatul de vreo 40 de ani, stand rezemat de tocul usii.Doar stii ca acolo dorm celelalte fete.

Imi arata o usa schorojita, care abea se mai tinea in balamale.Am intrat in camera, si mai multe voci ma intampinara voiase.

-Buna! striga o fata de cum am pasit peste prag.Tu esti noua aic, nu?

-Calmeaza-te, Lari. ii spuse Adam, facandu-mi semn spre un pat care era liber intr-un clt al camerei.Nu te impacienta atat.

Le-am privit pe rand pe fetele din camera.Erau dragute, dar se vedea ca toate erau insarcinate.Lari, fata care parea atat de fericita de sosirea mea, statea pe marginea patului meu acum, studiindu-ma curioasa.

-Esti frumoasa. sopti admirativ, luandu-si o perna in brate.Foarte frumoasa.

-Merci... am spus, uimita de complimant.

Zambi mai tare, si se ridica de pe pat.Tranti usile unui dulap mare si scoase de acolo o patura mare si veche.O aseza la capatul patului meu, apoi se aseza mai aproape de mine.

-E frig noaptea aici. imi explica.Foarte frig.

-Eu va las. spuse Adam, iesind din camera. Am o treaba de facut.

De cum barbatul iesi din camera, zambetul lui Lari se lati si mai mult, daca era posibil.

-Numele meu este Larisa. se prezenta, luandu-ma pe neasteptate in brate.Ma bucur mult sa te cunosc.

-Si eu ma bucur sa te cunosc. am soptit, inca buimaca.Numele meu e Teo.

-Stiu cum te cheama. spuse,eliberandu-ma din imbratisare.Am fost acolo cand ai venit.Am auzit ca ai impuscat un tip in parcare.

Era clar ca pe aici fetele nu prea faceau asta,m-am gandit.Mie nu mi-se parea ceva atat de important.

-Chiar esti o leoaica. spuse dupa o secunda de tacere.Esti puternica.

Nu stiam exact la ce se referea, dar am dat doar din cap.

-Nu vrei sa ii cunosti si pe ceilalti? ma intreba la un moment dat.Toti sunt nerabdatori sa te vada.

Am urmat-o afara din camera, si m-am trezit asaltata de o gramada de copiii mai mici de 10 ani.Toti strigau si urlau.

In prima secunda, am avunt impresia ca vorbeau cu Larisa, dar abea apoi am realizat ca defapt vorbeau cu mine.Larisa era undeva mai departe, vorbind cu o fata cu parul blond.

-Tu esti fata noua, nu? stiga o fetita, tragandu-ma de maneca.Cum te cheama?

Copii se invarteau in jurul meu, si fiecare imi adresa cate o intrebare.Nu aveam cum sa le raspund la toti, dar nu stiam ce altceva puteam face.M-am lasat pe vine, si am asezat-o pe fetita pe genunchii mei.