Pe strazi( Volumul 1)

Capitolul 22

-Ce mama naibii se intampla aici? am strigat, impingandu-l pe Adam la o parte ca sa pot vedea.

Trupul preotului era aplecat peste marginea plina de sange a vanii, iar mama lui Adam era intinsa pe podea.

-Ce naib... am incercat sa spun, dar buzele lui Adam se unira iarasi cu ale mele.

M-am tras in spate, si l-am lovit cu palma peste fata.Ochii lui se marira de uimire, dar nu spuse nimic.Doar statea acolo si ma privea.

-Ridica-te odata de pe mine! am strigat, facandu-i semn cu mana.Nu sta si te uita doar.

El se ridica cat ai clipi, si vru sa ma ajute, dar l-am ignorat.Nu aveam nevoie de ajutorul lui.

Cand m-am uitat inca o data in jur, baia era plina de sange.Intr-un colt, ascunsa dupa un dulap, era aruncat un pistol cu teava imbibata in sange.

-Hai sa plecam odata de aici. am marait, simtind cum mi-se face rau de la atata sange.

Am pornit inainte pe coridor, fara sa ma uit in spate.Nu era nevoie sa privesc ca sa stiu ca Adam era chiar in urma mea.Am izbit usa de la intrare de perete, si am iesit in lumina diminetii, simtind aerul rece de Ianuarie inundandu-mi plamanii.

O masina neagra, stralucitoare era parcata in gradina casei, dar stiam ca nu era a lui Adam.Era cu siguranta a protului.

-Unde ai parcat masina? am intrebat, intorcandu-ma spre Adam.

-Ai uitat ca ne-am lovit de un copac venind aici? spuse uimit.Masina e la fier vechi acum.

Inainte sa mai pot spune ceva, el se apropie de masina neagra, si trase de portiera.Era deschisa.

-Preotii sunt cam prosti. aduga, aruncandu-mi un zambet stralucitor.

M-am strambat si m-am asezat pe scaunul din dreapta. Adam vru sa spuna ceva, dar renunta, si scoase din buzunarul pantalonilor cheile masinii.

Porni motorul si iesi pe aleea pietruita din fata casei.

-Unde vrei sa mergem acum? intreba abea auzit.

Nu i-am raspuns imediat. Am stat doua secunde sa ma gandesc, si pana la urma am oftat .

-Nu stiu. am spus, lasandu-mi capul sa cada pe spate.Mu am nici cea mai mica idee.

Mana lui Adam se lasa peste a mea, dar mi-am tras-o repede.

-Ce ai patit? continua el, aplecandu-se mai tare spre mine.De ce te porti asa?

-Asa cum!? am strigat furioasa. Cum vrei sa ma port?

Vedeam uimirea crescand tot mai mult pe chipul lui. Nu intelegea nici pe departe de ce eram furioasa.Sincer, nici eu nu intelegeam, dar nu voiam sa recunosc asta.

-Credeam ca ne inteleg, Teo.... sopti el, parcand iar pasina in gradina. Nu inteleg ce se intampla.

De ceum opri motorul, am sarit din masina, si am fugit spre casa, simtind cum lacrimile imi curgeau pe obraz.Am izbit usa camerei cand am intrat, si apoi am trantit-o la loc. M-am ghemuit intre pernele si paturile de moda veche de pe pat, si m-am lasat in voia plansetului.

Plangeam si urlam in acelasi timp.Nici nu stiam daca mai respiram.Daor stateam acolo, cu fata ascunsa in perne, plangand.

-Teo... sopti o voce, si usa scartai.

Mi-as fi dorit sa fie a lui Sebi. Imi doream cu adevarat sa fie a lui. Voiam ca el sa vina, sa se aseze langa mine, sa ma ia in brate, sa ma sarute, sa fie el ! Dar nu era. Vocea era a lui Adam, si acum statea teapan in fata usii, privindu-ma.