Cafeaua de la miezul nopții

Capitolul IX: Raiul și Iadul din mine

7 iulie 2016

- Mai pune niște vin. Mai aprinde o țigară. Nu simt că s-a terminat, i-a cerut ea.

- Niciodată nu se termină între noi, a recunoscut el sec.

- Pentru că nu mă lași tu să termin tot.

- Pentru că nici tu nu vrei.

- Cum aș putea să vreau ? Am un dor nebun de nemurire și cu tine am simțit-o.

- Iar ești visătoare...

- Iar nu mă asculți... Vezi prin mine, dragul meu Anonim. Nu înțelegi ce vreau și cum te vreau.

- Eu nu am simțit nemurirea, a spus el indiferent.

- Nu cu mine. Asta e clar. Dar, crede-mă, pentru o bucată de timp, toți gustăm din nemurire.

- Tu așa ai făcut ?

- Am gustat-o ca pe vin. Am fumat-o ca pe ultima țigară din pachet. Cu poftă!

- Și când ai știut că nu mai ești nemuritoare?

- Când ai plecat. Amuzant e că încă mai încerc să-i simt gustul. Dar parcă tot ce gust sunt doar țigări proaste și vin sec. Știi că prefer demidulce.

- Ai devenit o muritoare de rând...

- Am murit câte puțin... Mă gândesc că a fost asemeni păcatului originar. Am avut raiul cât n-am știut ce înseamnă iubirea. Apoi am cunoscut-o. Și am trăit într-o beatitudine totală. Apoi a venit răspunsul...și pedeapsa. Și de atunci caut o cale să mă întorc în starea de beatitudine. Caut cunoașterea. Nu mai pot vedea raiul fără asta.

- Cum îți imaginezi raiul ?

- Un loc în care să simt că toate bucățile din mine s-au reunit. Acum parcă lipsesc prea multe.

- Și iadul ?

- Iadul e așteptarea unei împliniri care nu va veni niciodată. Iadul e atunci când nemurirea capătă un gust mai amar decât scurgerea timpului.

- Și viața ce e ?

- Un fel de purgatoriu în care îmi caut împlinirea nemuririi, în care mă doare ideea că sunt muritoare, dar în care mă pot juca după bunul plac cu timpul.

- Ai găsit secretul de a controla timpul ? a întrebat-o el.

- O, Doamne ! Nu ! Deloc ! Nu-l controlez. Dar mă joc cu el, fără să știu ce și cum fac. Tu m-ai învățat asta. Îți amintești ?

- Cred ca am trăit unele momente în mod diferit...

- Am trăit fiecare moment în mod diferit.

- Și-atunci mai suntem noi suflete pereche?

- Poate suntem. Doar că nu în viața asta. Poate vom trăi atât de multe vieți și ne vom intersecta în toate până când vom rămâne împreună.

- Și până atunci ?

- Până atunci ... eu o să mă mulțumesc cu vinul sec în locul celui demidulce, cu experiențe inautentice, cu oameni care nu mă pot duce la nemurire, ci doar mai aproape de moarte. Anonimul meu, am renunțat să mai caut nemurirea în alții, nu cred că o să o mai gust vreodată.