Phoenix

Capitolul 7

-Trebuie să plecăm ! fără a mai bate la ușă, intru în camera băieților.

-Ce s-a întâmplat ?! întrebă Matt.

-Este în corpul vechi, într-una din camerele pedepselor !

-De unde ști că e el ? Poate e altcineva ! întrebă Chris.

-Ethan trebuia să fie acolo ! Sunt convinsă că s-a întors să-și termine treaba!

-Are dreptate ! mă aprobase roșcata.

-Nici măcar nu știm cum arată corpul vechi ! continuă Matt.

-Nu avem alte opțiuni ! în cameră se aud suspine.

-Are dreptate ! mă aprobă Thomas. Ar putea fi singura opțiune de a-l prinde !

-E prea riscant ! Dacă ne prinde cineva ? E trecut de ora stingerii ! spuse roșcata.

-Poate o și plecat de acolo ! continuă Chris.

-Eu zic să ne împărțim ! spuse Matt. Noi trei mergem să verificăm dacă e cineva acolo, iar voi două rămâneți să aveți grijă de Ethan.

-Ce vrei să spui prin asta ? Crezi că fiind fete nu suntem capabile să vă ajutăm ?

-Nu am vrut să spun asta, doar că este periculos ! continuă Matt.

-Piatră, foarfecă, hârtie ! spuse Chris. Cine pierde rămâne alături de Brit!

-De acord ! spun hotărâtă, chiar am încredere în norocul meu.

-Bine, fie !

-Nu pot să cred. spun privind spre corpul vechi.

-Se mai întâmplă, ce-i așa rău că stăm cu el ? spuse roșcata arătând cu mâna spre Ethan ce stătea întins în pat, aproape adormit.

-Nu mă deranjează asta, ci felul în care se comportă cu noi ! Nu suntem niște copii mici ! mă îndepărtez de geam, și mă ghemuiesc lângă dulap.

În cameră era întuneric, becul fiind stins. Roșcata se așeză lângă mine. Privim amândouă spre lumina lunii ce se reflectă pe parchet, când dintr-o dată o umbră apare într-unul din colțurile geamului.

-Ai văzut asta ? spuse în șoaptă în timp ce mă prinse de mână.

-Liniște ! îi fac semn să tacă.

Mă ridic în picioare, lipindu-mă cât mai tare de perete, roșcata îmi urmă gestul.

-Kat, mi-e frică !

-Brit, ce o să-ți cer nu e ușor ! A venit aici pentru Ethan, nu știe că suntem aici ! Atunci când va intra, eu îi voi distrage atenția, moment în care tu vei fugi după ajutor, bine ?!

-Dar Kat, nu pot să te las aici !

-Nu uita de primul nostru jurământ, viața altora mai presus de a noastră ! O să fac tot posibilul să-l salvez pe Ethan ! Tot ce ai de făcut este să chemi ajutoare ! Mă pot baza pe tine pentru asta ?

-Bine ! spuse înghițind sec. Mâinile începuse să-i tremure. Îi era atât de frică, la fel ca și mie !

Geamul se deschise încetul cu încetul. Roșcata mă strângea din ce în ce mai tare de mână. Frica începu să-mi curgă prin vene. O umbră de bărbat ocupa cea mai mare parte din lumina ce nu cu puțin timp înainte era una plăcută. Își lăsase câte un picior pe parchet. Respirația sa se auzea din ce în ce mai aproape. Încep să micșorez strâmtoarea dintre palmele noastre. Bărbatul începu să meargă, iar sunetul emis de parchet ne transmitea că era solid. După 2 pași mici, bărbatul își întoarse capul spre noi. Brit fugi spre ușă în timp ce eu îl împingeam! Bărbatul se dăduse 2 pași în urmă, revenind mai în forță. Mă împinse suficient de tare cât să-mi dau cu capul de perete, apoi mă ridicase pe umărul său stâng. Încep să țip cu toată puterea pe care o mai aveam în acea clipă, dar pare-se că nimeni nu mă auzea, sau cel puțin nu voia să mă audă. Ultimul lucru ce mi-l amintesc este că Ethan se ridicase din pat, încercând să mă salveze, dar bărbatul îl împinse cu mâna liberă, suficient de puternic cât să cadă pe jos, lovindu-se la cap. Îmi simțeam ochii din ce în ce mai obosiți din cauza lovituri, știam că nu trebuia să-i închid, dar durea al naibii de tare.