Aceeași încăpere, același colţ, aceeași durere. Era acolo, stătea. Plângea în liniște, nu voia sa o audă ei. Îi făceau rău, o făceau sa se rănească psihic. O distrugeau. Îi aduceau aminte ca e incompletă, ca e o jucărie stricată, ca e trandafirul mort aruncat într o parte a încăperii. Uneori, cânta, dar azi, azi doar statea în liniște. Se gândea, cum o pasăre putea emana fericirea, iar ea durerea? Apoi şi-a adus aminte, ea se ofilea, ea plângea cu lacrimi de sânge în timp ce cântă.
