Ducea dorul cântatului, dar nu o mai putea face. Rămăsese fără voce. Durerea o sleise de puteri. Poate ați crezut că era adevărată. Nu era. Totul se petrecea în capul ei. Era atât de slăbită psihic, încât, uneori, începea să râdă. Nu ai fi putut-o privi atunci. Era prea oribil ca să o faci. Fața schimonosită de durere și ochii împăienjeniți, oricine ar fi știut că e ceva în neregulă. Zâmbetul de pe față o făcea să arate ca o nebună. Dar poate era.
Mi se pare de rahat rău cartea. Nu știu de ce încă continui să scriu și să postez. ))()
