Își pusese capăt zilelor. Opri durerea și timpul. Părul îi flutura în sus în timp ce cădea în gol. Deși multă lume o privea, nu dori să se uite la ei. Înainte să facă ultimul pas, își pusese mâna gentil la inimă. Se zvârcolea înăuntrul ei, dorea să iasă afară și să se simtă liberă. Dar dacă ea pleca, ea va fi ok? Poate nu, dar nu mai conta. Vântul îi suflă pletele ca abanosul in toate direcțiile. Luna îi mângâia cu timiditate chipul de porțelan, iar stelele se jucau în ochii ei ca văpaia focului. Nu mai era nimic de zis. Putea să termine tot, aici, și acum. Și o făcu'. Ultimul pas ce o făcuse fericită, ultimul pas și fu' uitată. Se simți atât de tânără, atât de ușoară. Zâmbi, în sfârșit era bine, putea spune că era bine. Simți cum inima i se desprinde de corp și dansează în jurul ei cântându i cu voce dulce, în timp ce briza de vânt o acompania cu blândețe făcându i rochița sa fluture. Clipi pentru ultima oară, și se izbi cu putere de pământ.
