Restul anului a trecut pe lângă mine fără să îmi dau seama. Nu îmi mai aduc aşa de multe aminte din perioada aia. Nu s-au întâmplat nici lucruri notabile ca să îmi fi rămas în minte. De fapt a fost ceva, dar e multă ceaţă în partea aia a amintirilor mele şi nu îmi dau seama de ce. Ştiu doar că toţi băieţii au fost trişti din cauza plecării Dianei. Eu îi voi fi întotdeauna recunoscător deoarece ea a facilitat integrarea mea în colectiv. Mă înţelegeam din ce în ce mai bine cu colegii şi totul era cum trebuia să fie.
Nu am mai avut prietenă până în clasa a 6-a. O chema Ioana. Era cu un an mai mare ca mine, dar cu o clasă în spatele meu, într-a 5-a. Ne-am întâlnit la cursurile de pian la care participam şi eu. Da, am uitat, în vara dinaintea începerii clasei a 6-a am descoperit că îmi place pianul. Mă atrăgea muzica în general şi am stat să mă gândesc care instrument mi s-ar potrivi mai bine. Am ajuns la concluzia că pianul e cea mai bună alegere. Ca şi mine, este un instrument aparent simplu, dar extrem de complex odată ce te apuci să-l studiezi. Posibilităţile lucrului la pian sunt nelimitate, iar eu, încă nu eram conştient de limitele mele. Aşa că am ajuns să învăţ pianul.
Îmi plăcea extrem de mult, deşi nu mă pricepeam. Ioana era mult mai bună decât mine. Degetele ei firave parcă se contopeau cu clapele imense şi făcea din acest instrument o extensie a propriei persoane. Ioana stătea relativ aproape de mine şi când venea tata să mă ia cu maşina de la lecţii, o luam şi pe ea şi o aduceam acasă. Într-o zi el a avut o problemă care l-a făcut să întârzie şi ne-a rugat să îl aşteptăm, promițând că nu o să întârzie mai mult de o oră. Aşa că am petrecut prima mea oră singur cu Ioana. Am vorbit de şcoală, de teme, de muzică, de reviste, de emisiuni TV. Eram foarte compatibili. Mie oricum îmi plăcea foarte mult de ea, dar felul în care zâmbea şi cum mă privea, deşi nu o ştiam la vremea aia, evidenţia faptul că şi ei îi plăcea de mine.
Când a venit tata să ne ia, ca să se revanşeze, ne-a dus pe amândoi la pizza. Tata e cel mai extraordinar om. Şi-a dat seama că îmi place de Ioana şi făcea tot posibilul ca să îmi sporească şansele să o fac prietena mea. A fost un partener perfect. După ce am mâncat, el a spus că se duce să plătească şi ne-a zis să îl aşteptăm în maşină. În mod intenţionat, după ce a plătit, s-a mai plimbat câteva minute în jurul restaurantului pentru a ne oferi puţin timp singuri. Şi eu am profitat de ocazie fără să stau pe gânduri.
Primul nostru sărut a fost pe bancheta din spate a Ford - ului tatei. Nu o să uit niciodată maşina aia. Totuşi, locul unde s-a întâmplat nu a făcut acel moment să fie mai puţin special. A fost stângaci, evident, era prima oară când vreunul din noi săruta pe cineva. Dar a fost drăguţ. A fost cald şi intim. A fost pur şi inocent. A fost cum mi-am imaginat că o să fie, chiar mai mult. Şi astfel a început prima mea relaţie serioasă.
Ioana a fost prima mea iubire. A fost fata pentru care am scris prima poezie. Pentru prima oară în viaţă aflam cum e să îţi pese de altcineva mai mult decât de tine însuţi. Iar sentimentul îmi era împărtăşit. A fost magic.
Alături de Ioana mi-am descoperit sexualitatea. Ea a fost fata ai cărei sâni i-am atins pentru prima oară şi din cauza ei am avut prima mea erecţie. Nu ştiam ce să cred. Erau nişte senzaţii absolut noi. Totuşi, în cei doi ani petrecuţi împreună nu am mers mai departe de atât. Am decis ca să nu ne grăbim prea tare cu sexul.
Dar în ciuda acestui fapt, au fost doi ani de care şi acum îmi amintesc cu plăcere. Chiar era o persoană care reuşea să mă completeze. Când eu eram trist ea era glumeaţă. Când eu eram nervos ea era calmă. Ne-am maturizat amândoi extrem de mult în perioada asta. Îi sunt recunoscător că din cauza ei am privit cu alţi ochi lumea. Am devenit mai deschis, mai tolerant, am început să apreciez lucrurile simple.
