AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 35

După conversația pe care am avut-o cu Jarek, mă simt cât se poate de rău, nu am reuşit să înțeleg de ce mă iubeşte aşa de mult, ce am făcut eu să merit o dragoste aşa de mare şi aşa de pură.

Urc la mine în cameră şi mă întind în pat, am nevoie să fiu sungură, să stau eu şi gândurile mele. Mă simt rău pentru faptul că l-am mințit pe Jarek, dar nici nu am avut curaj să îi spun cine sunt. Sentimente contradictori îmi răvăşeşte conştiința. Cum ar fi trebuit să reacționez, am reacționat oare bine mințindu-l? Cu o mie şi una de întrebări în cap reuşesc să adorm cu gândul la Jarek.

Ahmed POV.

M-am trezit de ceva timp dar parcă nici chef să mă ridic din pat nu am, stau întins reflectând la tot ceea ce mi s-a întâmplat în ultima perioadă. Deodată sună telefonul şi mă trezeşte din meditare.
-  Ce faci frate? Dormi la ora asta? Îl aud de la celălalt capăt pe Ali.
-  Nu dorm, stau încă în pat, dar de ce mă suni aşa de dimineață?
-  Am o afacere bănoasă pentru noi doi.
-  Ali şti deja de mult că nu mai fac aşa ceva.
-  Da frate dar de data asta e groasă rău, dacă ne reuşeşte transportul ăsta suntem pe cal, neam de neamul nostru.

Îl ascultam cum aberează dar parcă nu auzeam nimic, auzeam doar frânturi de conversație.  De când a ajuns în Germania el numai afaceri ilegale a făcut, într-adevăr a făcut mulți bani, profitând de faptul că e un fost mercenar fără frică, milă sau scrupule , a urcat repede pe scara ierarhică. Samira nici măcar nu ştie cu ce se ocupă el, de ani de zile ea ştie că el lucrează la o firmă care face sisteme de alarmă. La început recunosc că şi eu am făcut acelaşi lucru pentrua putea supraviețui, dar de când am început sluba la firma de programare nu am mai făcut nimic, m-am cumințit.
-  M-ai auzit ce am zis? Mă întrebă el deodată văzând că nu mai vorbesc nimic.
-  Nu scuză-mă, eram concentrat cu alceva.
-  Ca de obicei eu vorbesc, eu aud.
-  Deci, ziceai?
-  Ziceam că, Vladimir a întrebat de tine, unde eşti şi dacă vrei să te bagi în asta, sunt mulți bani în joc și tu eşti singurul care se pricepe la calculatoare.
Ezit înainte să îi răspund, mă gândesc la faptul că sunt mulți bani în joc și cu ei aş putea pleca undeva în altă parte unde nu mă cunoaşte nimeni, departe de toți şi de toate, undeva unde să îmi construiesc un viitor nou şi de ce nu mai bun cu ea şi evident cu fica mea.
-  Bine fie...dar să îi spui la Vladimir că e ultima dată, să nu mă mai cheme sau să mă mai sune, să uite de numărul şi de numele meu. Răspund eu într-un final.
-  Pff.., îl aud cum respiră uşurat, am crezut că nu ai să vii, dacă tu nu veneai toată afacerea se ducea pe apa sâmbetei. Nu puteam nici eu să intru în ea. Vladimir mi-a spus că dacă tu nu vi să nu mă duc nici eu.
-  Nu o fac pentru tine, o fac pentru mine, vreau ca după ce se încheie afacerea asta să plec de aici.
-  De ce, frate să pleci. Unde să te duci?
-  Nu ştiu nici eu unde voi pleca, ce ştiu cert este că vreau să plec. Vreau să o iau de la capăt în alt loc, numai eu cu ea şi Rebecca. Mă destăinui eu lui Ali.
-  Bine frate, dacă asta e dorința ta atunci eu am să o respect.
-  Unde ne întâlnim şi la ce oră?
-  În trei ore la docuri.
-  Bun, ne vedem acolo în trei ore.

Mă ridic din pat şi mă duc la duş, trebuie să mă pregătesc pentru întâlnirea cu lumea interlopă de peste trei ore. Un gând îmi săgeată creierul.  Ce am să îi spun Aishei? Dacă o mint o să se prindă, dacă îi spun adevărul, nu mă va lăsa să plec. Aleg în final să o mint , am să îi spun că mă duc la o bere cu prieteni.

Ies de la duş complet reânvigorat, mă îndrept spre camera Aishei cu gândul să îi zic că am să ies la o bere cu prieteni.  Deschid încet uşa de la dormitorul ei şi o văd dormind. Merg încet prin cameră ca să nu o deranjez şi mă aşez în fotoliul de lângă geam. Continui să o privesc, nu mă pot sătura de priveliştea ce mi se afişează în fața ochiilor.  Seamănă cu un înger căzut din rai, doarme profund, iar plapuma se mişcă încet în ritmul respirației ei. De ce nu vrea să mă iubească aşa cum o făcea odată, de ce nu vorbeşte cu mine despre ceea ce o doare, de ce nu vrea să se apropie de mine, acum când în sfârşit putem da o şansă iubirii noastre. Sunt gânduri ce mă torturează de luni de zile. Mă uit la ea şi nu pot să cred că nu mai e a mea, că se depărtează pe zi ce trece tot mai mult de mine. Ce ar trebui să fac, cum ar trebui să mă comport ca să pot să o aduc înapoi la mine.

Mă ridic încet de pe fotoliu şi mă aşez lângă ea în pat, o iau în brațe şi o simt cum se cuibărește la pieptul meu. E o senzație înălțătoare, parcă nici aerul nu mai îmi ajunge ca să respir. O trag mai aproape de mine şi îi simt parfumul care mă înbată mai ceva ca un drog. Da sunt dependent de acest drog, sunt dependent de ea. Mă declar învins în fața ei, mă declar în totalitate şi irevocabil îndrăgostit de ea. Parcă timpul sa oprit în loc pentru noi. Conta doar că era acolo în brațele mele. De câte ori mi-am dorit să o pot ține aşa în brațe, de câte ori mi-am dorit să pot să o iubesc, dar niciodată nu am avut curajul să mă apropi de ea, niciodată nu m-a lăsat să fiu mai mult decât un prieten pentru ea, de la accident.

Mă simt ca un copil mic ce a primit o jucărie nouă şi o ține în brațe, nu mai vrea să îi dea drumul de frică să nu i-o ia altul. E a mea, din totdeauna a fost, încă de când eram copii. Am să lupt pentru ea, am să fac tot ceea ce imi stă în putere să o recuceresc, să fie din nou a mea, să mă iubească aşa cum o iubesc eu. O sărut uşor pe creşted inspirând profund parfumul ei. Mă ridic uşor din pat, deşi inima mea îmi spunea să mai stau şi să mă bucur de ea, trebuia să plec, dar cu o promisiune în suflet şi în gând. Deseară când am să mă întorc am să stau de vorbă cu ea despre problema noastră şi am să clarific ce nu e bine, iar dacă trebuie să mă schimb pentru a o avea am să fac şi asta. Am să fac tot ce depinde de mine ca să nu o pierd. Fără ea sunt nimic.

Mă duc încet în camera lui Rebecca şi văd că doarme încă atent supravegheată de dădacă, o pup pe frunte, după care mă îndrept spre bucătărie, mai am o oră până ce trebuie să plec, am timp să îmi beau cafeaua şi să îmi pregătesc laptopul cu programele de spargere coduri. În ce drac de rahat m-am băgat din nou...sper ca până deseară să se termine totul şi să mă întorc în brațele iubitei mele. Iau o foaie de hârtie şi îi scriu un bilețel pe care îl liprsc cu un magnet de frigider. Îmi fac o cafea mare şi ies în grădină să o savurez. E o zi frumoasă de sfârșit de vară. Mă aşez pe şezlog şi îmi savurez cafeaua bucurându-mă de liniștea de afară. Nici nu realizez cât de repede trece timpul, când mă uit la ceas văd că mai am jumătate de oră şi trebuie să plec. Mă înbrac rapid îmi iau valiza cu laptopul şi cheile de la maşină şi plec spre docuri.

Hellooo la toți, am revenit cu un nou capitol, sper să vă facă plăcere să îl citiți.

Scuze pentru lunga mea absență dar m-am mutat şi nu am avut timp să mai scriu.

Nu v-am uitat, dar de acum am să încer să postez mai des, mai avem un capitol şi epilogul apoi ne luăm rămas bun de la protagonişti acestei cărți.

Vă aştept şi la următoarea carte să comentați şi să votați la fel de mult. Următorul roman este ceva cu totul aparte.

"Supraviețuind infernului" este o poveste după un caz real o poveste de dragoste care trece dincolo de barierele suferințlor. O carte care ne va purta în Auschwitz şi ne va spune despre suferință şi dragoste.

Vă aştept în număr cat mai mare.
Nu uitați să apăsați butonul de steluță iar dacă doriți să îmi transmiteți ceva vă aştept cu cât mai multe comentarii.

Pup şi înbrățişez dulce pe toți.