AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 28

Aishad POV

Simt că mă gâdilă ceva pe mână, încerc să deschid ochii. Ultimul lucru de care îmi aduc aminte e că ne-am prăbușit cu avionul, țineam în brațe fetița, o acopeream cu corpul meu şi încercam să o protejez.

Cineva îmi mângâie mâna, încerc să văd cine e lângă mine, deschid un ochii şi mă uit, nu pot să văd mare lucru, încerc să îl deschid şi pe celălalt, mă chinui puțin dar reuşesc să îl deschid.

Îl văd pe Ahmed lângă mine. Doamne am murit şi am ajuns în rai, cum Dumnezeule să fie el lângă mine, inima mea începe să bată tot mai repede, aparatele încep să bipuie din ce în ce mai tare. El îşi ridică ochii de la mâna mea şi se uită direct în ochii mei.

Îi fac semn cu mâna că vreau ceva de scris, trebuie să îi transmit cumva că eu sunt, trebuie să se bucure şi el cu mine, vreau să simtă şi el ce simt şi eu să împăețim această bucurie, chiar dacă nu verbal măcar inimile noastre să îşi cânte dragostea  împreună. Îmi dă imediat un carnețel ce îl avea în buzunar şi un pix îl iau şi îmi adun toate puterile să scriu ceva. Te iubesc enorm Ahmed.  Reuşesc să scriu eu în arabă, apoi îmi cade pixul din mână şi o lacrimă mi se rostogoleşte pe față dar nu o pot simți din cauza bandajelor.

Ahmed POV

Mă uit la ceea ce a scris pe hârtie femeia din pat, nu îmi vine să cred, până acum zece minute credeam cu tărie că e soția mea Brigite, acum sunt ferm convins că cea din pat e Aishad a mea, numai ea putea să îmi scrie că mă iubeşte şi asta într-o arabă perfectă.

-  Aishad!!!??? Reuşesc eu să îngân, o văd cum dă din cap în semn că da.

Doamne o bucurie mai mare nici că mi se putea întâmpla. Simt că nu mai primesc aer de atâta bucurie.
Iubita mea sa întors înapoi la mine, e din nou lângă mine. De data asta o să fac tot ceea ce îmi stă în putință să nu o mai pierd. Încă nu îmi vine să cred că e aici, pe patul de spital.

Aseară mi-a spus doctorul că Eva a murit, deci asta înseamnă că Brigite a murit, a fost arsă de vie, corpul ei e la morgă, în momentul în care am văzut-o, nu am simțit nimic, nici măcar puțină părere de rău, deşi mă aşteptam să îmi pară rău, să sufăr în definitiv a fost soția mea în ultimi ani. Nu mă mişcă cu absolut nimic moartea ei.

De ce sunt atât de împietrit, de ce nu am sentimente față de femeia care mi-a fost soția.  De când a luat-o Jarek pe Aishad mi-am jurat  că nu am să mai iubesc pe nimeni, că am să folosesc femeile doar în scopuri sexuale, cu Brigite  a fost alceva.

Pe Brigite am cunoscut-o la o recepție dată de către firma noastră, venise împreună cu o prietenă, de cum am văzut-o am crezut că e Aishad, semănau aşa de bine, mi-am zis în sinea mea că trebuie să o cuceresc, ceea ce am şi făcut. În seara respectivă am băut destul de mult amândoi apoi ne-am retras împreună la mine acasă, unde am avut o partidă de sex memorabilă, dar find prea beat, nu am folosit protecție, așa că peste câteva luni ne-am trezit că e însărcinată.  Am luat-o de nevastă, dar nu aveam sentimente puternice pentru ea, îmi plăcea era un om blând şi determinat, dar nu am iubito niciodată. 

Pentru mine şi în sufletul meu a fost este şi va fi numai Aischad. Ea mi-a furat inima încă din copilărie şi de atunci inima mea nu mai vrea să se întoarcă la mine. Oriunde vă merge această făptură mică, va purta cu ea inima mea. În momentul ăsta nici nu o mai vreau înapoi, ce să fac cu ea, cred că nici nu aşi şti cum să gestionez sentimentele, mă bucur că e la ea, că o are ea, poate să facă ce vrea cu inima mea şi aşa îi va aparține pe vecie.
-  Iubito tu de azi înainte vei fi Brigite soția mea, altfel nu am cum să te protejez. Îi spun într-un final când reuşesc să mă detaşez de gândurile mele.
Ea dă din cap în semn că a înțeles.
-  Tati trebuie să vi cu mine la tomograf. Îmi aduce aminte Rebecca.
-  Imediat draga mea mergem.
-  Iubito, mă duc cu fetița la tomograf, apoi venim şi discutam, tu încearcă să dormi până venim noi înapoi.  O sărut pe frunte şi plec cu cea mică.

Aishad POV

După ce Ahmed şi Rebecca au plecat la tomograf. Încerc să adorm închid ochii şi ațipesc, deodată aud uşa de la salon cum se deschide şi înăuntru intră cineva, sunt prea obosită ca să deschid ochii, îi țin închişi în speranța că e vreo asistentă.
-  Iubito am venit să te duc acasă. Aud o voce de bărbat că îmi vorbeşte la ureche.

Această voce, o cunosc de undeva, îmi provoacă fiori, nu ştiu cine e dar sufletul meu simte o frică inexplicabilă. Nu deschid ochii îmi e aşa de frică, chiar numai ideea de a îl vedea, îmi provoca fiori.

Simt cum îmi descoperă mâna dreaptă, apoi mâna stângă, cu siguranță caută ceva.
-  Nu e nici ea, îl aud că zice, mergem la morgă.
Cine e acest necunoscut? Îmi deschid încet ochii şi mă uit, îl văd din spate, are o statură impunătoare cu el mai este o femeie şi medicul.

Nici nu vreau să mă gândesc, gândul la acea voce îmi dă fiori e un om rău, are o vorbă care m-a pătruns în suflet mă arde vorbele lui, mi-au provocat atâta frică, cine oare este acest bărbat care mă tulbură în halul ăsta.

Jarek POV

Am fost ferm convins că femeia din pat e Aishad. Când m-am apropiat de ea inima mea a început să bată mai tare, ceva în mine îmi spunea că e ea, am căutat să văd dacă are brățara, nu o avea, iar trăsături nu puteam distinge deloc din cauza bandajelor.

In schimb inima mea susține sus şi tare că Aishad nu e moartă, eu o simt încă acolo, cât se poate de vie.

Ne îndreptăm spre morgă, paşi mă duc în urma medicului dar inima mea îmi strigă în piept să nu mă duc la morgă să o caut că ea e vie, ea trăieşte.

Ajunşi la morgă medicul deschide un frigider şi înăuntru văd o femeie, cel puțin aşa cred, arsă complet, încerc să caut indici înăuntru meu, o ating în speranța că ceva se va trezi în mine şi o voi simți, dar nimic, nici un semn. Apoi văd că ceva îi strălucește în mână, îi deschid încet pumnul şi văd brățara de la mine.

NUUU...urlu cât mă țin plămâni, nu ea. De ce mi-ai luat-o, vorbesc singur, durerea mă copleșește şi cad în genunchi lângă targa pe care zăcea iubita mea.

De ce a trebuit să moară acum, de ce mă pedepsește pe mine Dumnezeu chiar aşa de rău, tot ce iubesc îmi ia. De ce tot ceea ce ating se transformă în scrum.

O vreau înapoi, vreau să o pot ține din nou în brațe. O mână feminină mi se aşează pe umăr, pentru un moment cred că e ea, că sa întors la mine, dar constat cu durere că de fapt e Verona.
-  Hai să mergem, oricum nu mai poți face nimic pentru ea. Spune ea cu voce stinsă de atâta plâns.
-  Da ai dreptate, hai să mergem.
Mă ridic de jos cu ajutorul Veronei, o iau în brațe, simt nevoia de a sta aproape de cineva, mă ia şi ea la rândul ei în brațe şi ieşim din morgă.
-  Trebuie să mergeți la recepție să semnați actele pentru a putea ridica cadavrul şi a îl transporta acasă. Zice medicul de lângă noi.

Nu mai am deloc forță să vorbesc, doar înclin din cap în semn că da. Mergem la recepție şi aşteptăm la rând, în fața mea era un bărbat cu o fetiță care şi ei completau acte. Îmi ridic privirea şi dau cu ochii de el.
-  Ahmed....ce dracu cauți tu aici? Ai venit după Aishad, aşa-i că trăieşte?

Un capitol nou, scuze greşelile dar nu este corectat.

Am făcut acest capitol din punctul de vedere al mai multor persoane, ca să scot în evidență trăirile fiecărora dintre ei.

Sper să vă facă plăcere şi să vă delectați citindu-l.

Ce părere aveți, ce se vă întâmpla între cei doi? Având în vedere cât de tare se urăsc.