AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 25

- Nu, de ce crezi că e la mine?
- Nu avea altundeva unde să se ducă.
- Nu am mai auzit de ea de câteva zile, îmi pare rău dar nu ştiu nimic de ea, acum te rog să mă scuzi dar am multă treabă.
- Eşti acasă? Vin pe la tine să vorbim.
- Degeaba vi că sunt plecată din oraş.

Mă uit la Verona şi nu pot să cred cu câtă simplitate l-a mințit, pentru un moment am fost sigură că îi va spune că sunt la ea, nu sunt învățată ca cineva, alcineva înafară de Ahmed să fie de partea mea şi să îmi ia apărarea. Poate că ar fi timpul să o consider pe Verona prietena mea.
- Ce ai să faci pe mai departe, o aud pe Verona.
- Încă nu ştiu, probabil că atunci când mă întorc din Berlin am să vorbesc cu Antonio să îmi caute o chirie, sau poți chiar tu între timp să te uiți şi dacă găseşti ceva să mă anunți.
- De ce nu vorbeşti cu Antonio să rămâi şi să continui cercetarea de acolo?
- La asta nu m-am gândit, dar nu e o idee rea.

Ideea de a mă transfera în Berlin îmi surâdea mult, din mai multe motive, primul motiv era că o să fiu cât mai departe de Jarek, că nu va sti unde sunt şi ce sa ales de mine, iar al doilea motiv şi cel mai important e că o să fiu aproape de Ahmed, poate cine ştie ne vom întâlni cândva, undeva.

Toată ziua a trecut repede. Verona mi-a doftoricit rănile, m-a machiat să nu se vadă nimic, deseară când am să zbor spre Berlin. Doar ideea că el e acolo în oraşul acela, îmi face inima să bată tare, deşi ştiu că poate nici nu am să îl văd.

- Mişcă-ți fundul ala o dată, sau vrei să pierzi avionul?
- Vin, imediat sunt gata.

Cobor repede scările. Vreau să ajung cât mai repede la aeroport, ceva mă atrage, nu ştiu ce simt dar e ceva nou pentru mine, am o stare de agitație incontrolabilă.

Ajungem la aeroport iar după ce îmi iau rămas bun de la Verona mă îmbarc pe navă. Îmi caut locul şi îl găsesc lângă o doamnă care seanănă leit cu mine, ne uităm una la alta şi nu ne vine să credem. Doamna era însoțită deco fetiță care nu avea mai mult de trei ani. Locul meu se află între cele două, fetița stă la geam iar mama ei la margine, eu sunt chiar în mijloc. Cea mică e foarte entuziasmată de tot ceea ce vede.

Avionul decoleazăiar eu simt un gol imens în stomac şi o stare de frică inexplicabilă. Încerc să intru în vorbă cu femeia de lângă mine, în ideea de a mai diminua din frică.
- Bună eu sunt Eva.
- Bună eu sunt Brigite, iar pe cea mică o cheamă Rebecca. Mă uit în direcția fetiței şi o văd cu nasul lipit de geam cum râde şi se bucură că vede nori atât de aproape. Mă uit la ea şi mă văd pe mine copil, semăna aşa de mult cu mine încât puteai să zici că e copilul meu. Se întoarce spre mama ei şi îi spune ceva într-o germană copilărească şi stâlcită.
- Unde mergeți? O aud pe doamna de lângă mine cum mă întreabă, continuând conversația începută mai de vreme.
- Merg la un congres, sunt cercetător genetic şi merg la un congres de genetică în Berlin.
- Noi în Berlin locuim, poate ne faceți onoarea de a ne vizita.
- Nu stau mult, mâine seară mă întorc înapoi, nu promit dar dacă am timp o să trec să vă vizitez. Îmi trec mâna prin păr şi ea îmi vede brățara primită cadou de la Jarek cu ocazia intrări la facultate.
- Ce frumoasă brățară ai.
- Da am primit-o cadou de la prietenul meu, când am intrat la facultate, spun eu şi mă uit la brățara de la mână. Amintirea seri în care am primit-o îmi revine în gând.

Jarek a pregătit o cină romantică pentru noi doi cu ocazia admiteri mele la facultate, apoi mi-a făcut cadou acea brățară, să îmi aduc aminte tot timpul de ziua când am intrat la facultate. Atunci a fost singurul moment în viața mea când am crezut cu adevărat că el se poate schimba, singurul moment când poate i-aş fi dat o şansă, dar şi acel moment a fost spulberat de palma pe care am primit-o pentru că nu am vrut să mă culc cu el atunci.
- Superbă, zice ea întorcându-mi mâna pe toate părțile ca să o poată studia mai bine.
- Uite o dau jos şi ti-o dau să o studiezi îndeaproape şi îmi desfac brățara apoi i-o înmânez. O ia şi se uită la ea pe toate părțile.
- Te superi dacă facem schimb de locuri, mă întreabă ea, aş dori să stau lângă fetița mea.
- Nu deloc, cum să mă supăr, hai să ne schimbăm locurile. Mă ridic şi trec pe locul ei, lăsând-o să stea ea în locul meu mai aproape de fica ei.
Se aşterne liniştea între noi, eu îmi scot căştile şi mă pregătesc să ascult muzică deodată se aude vocea căpitanului în boxe.
- Vă rugăm frumos să vă puneți centurile de siguranță, avem o defecțiune technică, sperăm în cel mai scurt timp să o remediem.

Îmi împachetez căştile şi le bag înapoi în poşetă, apoi îmi pun centura de siguranță şi aştept să văd ce se întâmplă.

Deodată avionul parcă e zguduit de cutremur, lumea începe să țipe să se panicheze, de sus cad măştile de oxigen, totul era un chaus total.

Inima mea bătea din ce în ce mai repede, deci asta era starea de nelinişte pe care am simțit-o încă de când am urcat la bord, îmi zic eu în sinea mea. Mă uit la femeia din stânga mea şi o văd că a leşinat, iar fetița era deasupra ei  plângea şi striga la mama să îsi revină, femeia nu dădea nici un semn că ar auzi-o.
O iau pe cea mică în brațe şi o acopăr cu corpul meu, în momentul acela am simțit un instinct matern, simteam nevoia acută să apăr această fetița, simțeam nevoia să o protejez chiar şi cu costul vieti mele.  Mă aplec peste fetița şi încerc să o calmez cu vorbe dulci, o mângâi pe cap, o sărut pe frunte. Eram conştientă că nu o să mai ieşim cu viață de aici. Deşi cel mai rau îmi părea de fetiță.
Avionul începe să se zguduie din ce în ce mai tare, mă apucă şi pe mine panica dar încerc pe cât posibil să o controlez, nu voiam să speri copila. Deodată nu se mai aude nimic, era o linişte mormântală. Prin fața ochilor mei îmi trece filmul vieții.  O văd pe mama şi pe tata cum stăm la masă, îi văd pe Jasmin şi pe Ahmed cum fugeam spre copacul nostru, văd primul sărut al nostru,  imagini cu declarația lui de dragoste de la acea casă părăsită îmi trec prin fața ochilor, îl văd pe Jarek cum mă bate, cum mă violează, văd doctori în jurul meu care vor să îmi facă avort, NU..țip în sinea mea, nu îmi luați copilul. Apoi totul e întuneric, simt doar o arsură pe spate şi filmul vieții mele se întrerupe. 

Bună, un nou capitol needitat, sper să vă delectați citind-ul.

Ce părere aveți? O să moară?
Aştept să aud părerile voastre. Pup pe toată lumea.