Amelia POV.
Fac un pas în sala uriaşă şi rămân hipnotizată. În faţa mea erau zeci de rânduri cu sute de locuri şi o scenă frumos decorată. Nici nu ştiam că liceul are o sală de teatru atât de impunătoare. Reflectoarele se aprind şi o lumină puternică invadează invadează totul în jur, făcându-mă să închid ochii pentru pentru câteva secunde. Vocea lui Amber rezonează în întreaga încăpere. Este atât de fericită că a reuşit să-şi înfiinţeze clubul de teatru astfel încât nu am putut s-o refuz când m-a rugat şi pe mine să mă înscriu. Cobor treptele destul de numeroase şi mă îndrept spre scenă, unde mă aşteaptă entuziasmată. Aici luminile sunt mult mai puternice, unele dând efecte impresionante care mă fac să mă simt ca o adevărată actriţă pe scenă pentru câtea minute.
- Ai cam întârziat, mă dojeneşte ea împingându-mă în spatele cortinei de o nuanţă vişinie cu mici sclipiri argintii.
Aici mai sunt câţiva colegi de a ei pe care îi cunoşteam şi eu cât de cât. Am recunoscut-o pe Sophie, o tipă cam nesuferită din punctul meu de vedere, genul de fată populară blondă cu ochi albaştri care dă pe spate toţi băieţii din liceu şi căreia îi place să fie în centrul atenţiei. Unde ar putea acapara multe priviri dacă nu pe scenă? Mai este şi un băiat pe nume Alex care se află aici doar pentru Amber pe care o place din clasa a IX-a. Ea a profitat de acest lucru şi l-a rugat să se înscrie doar ca să-şi mărească grupul, ştiind că n-o poate refuza. Pe o canapea stă întins un băiat blond pe care nu-l cunosc prea bine, dar l-am văzut de câteva ori la cursurile de franceză. Acesta îşi citeşte replicile cu voce tare de pe nişte foi. Şi nu în ultimul rând, Daniel care stă mai retras şi care pare destul de concentrat pe scenariul lui.
Deja ştiam că voi fi pusă într-o situaţie jenantă indiferent de personajul pe care trebuie să-l joc, din cauza lipsei de talent. Sper că nu vom pune în scenă celebra dramă "Romeo şi Julieta" totuşi.
- Pentru că eşti prietena mea cea mai bună, ţi-am păstrat cel mai bun rol pentru care m-am şi certat cu Sophie, îmi spune Amber care-mi dă foile.
Îi mulţumesc şi îi zâmbesc, dar în mintea mea blestem ziua în care i s-a dat acordul înfiinţării clubului. Arunc ochii pe prima pagină şi simt cum cerul se prăbuşeşte pe mine, primul nume pe care-l văd fiind Julieta. Până aici mi-a fost. Şi cine este Romeo? De fapt nu vreau să aflu încă.
- Să începem repetiţiile tineri artişti! Strigă Amber entuziasmată după ce ne-a îndrumat pe scenă. Îi rog pe Romeo şi pe Julieta să facă un pas în faţă.
Fac ceea ce mi s-a cerut şi îl aştept pe Romeo al meu, uitându-mă în jur după el. În momentul în care l-am văzut pe Daniel că face un pas în faţă şi se opreşte în faţa mea speram să glumească. De ce el? Dintre cei trei băieţi fix el trebuie să fie Romeo. Speram să evit astfel de momente stânjenitoare de faţă cu el. De ce e soarta asta atât de crudă? Viaţa mea e o dramă deja, nu este nevoie să mă prefac şi pe scenă.
- Începem cu scena balconului. Până la spectacol vom avea unul, sper. Acum vă rog să faceţi linişte.
Este atât de amuzantă când coordonează totul şi se tot agită, dar până la urmă îi iese totul bine asemenea unei profesioniste. Gândurile îmi sunt spulberate de vocea puternică a lui Daniel care sparge tăcerea:
- Dar ce lumină-acolo-n geam răsare? Sunt zorii, da, şi Julieta-i soare! Te-nalţă, soare, şi răpune luna [...] E ea, domniţa mea!
Am rămas mască după ce l-am auzit recitându-şi replicile cu atâta intonaţie şi profunzime. Zici că e un actor adevărat.
- Acum e rândul tău, îmi şopteşte acesta.
- Oh...da, murmur eu. Romeo,ah! De ce eşti tu Romeo?...citesc eu stângace de pe foaie dar sunt oprită imediat.
