Azazel Pov.
Trebuie să găsesc portalul pentru a ieși de aici. Am mai facut-o de câteva ori, dar singura parte proastă este că nu mereu se găsește în același loc. Soarele este pal, fără culoare seamănând mai mult cu o sferă de gheață decât cu una de foc, și împrăștie o lumină difuză iar aerul este mai umed din cauza ploilor dese. De când ne aflăm aici am numărat două săptămâni deși Amelia zice ca i se pare că au trecut vreo două luni, ce-i drept în Purgatoriu timpul trece mult mai greu, iar agonia se accentuează.
Mă întorc brusc și privesc tufișurile din spatele meu, fiind mai mult ca sigur că am apucat să văd ceva cu coada ochiului. Nu se poate ca privirea și mai ales instinctul să mă înșele, doar este singurul ce mi-a mai rămas aici. Sau aș putea fi doar paranoic din cauză că în acest loc am mereu sentimentul că sunt urmărit, că ceva mă pândește fiind gata să mă atace la un moment de neatenție. Simt miros de sulf și din instinct duc mâna spre mânerul cuțitului scrășnind din dinți. Cunosc această prezență apăsătoare și terifiantă.
- Ieși de oriunde ai fi , Belial! Strig cât mă țin plămânii strângând și mai mult mânerul cuțitului.
Trebuia să mă aștept la faptul că ei își vor da imediat seama că încerc să o scot pe Amelia de aici și că vor face tot posibilul să ne vadă pe amândoi morți. Dar asta nu se va întâmpla deoarece i-am promis că o voi scoate teafără de aici, același lucru nu pot spune și despre mine din păcate. Sincer să fiu nu mă așteptam ca Belial să apară în fața mea atât de detașat și neînarmat. Ba mai mult, stătea la o aruncătură de băț în fața mea cu mâinile în buzunarele pantalonilor.
- Nu știu dacă ar trebui să îmi pară rău ca ne-ai părăsit sau să îți mulțumesc că după plecarea ta eu am devenit mâna dreaptă a Întunecatului.
- Toți credeți asta, dar habar nu aveți cât de repede se va descotorosi de voi, îi răspund zâmbindu-i cu superioritate. Cu ce ocazie mă onorezi cu prezența ta?
- În locul tău nu aș fi atât de arogant, Azazel. Întunecatul m-a trimis pentru a-ți face o ultimă propunere.
- Nu vreau să o aud, îi răspnd tăios cuvintele ieșindu-mi fără măcar să mă gândesc la asta. Văzând că nu dă dovadă de ostilitate las cuțitul la locul lui, dar totuși nu las garda jos.
- Eu fac doar ce mi s-a ordonat, nu că aș vrea să te ajut. Dorința Întunecatului este să o aduci pe Amelia la Palat.
Mijesc ochi și dau negativ din cap. Nu am trecut prin toate astea ca să cad de acord cu Întunecatul și să o duc la Palat pe Amelia. Dacă Purgatoriul este un loc oribil, terifiant Palatul este de o mie de ori mai rău. Cum intri pe porțile acestuia poți simți moartea, sângele, teroarea. Este mult mai rău decât cel mai aprig coșmar. Belial face un semn din mână și deodată nu mai suntem în purgatoriu, ci într-o celulă. Este cea mai groaznică celulă pe care am văzut-o vreodată. Pe lângă șobolanii ce se plimbă dintr-un colț în altul al celulei, pe pereți se pot vedea urme de sânge și zgârieturi ce arată că persoanele care au fost ținute captive aici, orbiți de groază au încercat să iasă de aici, chiar dacă asta înseamnă să își rupă unghiile și pielea degetelor până la sânge.
- Nu voi zice nimic, dar cred deja că ți-ai dat seama, îmi spune Belial mutându-și privirea într-un colț mai neluminat al celulei.
Mă apropii spre locul indicat de el și la fiecare pas făcut inima începe să mă înțepe din ce în ce mai tare. Nu pot să cred așa ceva, pun pariu că doar se joacă cu mintea mea pentru a mă tortura. Mă uit la el și nici după două secunde îl iau de gulerul cămășii și îl izbesc de perete urlând:
- Crezi că nu-mi dau seama că încerci să mă torturezi psihic?
- Azazel, asta nu este o iluzie. Din păcate pentru tine sau mai bine zis din fericire pentru noi asta se va întâmpla în viitorul apropiat. Și crede-mă când zic apropiat, mă refer la doar câteva zile. Ce nu înțelegi? Ai pierdut...
Acesta se evaporă și odată cu el dispare și celula. Sunt din nou în Purgatoriu mai îngrozit și dezorientat ca niciodată. Nenorociții de demoni au reușit să mă lovească exact în punctul sensibil. Dacă acea premoniție ar fi avut legătură cu mine aș fi putut suporta mult mai bine, dar nu. Când am văzut-o pe Amelia captivă în lanțuri în acea celulă mi-am dat seama că în tot timpul acesta Întunecatul a fost pe urmele noastre. Nu vreau să cred că așa se va sfârși totul. Nu îmi pot imagina ce plan diabolic are acum și de ce are legătură cu Amelia. Am fost prost că am lăsat-o singură în timp ce căutam portaluri închipuite, ar trebui să mă întorc la ea sperând că niciun demon nenorocit să nu o fi găsit. Alerg printre trunchurile copacilor nepăsându-mi de zgârieturile provocate de ramurile prea joase ale acestora, sau de plantele cu țepi care îmi sfâșie materialul pantalonilor ajungând chiar până la piele. Îmi simt resiprația din ce în ce mai grea, iar la un moment dat mă opresc sprijinindu-mi mâinile de genunchi și respirând aer cu nesaț. Din fericire ea este bine acolo unde am lăsat-o, dar nu mai stă sprijinită de copac ci pare că se luptă cu ceva, dar doar taie aerul cu maceta sa de care nu s-a mai atins până acum. Probabil că își exersează mișcările pe care am învățat-o. Când mă apropii de ea rămâne cu maceta în aer într-o poziție caraghioasă și cu greu îmi pot stăpâni un surâs. Pentru prima dată după mult timp o lacrimă îmi brăzează obrazul, dar mi-o șterg repede pentru a nu fi observată. Privirea ei inocentă care mă analizează și o urmă de roșeață pe care a căpătat-o când am surprins-o exersând, toate acestea îi dau o imagine dulce, gingașă . Este cea mai pură ființă pe care am cunoscut-o în toți anii aceștia.
- Ce s-a întâmplat, Azazel? Arăți de parcă tocmai ai văzut o fantomă.
- E și mai rău, îi răspund cu respirația întretăiată. Imagineazăți cel mai mare coșmar al tău doar că e de o mie de ori mai rău.
Ea s-a oprit în fața mea cu mâinile încrucișate dornică de răspunsuri. În ultima vreme mi-a pus tot felul de întrebări în legătură cu demonii și locul din care provin, doar că acum nu mai este atât de îngrozită ci vrea să știe mai multe. I-am explicat de Întunecat care a pus toți demonii pe urmele noastre și că e doar o chestiune de timp până ne vor găsi. Dar pentru a nu o speria atât de tare nu am pomenit și de viziunea ce mi-a fost arătată, și totuși a suportat foarte bine vestea.
- Vom trece și peste asta, îmi spune cuprinzându-mi talia cu brațele ei firave.
