Amelia POV
Azazel mi-a spus să am grijă când mă întorc în camera mea, nu știu de ce el o consideră o cameră când nu este nimic altceva decât o celulă. L-am lăsat în urmă deoarece el trebuia să se ocupe de cele două cadavre pentru a nu fi găsită nicio urmă.
Îmi ascund carțile în interiorul hanoracului și mă rog la fiecare pas făcut să nu mă întâlnesc cu nimeni. Nici nu vreau să mă gândesc ce mi s-ar putea întâmpla dacă m-ar găsi cineva plimbându-mă pe coridoarele astea sinistre. Când ajung în fața celulei mele simt cum mi se înmoaie picioarele și sunt pe cale să mă prăbușesc în orice secundă. Răsuflarea mi se taie în momentul în care văd ușa celului mele larg deschisă și când pășesc înăuntru înlemnesc și las cărțile să cadă pe podea. Încăperea este răvășită, cearceafurile și perna zac pe jos, sertarele biroului sunt smulse și aruncate în colțuri diferite, dulapul larg deschis, iar pe jos este o grămăjoară de scrum printre care se află și mici bucățele de pagini mărunțite. Încep să caut prin toată celula făcând și mai multă dezordine, dar jurnalul a dispărut. Am cotrobăit peste tot și pur și simplu nu mai este aici. Singura mea cale de ieșire din locul ăsta blestemat este acum făcută scrum. Dacă până acum am avut o mică speranță, acum simt ca am luat-o din nou de la început și nu am nici cea mai mică idee cum aș putea să scap de Lilith care reprezintă un pericol tot mai mare cu orice minut petrecut aici.
După câteva ore bune petrecute uitându-mă pe pereți și reflectând la situația mea, Azazel intră în cameră trântind ușa în urma lui și oprindu-se în mijlocul camerei îmi face sem să mă apropii. Cu o oarecare reținere mă ridic și fac câțiva pași spre el, dar când să-l întreb ce se întâmplă el dispare brusc și apare în spatele meu. Cuvintele îmi rămân în aer, eu fiind cât se pare de șocată în momentul în care în secunda doi mâinile îmi sunt legate la spate cu o legătură aspră.
Inima începe să-mi bată din ce în ce mai puternic și din cauza stării de leșin care își face simțită prezența tind să mă așez pe marginea patului, dar Azazel îmi pune mâna pe spate și mă împinge ușor spre ușă. Pe moment ce mă îndepărtez din ce în ce mai mult de camera mea încep să devin neliniștită, mintea fiindu-mi invadată de o multitudine de gânduri. Încep să-mi frec încheieturile mâinilor între ele în speranța că poate reușesc să scap de bucata de sfoară ce-mi ține mâinile legate, dar fără succes. Îmi este destul de greu să merg, simt că nu mai am putere deloc și deși vreau din adâncul sufletului să-l întreb ce se întâmplă, pur și simplu cuvintele nu vor să iasă parcă fiindu-mi teamă de răspunsul pe care îl voi primi.
- Va fi bine, Amelia. Promit că nu voi lăsa să ți se întâmple nimic, îmi șoptește el odată ajunși în fața unei uși imense de fier.
Cuvintele lui mi-au provocat fiori reci pe care i-am simțit în tot trupul. Înghit în sec în momentul în care Azazel face un semn, iar ușa se deschide cu un scârțâit teribil. Îmi pune mâna pe spate și mă împinge ușor în semn de a intra, dar parcă am prins rădăcini în fața ușii, niciun mușchi nu mă ascultă.
Îmi simt inima până în gât și picioarele mi se înmoaie la gândul că o voi întâlni din nou pe Lilith, că voi fi față în față cu ea. Nu a fost nevoie să fac mai mult de un pas că deja începe să mă ia o stare de rău provocată de palpitațiile excesive. Într-un final îmi fac curaj și intru în sala imensă slab luminată doar de niște torțe. În timp ce înaintez pot vedea grupuri de demoni ce se află în diferite părți ale camerei parcă așteptând toți ceva. Ceva mă face să cred că am intrat în sala tronului care arată exact ca ruptă dintr-un film de groază, dar de fapt întreaga mea viață este un film de groază. În timp ce înaintez simt privirile curioase ale demonilor ce mă țintuiesc, dar ochii mei sunt în podea. Îmi este teamă să mă uit prin jur sau în față, iar faptul că Azazel este cu mine nu schimbă absolut nimic, el fiind un demon ca toți ceilalți aflați aici. Acesta îmi apucă încheieturile și mă trage spre el pentru a mă opri.
Într-un final ridic ochii din pământ și o văd. De la distanță are o alură angelică, dar macabră în același timp. Este îmbrăcată cu o rochie lungă neagră destul de simplă pentru ce o face să pară mai înaltă decât este deja și care îi pune în evidență decolteul generos. Părul blond îi cade pe umeri și îi încadrează chipul cu trăsături dure. Lânga ea se află doi bărbați, unul brunet și unul blond, care aproape mă ucid din priviri.
Un fel de chicotit ascuțit și sinistru s-a auzit în toată încăperea făcându-mă să tresar și să mă dau un pas înapoi, lovindu-mă de Azazel ce stătea impasibil în spatele meu.
- Invitata noastră de onoare și-a făcut în sfârșit apariția. Nu ai nici cea mai vagă idee cât de mult am așteptat întâlnirea noastră și sunt extrem de fericită că te-am găsit.
O urmăresc îndreptându-se spre mine încet, iar cu fiecare pas făcut frica din inima mea crește din ce în ce mai mult încât simt dureri groaznice în piept. Dacă Liith nu mă va ucide acum, cu siguranță voi muri de un atac de cord. Ajunsă la cațiva centimetri depărtare de mine mă fixează cu aceeași privire dintotdeauna care îți este imposibil sa o uiți, privirea ce îți îngheață sufletul. Răsuflu ușurată când privește peste mine la Azazel și îi zâmbește mândră, dar acest moment nu durează mult, în centrul atenției fiind iar eu.
- Nu trebuie să te temi de nimic, draga mea. Nu ți se va întâmpla nimic rău dacă ești o fată ascultătoare și te conformezi planului. Promit că nu vei fi rănită, sau cel puțin nu fizic. Probabil încă speri să pleci de aici, dar te asigur că acest lucru nu se va întâmpla. Tu ești tot ce am nevoie, ești perfectă din toate punctele de vedere, rostește Lilith plimbându-si degetele pe conturul pomeților, a maxilarului și terminând cu linia gâtului, ceea ce îmi provoacă fiori reci.
Oricât de mult aș vrea să deschid gura și să zic ceva, pur și simplu nu pot. Simt cum mi-a înghețat sângele în vene și am împietrit la gândul că Regina Iadului are planuri cu mine. Nu am cum să nu-mi fac cele mai oribile scenarii în minte, deoarece nimic bun nu mi se poate întâmpla aici. La un moment dat, Lilith se întoarce și face un semn din mână, iar unul dintre cei doi bărbați care stăteau lângă ea mai devreme îi înmânează un vas auriu în care se afla un pumnal.
- Îmi imaginez că îți pui o multitudine de întrebări cum ar fi de ce ești aici și ce plan măreț am eu cu tine sau de ce nu te-am lăsat să mori în Purgatoriu? Nu îți pot răspunde acum la toate, dar tot ce pot să-ți spun este că răul se manifestă diferit de la persoană la persoană. Nu este nevoie de ritualuri sau magie, pur și simplu el este înăuntru nostru. Toți avem un demon în noi, inclusiv tu și de aceea tu ești aleasa. Și imediat îți voi demonstra că nu ai pentru ce să te mai întorci acasă, continuă ea accentuând ultimele cuvinte.
Nu am înțeles nimic din tot ce mi-a spus Lilith. Sunt în stadiul în care nu mai pot procesa informațiile, habar nu am despre ce rău vorbește și oricât de mult aș vrea să le dau un sens acestor cuvinte, nu pot. Aș vrea să mă întorc la Azazel, sunt curioasă ce atitudine a adoptat în momentul ăsta. Oare simte și el măcar o fărâmă de îngrijorare sau este indiferent și rece așa cum l-am cunoscut?
Prima dată când am văzut pumnalul m-am gândit că ma va sacrifica sau va face un fel de ritual, și sinceră să fiu m-am simțit mai ușurată. Prefer să mor decât să mai stau aici, locul ăsta mă distruge psihic. Am rămas șocată când am văzut că nu eu sunt cea care urmează să fie rănită. O privesc pe Lilith cum își crestează încheietura și lasă sângele să curgă încet umplând pe jumătate vasul. Un miros puternic și înțepător de carne intrată în putrefacție îmi invadează nările și îmi întoarce stomacul pe dos. Aceasta închide ochii și începe să rostească cuvinte fără înțeles într-o limbă necunoscută din ce în ce mai repede, după care își dă puternic capul pe spate și rămâne așa câteva secunde.
