Brave and Bad

~2~

Trecusera 6 ani si inca cautam adapost. Intr-un final am ajuns la concluzia ca nu îi pasa nimanui de mine, asa ca am decis sa-mi port singura de grija.
M-am împrietenit cu niste golani de cartier care aveau ceva bani si ma puteau ajuta. Astia numa' fumau si umblau prin cluburi:
-Vrei o tigara? m-a intrebat unu' dintre ei?
-Nu merci, nu fumez si nici nu o voi face.
-Hai, please, vei fi foarte populara in cartierul asta daca ne calci pe urme.
-Chiar nu-mi pasa...
-Auzi, nu-mi zici mie ca nu-ti pasa ca o sa regreti!
-Da? Ce-mi faci?
Dupa asta aveam de gând sa plec, dar bossu' m-a tras de mana.
-Nu mai poti sa pleci, odata ce te-ai bagat.
-Aaaa, deci ca sa inteleg... raman prizoniera?
-Cam asa ceva. Si sa stii ca nu te ajuta curajul si replicile tale. Acum esti doar in gasca noastra, dar vei afla la un moment dat si cu ce ne ocupam noi.
-Lasa-ma sa ghicesc... rapiti fete, sau...
-Si baieti, in general de varsta voastra.
-Cum?
Nu am apucat sa-mi termin vorba si bossu' mi-a pus un servetel la gura si a încercat sa ma adoarma. Dar nu ma doboara asa usor pe mine. L-am lovit cu piciorul si a cazut.
-Se pare ca esti si bleg.
Dupa ce i-am spus asta am fugit cat am putut de repede pentru a nu ma prinde restu' baietilor. Am intrat intr-un club si am incercat sa ma ascund in multime. Restul baietilor fugeau in urma mea. Si da... au reusit sa ma prinda. Mi-au legat mainile si m-au dus intr-un spital abandonat.
Pe parcursul calatoriei in spital, am vazut in toate incaperile copii de toate varstele, si fete si baieti. Toti erau chinuiti si strigau dupa ajutor. Nimeni nu indraznea sa-i infrunte pe nemernicii astia.