Ella

#21. Plecarea

Criss era cel mai bun prieten al meu... Daca ma intrebati cum ramane cu Adam, pai el nu e prietenul meu... el e iubitul meu. Ei bine, da, am acum prima relatie din viata mea... Adam ma face sa ma simt foarte bine. 

Suntem inca la vila pentru ca vacanta inca nu s-a terminat, mai avem vreo doua zile de stat impreuna. 

Stateam cu totii pe canapea si ne uitam la obisnuitele noastre filme cand imi suna telefonul...

Convorbire telefonica:

-hei, salut, mama, ai vrut ceva?

-Ella trebuie sa vii urgent acasa. zise mama serioasa

-Ce e mama, ce s-a mai intimplat si de data aceasta? zic eu putin satula de chemarile ei...

-O sa vorbim acasa.

End call

Eram putin cam confuza dupa apelul mamei care nici macar nu a zis clar ce doreste... Am plecat inapoi in sufragerie la maimutoi ca sa le zic ca eu trebuie sa plec.

-Hei copii, zic eu putin cam trista... trebuie sa plec

-Unde? zic ei cam speriati

-Acasa, ati facut fetele alea de parca as pleca peste ocean. zic eu zambind usor.

-Ei bine, daca tot trebuie sa pleci , cred ca o sa plecam si noi, oricum au mai ramas doar cateva zile si aveam sa plecam... zice Max indiferent.

Ne-am strans lucrurile si le-am pus in portbagajul masinii lui Adam si am plecat. Timp de doua ore am ajuns acasa si am plecat direct in bucatarie la mama ca sa vad ce a vrut.

-Hei, mama, am venit acasa... zic eu cautand-o pe mama.

-O Ella, ce bine ca ai venit. zice ea stergand un pahar. Du-te repede si iti fa bagajele ca trebuie sa plecam maine.

-Ceeee? strig eu incepand sa pling.

-Trebuie sa plecam in alt oras pentru ca tatal tau are o comanda imensa pe cativa ani, deja cred ca de acolo nu ne vom mai muta prea degraba... zice ea optimista stergand inca un pahar.

-Dar eu nu vreau sa ne mutam. Mi-am facut aici alti prieteni la care nu vreau sa renunt din nou.

-Dar intelege Ella ca tatal tau nu poate renunta la asa proiect mare... Viata nu e asa cum vrei tu sa fie si cateodata trebuie de facut sacrificii. zice mama incercand sa imi explice cum sta treaba.

Mda, acum ar trebui sa plec sa imi fac bagajele din cate inteleg... Nu vreau sa plec de aici, m-am obisnuit mult cu locul acesta si am inceput sa iubesc casa aceasta mai mult decat credeam ca o s-o fac vreodata. Dar cel mai tare m-am atasat de maimutoii mei, si toti stim ca prieteniile la distanta nu dureaza prea mult. Dar nu pot sa trec peste decizia parintilor mei. Acum ar trebui sa ma vad cu prietenii ca sa le zic de plecarea mea. Am sunat-o pe Darla si am rugat-o sa ii adune pe toti in parcul de langa scoala. In mai putin de o ora erau cu totii in parc si ma asteptau pe mine.

-Hei copii, buna ... zic eu apropiindu-ma de ei incercand sa imi ascund tristetea.

-Hei Ella, ce s-a intimplat, de ce esti atat de posomorata? zici ca ti-a murit pisica... zice Max incercand sa-si dea seama de ce s-a intamplat.

-Pai... inep eu fara sa reusesc sa termin ca deja m-au inabusit lacrimile... 

Adam ma luat in brate si incerca sa ma linisteasca dar fara folos. Nici nu stiu cine ar putea sa ma faca sa ma simt mai bine. 

-Copii, eu... eu trebuie sa ...plec. zic eu printre suspine

-Cum adica sa pleci? unde sa pleci? zice Darla holband ochii

-Tata si-a gasit de lucru in alt oras care e departe de aici si trebuie sa plecam maine in zori si am venit sa va zic asta... zic eu dupa care ma inunda un siroi de lacrimi.

-Hei Ella, totul va fi bine ai sa vezi... noi mereu vom ramane prietenii tai dar ai sa iti faci si acolo prieteni nu te teme. zice Criss incercand sa imbunatateasca situatia... 

Ca de obicei, toate despartirile sunt jalnice, foarte jalnice. De fiecare data incerc sa ma tin doar ca sunt prea slaba si nu pot sa nu plang ca un bebelus. Toti au venit in jurul meu si am facut o imbratisare in grup din care ne-am dezlipit abia dupa vreo trei minute. Sa recunoastem ca toti eram tristi dar nu aveam ce sa fac.

E dimineata, mama cu tata au inceput deja sa aranjeze bagajele in masina. Ce trist. O aud pe mama strigandu-ma

-Ella esti gata? zice ea cu un glas destul de grabit.

-Da sunt gata. ies din casa si ma urc in masina.

Cat de mult as vrea sa pot ramane aici cu prietenii mei dar trebuie sa respect decizia parintilor. Ei bine acum o asteptam pe mama sa vina si am plecat. Pe drum reflectam la toate amintirile care mi-au ramas aici si ma apucat o nostalgie groaznica...

Am ajuns la noua noastra casa, una de mai lunga durata din cate a zis mama... Am inceput ca de obicei sa ducem toate bagajele in casa si deja maine le vom despacheta. Ok, voi trece si peste asta, oricum am mai facut-o de zeci de ori.