Din nou e seară și e frig,
Fără tine mă usuc puțin,
Din impas nu mai am scăpare,
Fără tine sunt un oarecare.
Pe străzi pusti mergând agale,
Ma gândesc numai la tine,
Versurile îmi spun șoptind,
Ce prost am fost ca nu am știut a iubi.
Muzica îmi balsamează sufletul,
Ce demult sa stins în flăcări,
Sunete aud grăind,
Pe tine când te mai aud oare?
Suferința încă persistă,
Niciodată nu ma lăsat,
Tot ce a fost mai scump pe lume,
Am pierdut dintr-un păcat...
Viitor, sumbru mai ești,
Trecutule nici tu nu te ferești,
Viață plină de durere,
Ce am făcut de merit toate aceste'...
Ingere, coboarăte și la mine,
Ți-am greșit, știu prea bine,
Nu mă mai lăsa în necaz,
Curmă-mi încet al meu suflet,
Cu al tău chip prea-dulce!
