Singur stau pe-o bancă-n parc,
Și ma gândesc la tine viață.
Cum frângi ale noastre clipe
De bucurii și de speranțe...
În agonie îmbolnăvești,
Pe noi, pe lumea toată.
Nici nu te mai interesezi,
De visurile ce le-aveam odată.
Viața, de ce ești nemiloasă,
Ne sfermi sub ale tale picioare,
Ai grija și de cei umili,
Nu ii pune laolaltă.
