Frumoasa Adormită

Capitolul 1

Înaintam grăbit pe holurile înguste și slab luminate ale departamentului, fiind conștient că am întârziat la ședința în care viitorul meu în poliție va fi hotărât. Pentru o persoană al cărei program era format din penalizarea studenților chiulangi și înmânarea de advertismente șoferilor ce parcau neregulamentar, asta ar fi fost șansa de a face ceva cu adevărat important. Șansa de a scăpa de rutina de polițist, îmbrățișând poziția de detectiv și, dacă totul ar fi mers conform planului, posibilitatea de a-mi cumpăra casa pentru care am economisit ani la rând.

Mi-am mai prelungit întârzierea cu jumătate de minut, trăgând aer in piept cu putere, încercând să afișez o postură serioasă și demnă de un viitor detectiv. După ce m-am asigurat că sacoul îmi stă impecabil, am pășit încrezător în sala de ședințe unde, așezați în dreptul ferestrei din sticlă antiglonț, mă așteptau domnul Millon, șeful de la criminalistică, și ofițerul Johnson.

-E o onoare să aflăm că te-ai decis să ni te alături, White!

Ofițerul Johnson, cel ce până acum mi-a fost superior, a luat primul cuvântul, întorcându-și corpul masiv în direcția mea. În vocea lui se putea desluși o urmă de nervi, acompaniată de eternul sarcasm. Contrar aparențelor, ofițerul era o fire nemaiîntâlnit de calmă și pot spune asta cu mâna pe inimă, amintindu-mi de cei cinci ani în care a fost nevoit să îmi suporte glumele proaste și dispoziția puțin prea energică de care dădeam dovada câteodată. Îmbrăcat în veșnica lui uniformă albastră, Johnson mă privea ca un tată, ținându-și mâinile încrucișate la piept și așteptând reacția domnului Millon.

Prin secțiile de poliție din sectorul nostru, cei de la criminalistică erau cunoscuți drept "tipii inteligenți cu o remunerație considerabilă", un titlu pe care fiecare agent voia să îl aibă. Un titlu la care râvneam și eu, iar astăzi mă aflam in fața posibilului meu viitor șef. Domnul Millon era liderul "tipilor inteligenți cu remunerație considerabilă", doar că mult mai inteligent și bineînțeles, cu un salariu mult mai mare.

-Traficul a fost infernal, domnule.

Nu puteam crede că pe gura mea a putut ieșii o scuză atât de patetică, încercând să ascund jumătatea de oră pe care am petrecut-o în plus în pat. Pentru un "supraviețuitor" ce trăiește din scuze și minciuni inocente pentru a se sustrage de diferite învinuiri, pe care bineînțeles că le merită, această replică a fost extrem de slabă.

Johnson își masează fruntea cu doua degete, speranță lui de a mă abține din a spune​ ceva stupid stingându-se instant. Trebuie să se aștepte ca, din trei lucruri pe care le rostesc, două să fie stupide și al treilea, păi, parțial stupid. Înainte ca ofițerul să mai poată spune ceva, domnul Millon se întoarce cu fața spre mine, ținându-și mâinile în buzunare. Părea mai tânăr decât Johnson, având probabil între 30 și 35 de ani. Chipul îi era frumos, accesorizat cu o barbă îngrijită ce îi conferea un aer pretențios și misterios, în timp ce costumul de culoare neagră emana simplitate și autoritate.

-Andrew Millon, se prezintă el, întinzându-mi mână.

-Theodor White, adaug eu cu un zâmbet scurt, prinzându-i mână și dând noroc cu acesta. Este o onoare să vă întâlnesc, domnule Millon!

Lingușeala nu era una dintre marile mele daruri, însă puteam recurge și la această metodă câteodată, când voiam să mă asigur că totul o să meargă exact cum îmi doresc, iar astăzi avem cu adevărat nevoie sa ies din această sală detectiv.

-Am auzit numai lucruri bune despre tine de la ofițerul Johnson.

Sunt multe lucruri la care nu m-am așteptat în viața, însă acesta a fost cu siguranță cel mai neașteptat. Johnson m-a vorbit de bine? Pe mine? Samuel Killy Johnson a spus lucruri bune despre Theodor White? Nu spun că nu ar fi în stare să vorbească pe cineva de bine, însă nu de puține ori am bănuit că plănuiește să mă ucidă.

-Te-ai gândit vreodată la posibilitatea de a lucra la departamentul de criminalistică?

Andrew își​ împreunează palmele, privindu-mă atent și așteptându-mi reacția. Întrebarea lui a sunat mai mult ca un apropo în urechile mele, urmărind un răspuns afirmativ cu siguranță. Îmi dreg vocea într-un mod elegant, făcând un pas înainte.

-E visul oricărui polițist.

Răspunsul meu îi aduce un zâmbet domnului Millon. Ceva din mine presimțea că lucruri o să decurgă în favoarea mea, postul de detectiv fiind aproape al meu. Andrew își întoarce capul spre Johnson, aprobând subtil din cap. La acest semnal ofițerul se mișca spre masa înconjurată de aproximativ zece scaune, deschizând o servietă din piele neagră și scoțând la iveală un dosar albastru pe care, după ce îl privește pentru câteva secunde, i-l întinde detectivului. Acesta îl ia la rândul său, mulțumindu-i printr-un zâmbet scurt polițistului după care, venind mai aproape de mine, deschide și privește înăuntrul celor două coperți de culoarea cerului.

-Acesta va fi primul tău caz, spune el, înmânându-mi dosarul. Rezolvă-l și postul e al tău.

Mă uit la Andrew, bucuria și curiozitatea amestecându-se în mintea mea. Un singur caz mă mai separa de un salariu ce îmi va permite să intru în posesia casei mult dorite. Îmi las privirea să cadă pe conținutului dosarului,fotografia unei tinere brunete atrăgându-mi atenția.

-Liana Smith, mă informează detectivul înainte să pot citii numele respectivei de pe foaie. A dispărut săptămână trecută din fața liceului fără că nimeni să fi văzut sau auzit ceva. Vestea bună este că oamenii noștri au găsit-o în această dimineață lângă râu.

-Și vestea rea?

Nu știu a câta oară pun această întrebare de când am intrat în poliție. Practic, e imposibil ca o veste bună să vină neînsoțită de una proastă, care să o eclipseze aproape în totalitate.

-Îți pot spune doar că nu a avut parte de o moarte plăcută.

Și uite și partea proastă.

-Ai deja un birou temporar pregătit la Criminalistică iar cel cu care vei lucra la caz te va ajuta să te obișnuiești cu locul și restul echipei.

Sunt sută la sută sigur că acest coleg a fost propus de Johnson, care încă are impresia că nu mă pot descurca de unul singur. Înțeleg că uneori pot fi impulsiv și pot lua decizii pripite și total nepotrivite, însă serios acum, un coleg? Totuși, pot profita de acest presupus ajutor pentru a rezolva cazul mai ușor și pentru a pune mâna pe insigna aia de detectiv odată pentru totdeauna. Mă rog, până o să dau în bară prima dată.

-Mult succes!

Zâmbesc la urarea temporarului meu nou șef, privindu-l pășind înafara camerei, ușa închizându-se silențios în spatele lui. Asta era o oportunitate pe care nu o puteam lăsa să treacă pe lângă mine. Trebuie să îmi concentrez atenția asupra celor relatate înăuntrul acelui dosar pentru a mă realiza cu adevărat profesional.

-Nu o da în bară, White!

Îmi întorc privirea către Johnson, văzându-l cum se apropie de mine. Dacă o să reușesc să devin criminalist, chiar o să îmi lipsească criticile lui interminabile și palmele peste ceafă. Fără el nu aș fi ajuns atât de departe în carieră.

-O să fac tot posibilul.

Răspunsul meu îl face să ofteze și să bolborosească niște cuvinte pe care nu le-am înțeles, însă, dacă il cunosc destul de bine, probabil că mi-a blestemat părinții pentru că au creat o ființă ce i-a albit părul înainte de vreme. Dar chiar și așa, sunt sigur că își dorește la fel de mult că și mine să trec de nivelul de polițist. Însă nu îmi dau seama dacă vrea acest lucru pentru binele meu sau pentru a scăpa de mine fără să ajungă în spatele gratiilor.

Rămânând singur în sală, încep să citesc mai cu atenție circumstanțele în care victima a dispărut. Cum putea să dispară din fața unui liceu frecventat de sute de elevi fără că cineva să observe? Trebuie să văd imaginile de pe camerele de supraveghere amplasate în fața clădirii, inclusiv cele din împrejurimi. Era imposibil ca cel ce a răpit-o să își scutească prezența din acele imagini. Însă, înainte de asta am să fac o vizită la morgă pentru a vedea trupul nefericitei.