Frumoasa Adormită

Capitolul 5

-Mama ei a spus clar că Liana se întorcea de la liceu în acea seară.

Vocea lui Tony era confuză în timp ce amândoi ne deplasam înapoi spre mașină. În ciuda stării lui, eu mă simțeam mândru de faptul că reușisem să descopăr ruta de unde fata a fost răpită, contrazicând spusele mărturiile înregistrate în dosar. Acest detaliu eronat putea să ne țină pe o cale greșită în rezolvarea cazului, pierzând timpul în zadar. Prin urmare, tocmai făcusem un pas înainte în găsirea criminalului.

-Mama nu știa că fiica ei se întâlnește cu profesorul la bibliotecă de trei ori pe săptămână, spun eu după ce îmi pun centura de siguranță.

-Ar trebui să vorbim cu ea? Întreabă el în timp ce înapoi în stradă, evitând în ultima secundă un câine ce traversa speriat. Ideea lui nu era una rea. Puteam merge la casa fetei pentru a afla mai mult despre legăturile și relațiile ei și în același timp am vedea și ruta pe care ea se întorcea după fiecare oră de pregătire.

Aprobând încet din cap, îmi las privirea să cadă iarăși pe conținutul dosarului albastru, recapitulând și comparând informațiile scrise cu cele abia aflate. Însă un detaliu esențial lipsea, unul fără de care continuarea anchetei era imposibilă. Fata plecase cu simț de răspundere sau a fost răpită? Acest fapt o să ne fie dezvăluit când rezultatele autopsiei vor ajunge.

Totuși, pe lângă dispariția Lianei, ceva îmi atrăsese atenția la sediu, mai exact "obsesiile lui Heatcliff". Un caz nerezolvat mi-ar putea asigura un grad destul de înalt printre criminaliști, iar asta pe o perioadă destul de lungă. "Cazul 46..." Această denumire se tot derula prin mintea mea, acompaniată fiind și de cuvintele pensionarului: "Ea nu e moartă".

-Ce știi despre ultimul caz al lui Heatcliff? Îl întreb eu pe Holland, dorind să acumulez cât mai multe informații despre acest misterios caz.

-Cazul 46? Se asigură el în timp ce privea drumurile aproape întunecate ale orașului. Eu aprob din cap, privirea fiindu-mi ațintită spre el. Nu prea multe, de ce?

-Doar întrebam, îi răspund eu puțin dezamăgit, întorcându-mi privirea înainte.

-Poți căuta în arhivă câte ceva, însă puțin probabil să găsești informații folositoare, continuă Tony, evident dispus să mă ajute. Heatcliff a luat tot ce era important. Chiar nu pot înțelege de ce s-a implicat atât de mult în acea anchetă.

-Știi despre ce era vorba? Insist eu, fiecare cuvânt rămânându-mi imprimat în minte.

-Tot o dispariție, exact ca în cazul Lianei. Diferența e că trupul fetei nu a fost niciodată găsit. Am impresia că am ajuns, se oprește el din povestit atunci când adresa Lianei apare pe partea stângă a străzii.

Am coborât din mașină, închizând portiera cu putere și plimbându-mi privirea pe clădirea imensă în care victima își petrecuse cea mai mare parte din viață. Însoțit de Tony mi-am făcut intrarea în holul modern decorat al clădirii, îndreptăndu-ne cu pași apăsați de recepție unde, acompaniat de o femeie de înălțime medie, un bărbat cu prezența impecabilă ne-a urat bun venit.

-Am dori să vorbim cu doamna Smith.

Tonul rece al partenerului meu nu i-au lăsat recepționerului destul curaj de a pune întrebări în legătură cu prezența noastră în acel loc. Cu un zâmbet scurt i-am mulțumit după ce ne-a informat despre numărul apartamentului în care respectiva femeie locuia.

 Odată intrați în liftul cu pereți de oglindă al clădirii, ne-am poziționat la un pas unul de celelalt, mai mult sau puțin, privind spre ușile ce s-au închis în fața noastră. Ca în filmele cliseice cu detectivi, Tony și-a aranjat cravata de culoare neagră, mișcându-și gâtul în același timp, în timp ce eu încercam să înțeleg când și cum am reușit să îmi pătez singurul sacou de serviciu cu cafea când eu nici măcar nu consum așa ceva.