Natalia

Am scăpat...sper

A trecut o luna. O lună! Nu-mi vine sa cred! Abia aștept sa-l vad pe Tom stând in bucătărie cu telefonul in mână.
În luna asta am fost internă la un spital de psihiatrie pentru nimic după părerea mea. Tot ce am făcut a fost sa iau niste pastile, să dorm, și să ascult de o baba care vorbea non-stop despre pisica ei. Eu eram cred că cea mai normală mintal de acolo.
Sunt in fața spitalului și îl aștept pe Tom. Ii fac din mână unei fete care a stat cu mine in salon luna asta. E schizofrenică săracă. E chiar de treabă, păcat de ea.
Oricum, nu stau mult pe gânduri și numa' vad mașină nouă a lui Tom. Imediat un zâmbet uriaș îmi inundă fața, repezindu-ma spre mașină. Urc repede și îl iau în brațe pe Tom.

- Ți-a fost dor de mine?
- Sa nu mă mai lași vreodată singură intr-un spital!
- Dar vad că ti-ai făcut prieteni noi.

Și arată spre un tip destul de dubios care se uita la mine și rânjea.

- Hai sa plecăm.

Spun repede iar mașina pornește în trombă.

...

După 2 ore ajungem acasă. Chiar îmi era dor de aleea pavata și de trandafiri mei roșii​ cum dansează sub mângâierile razelor de soare. Chiar mi-au lipsit toate astea deși nu am lipsit așa mult de acasă.

Be contiue...