Iar de mor de tănâră!
Sa ma îngropi
într-un pat de trandafiri
Să mă-nfăşori
În giulgiu şi mătăsuri albe
Iar după, să te rogi
Ca îngeri să-mi cânte la harpe.
Iar părul meu lung şi bălai
Să-mi cadă creţ pe umerii albi
Ce-au fost amorţiţi de frigul
Degajat de o inimă grea
Şi degerată de ură.
Iar la gât sa îmi agaţe
Perle din marea de azur
Iar ochii să mi laşi deschişi
Şi prin albastrul lor să pot să mai privesc
Sper abisul lumii mele reale
În care orologiul greu din piaţa mare
Să bată-n note grave
Ora şapte!
Iar apoi să-mi porţi
Coşciugul ca marmura albă
În paşi de vals
Precum un dans
Pe drumul pe care n-am fost.
Şi să-l-arunci
În râul care
Îşi plânge apele la vale
Şi să-l laşi pe el
Să mă îngroape.
Iar păsările din arborii înalţi
Se vor ridica la cer
În vuiet mare.
Şi cu aripile bătute de vânt
Se vor roti în aer.
Iar din ciocul lor să laşi să cadă
Peste al meu coşciug alb
Rămurele îmbibate de nămol.
Şi păsările îmi vor făuri un cuib,
Un cuib de primăvară.
Iar peste pământul ud
Să pui o cruce uşoară
Şă sa asculţi cum liniştea se lasă.
Ai observat că imediat ce mori
Ei se gândesc la tine
Si parcă le şi pasă?
