Să nu mă strigi!
Când zorile se varsă,
Când zâmbetul gol tresare,
Absurd, tăcut, arzând,
Soarele nu mai răsare...
Încerc încă să mai prind de mână
gândul tău ce fuge pe portativ.
Un surâs, o trăire, o strună,
E fericirea moartă la care sperai.
Obişnuiam...
Să dansez pe şoaptele respiraţiei tale
De argint erau visele înalte.
Nu mai dansez îmi pare, - poate...
Îmi spui că îngheţi
Şi văd focuri în privirea ta.
Pe buze îţi tremură bruma,
Muson pe obraji, furtună,
Ce climă dură
în inimă; un suflet pustiit....
Ce ţi-a mai rămas?
Doar un creion şi-o mână de sticlă.
Nu vreau să aud!
Când se sparge...
Când se sparg zilele,
Să nu mă strigi!
Mă doare...
