Dama în rochie albastră

Capitolul 7

- Bună dimineaţa somnoroaso!

- Ar fi fost bună... dacă dormeam... spuse Charlotte, care era frântă de oboseală.

- Dar ce s-a întâmplat?

- Şti foarte bine ce s-a întâmplat, tu... motor cu aburi! Stai să-ţi reîmprospătez memoria... Oo Josh! Ah! Mai tare! Oh! Ah!... parcă erai un câine în călduri care latra la lună!

- Ups!

- Doar "ups"? Oh Dolores, uneori îmi vine să te omor!

(Şi aş face-o dacă erai bărbat!)

- Scuze Chalotte, m-a luat valul. Spuse Dolores cu părere de rău.

- Nu-i nimic! Măcar l-ai taxat bine pe băiat? Aţi avut o noapte lungă.

- De fapt... mnu i-am luat luat nici un ban, aproape că eram eu să-i dau bani! Râdea Dolores în hohote. Tipul avea o jucărie... aşa ceva nu se uită Charlotte!

- Aha... spuse Charlotte cu dezgust

                         Dolores era cea mai bună prietenă a lui Charlotte, ea i-a fost alături încă din prima zi când a ajuns aici. Pe atunci avea şaptesprezece ani. Cei drept Dolores e cam uşuratică, dar este un om bun, iar Charlotte ştie asta.

- Dolores, pot să te întreb ceva?

- Spune dragă mea...

- Ai avut vreodată ceva pe vârful limbii tale, un lucru foarte neplăcut și, indiferent cât de mult încerci să-l uiţi acel lucru, revine la loc?

- Cele mai multe lucruri care îmi ating vârful limbii, mă bucur că le uit. Spuse Dolors zâmbindu-i călduros.

- Cred că o să fac o plimbare. A spus Charlote.

- Bine dragă mea! Să vi repede, trebuie să pregătim bordelul pentru grupul acela de francezi.

- Cum spui tu Dolores!

Charlotte îşi ia pardesiul ei bej şi părăseşte bordelul.

                         Ceva era neregulă cu ea, Charlote era fără vlagă azi, de parcă un vampir i-a supt toată energia din corp, şi asta nu se datora doar din cauza "aventurii" lui Dolores cu acel tip. De câteva luni bune coşmarurile ei au revenit. de data aceasta, din ce în ce mai realiste, visa mereu momentul morţii părinţilor ei, visa cum ea stătea ţeapănă la capătul nenorocitei ăleia de scării. În timp ce părinţii ei strigau după ajutor fiind torturaţi fără milă de acele brute. N-a mai dormit de trei zile în continuu, poate că plimbarea asta ar ajuta-o.

                         În timp ce se plimba ea pe Tudor Street, în apropiere de Tample Avenue, aude nişte ţipete venind de mai în faţă.

- Nu! Lasă-mă!!... Erau ţipetele unei copile care se pare că avea probleme.

- Taci din gură! Eşti o javră împuţită, la fel ca maică-ta, pe unde umblă acum? Cu câţi şi-o mai trage, de nu are grijă de târâtura ei?

- Hei tu! Ce-ai cu biata fată?! I-a reproşat Charlotte.

- Tu ce te bagi păpuşă? E treaba mea ce am cu hoaţa asta mică!

- A încercat să-mi fure din magazin, ea şi maică-sa sunt falite! Masă îşi câştigă existenţa prin futai, iar plodul ei fură. Două scursuri, atâta sunt, nimic mai mult!

În momentul ăla, Charlotte îi trage o palmă sănătoasă bărbatului, iar fetiţa fuge, înapoi la maică-sa probabil.

- Tu... căţea ce eşti.. ai să regreţi!

Negustorul se repede cu palmă la ea, dar din păcate pentru el, acesta nu ştie cine este femeia asta care pare atât de gingaşa, atât de blândă şi fără apărare. ( Nu e fără apărare!)

Charlotte scoate mica ei jucărioara, un pistol Remington derringer (un pistol pe care îl foloseau toate femeile prin anii 70-80), de calibrul 40, şi-l împinge pe "sărmanul" om (un nemernic infect) în băcănie, până în debara.

- Te rog nu... ai milă! (Ţi-ai pierdut curajul prietene, arăţi ca o pizdă speriată) Vrei bani, îţi dau toţi banii din casă, poţi să-i dai bietei fetiţe şi mamei ei, dar te rog nu trage!

- Adineauri le numeai javre şi scursuri! Păzea prietene pare supărată...

- Ştiu! Ştiu! Şi regr...

(Pac! Şi sunetul făcut de explozia prafului de puşcă se revarsă în toată camera, la fel cum un val se izbeşte de stânci)

- Scuză-mă vroiai să zici ceva? Spuse Charlotte puţin ironic şi cu zâmbetul pe buze... se pare că încă un bărbat mort, era tot ce avea nevoie ca să-şi revină din melancolie.

După ce Charlotte ascunde cadavrul, iese din băcănie, sii se pare că era aşteptată.

- Hei micuţo! Spuse Charlotte un pic speriată. De ce eşti încă aici?

- Te-am văzut!

- Poftim?..

- Ştiu ce-ai făcut! Nici o grijă, nu o să spun nimănui nimic, îmi placi! Şi după asta fetiţa o ia la fugă, îndepărtându-se de Charlotte, care stătea încremenită, fără să scoată o vorbă, uitându-se la fetiţă care se tot micșora în depărtare...